Page 78 - 1929-n1

VIAŢA ŞI OPEBA LUI H. C. ANDERSEN' 77

pentru subiect de domnişoara Etta Federn, care a apărut în ediţia
basmelor aranjată de Editura Diederichs. (Jena, 1909).
Cum se explică această vădită lipsă? Istoriografia literară
are şi ea capriciile şi paradoxele ei şi relativ destul de des putem
observa următorul fenomen: dacă un autor excelează într’un gen
anumit fie că l-a inventat fie că l-a dus la perfecţiune pentru epoca
sa, se pare că operele sale cari reprezintă acest gen, stau sub
razele puternice ale unui reflector concentrând toată lumina asupra
lor şi lăsând celelalte opere în umbră adâncă. Aceasta este im­
presia ce o are cetitorul de rând. Savantul însă continuând acest
fir de idei, crede, faţă de un scriitor mare, că criticii şi istorio­
grafii şi-au făcut desigur deja de mult datoria, şi că nu mai există
probleme de rezolvat; iar consecinţa este o neglijare nevroită a
unor capitole interesante din istoria literară.
Hans Christian A n d e rs e n s’a născut la 2 Aprilie 1805 la
Odense, orăşel senin pe insula daneză Fiihnen, care în limba locală
înseamnă cea frumoasă. Tatăl său era atum i un eismar tânăr de
22 ani. Dânsul n’a exercitat însă această meserie din moşi-stră-
moşi, cum era obiceiul acolo; ci era descendent al unei familii de
ţărani bogaţi din munţii Danemarcei. Nenorociri grozave, epidemii
de vite şi incendii de case au sărăcit în puţine luni pe bunicul lui
Andersen, care în urma acestor lovituri a şi înebunit şi împreună
cu averea a dispărut şi speranţa părintelui poetului nostru de a
frecventa şcoala latină, cum avusese de gând, spre a ajunge astfel
la un grad mai înalt de cultură. Din această cauză s a arătat
continuu nemulţumit, regretând trecutul frumos şi bogat al strămoşi­
lor. Cismarul Andersen pentru a uita grijile şi neajunsurile sale s’a
ocupat foarte mult cu copilul său şi a fost în stare să se potri­
vească aşa de bine mentalităţii lui de copil, încât Hans Christian
nu putea să aibă un camarad mai bun.
Un epizod caracteristic va ilustra poate mai bine firea mese­
riaşului. Pe timpul răsboaielor napoleoniene tatăl lui Andersen a
vrut şi el să se înroleze în una din armatele ce porniau spre
câmpurile de luptă pentru a scăpa de atmosfera îngustă a casei sale
scunde şi pentru a încerca norocul soldatului, care pe atunci mai
mult decât oricând purta în raniţa sa bastonul de mareşal.
Intenţia a fost foarte serioasă, însă un capriciu ironic al
istoriei a zădărnicit toate, căci armata din care făcea parte, n a
mai ajuns în foc şi el s’a întors peste scurt timp teafăr şi sănă­
tos. Această aventură cu sfârşitul ei neaşteptat ne arată însă acea
înclinaţie de a pleca în ţări depărtate, care la poetul Andersen
devine şi mai puternică.
Mama lui Andersen a fost o femeie foarte simplă şi puţin
cultă. Şi ea se trăgea dintr’o familie care ieşia din cadrele obişnuite.
Tatăl ei. un om simplu, cioplea jucării şi păpuşi de lemn în forme
bizare, le vindea prin sate şi se întorcea în schimb cu unt, lapte