Page 75 - 1929-n1

74 H. C. ANDERSEN

Cetatea care oferă un aspect dărăpănat, ne-a salutat cu cinci
împuşcaturi de tun, atunci când am trecut pe lângă ea.
Vedem acum oraşul austriac Orşova-Veche şi târguşorul
Xupanesk1), unde se ţine carantina. Am fost nevoiţi sa plecăm până
dincolo de Orşova, aşa de puternic este curentul, deabia mult
mai în sus trecerea, care durează numai câteva minute, este posibilă.
Locul «ie debarcare era îngrădit cu un gard de scânduri ce
scârţâia de mulţimea spectatorilor, care stăteau pe dânsul pentru
a ne vedea pe noi străinii infectaţi.
Care mari înhămate cu boi fură încărcate cu bagajele
noastre şi se puseră în mişcare. Societatea urma încet, înconjurată
de soldaţi şi de servitori de carantină, fiecare înarmat cu un baston
lung şi alb pentru a ne ţinea la o distanţa de trei paşi. încă
odată aruncăm o privire asupra râului, care ne purtase. Cetatea
era în umbră, la Orşova nouă însă luceau minaratele, acoperişele
şi copacii în lumina cea mai frumoasă de soare. O luntre trecu
deacurmezişul râului la Seraiul Paşei; Paşa a plecat pentru a
vizita femeile sale! Noi mergeam la temniţa noastră, iar el la
terase înflorite, sărutări şi îmbrăţişări — soarta oamenilor este
diferită în această lume; iată morala acestei povestiri.
(Urmează în capitolul VI descrierea timpului plictisitor
petrecut în carantină).

Azi e Duminică! E Duminică în călindar, Duminică în natura
Domnului! Haideţi, la Mehadia, în munţi, staţiunea balneară cea mai
frumos situată a Ungariei !Ce desiş de flori în iarba verde şi înaltă!
Ce lumină de soare pe coastele păduroase ale muntelui. Aerul e
atât de albastru, atât de străveziu! Azi e Duminică. Şi de aceea
toţi oamenii, pe care îi întâlnim sunt atât de sărbătoreşte îmbră­
caţi. Părul împletit, negru şi strălucitor al fetelor e împodobit cu
flori fragede, o ramură de bobiţel sau o garoafă într’un roşu
adânc; mânecele largi sunt brodate cu verde şi cu roşu; fusta se
compune din ciucuri roşii, albaştri şi galbeni; chiar bunicuţa cea
bătrână e îmbrăcată în ciucuri şi are flori pe pânza ei albă.
Flăcăii şi băieţii au trandafiri la pălărie, cel mai mic e cel mai
măreţ! Cămâşuica lui scurtă îi atârnă deasupra pantalorilor de
culoare închisă, o ramură de bobiţel e aninată pe pălăria sa, care
îi acoperă aproape ochii, da, azi e Duminică!
Ce singurătate domneşte în aceşti munţi! Viaţa şi sănătatea
clocoteşte în apele acestor izvoare! Muzica se aude din sala de
baie mare şi decorată. Privighitoarea cântă în lumina senină a
soarelui între copacii mirositori, unde şerpuesc coardele de viţă
de vie sălbatică. Tu, frumoasa natură a Domnului, biserica mea,
cea mai bună, cea mai sfântă din toate! Aci îmi spune inima
mea: „Azi e Duminică!“.

*) Jupalnic.