Page 86 - 1929-n1
P. 86
C E A M V Ă Z U T IN O L A N D A 85
torului, pe lângă calitatea superioară a tutunului şi un aspect
exterior foarte îngrijit, satisfăcând toate gusturile cu un preţ
foarte redus, deşi tutunul nu creşte in ţara lor, trebuind să-l
aducă cu vapoarele din ţări îndepărtate, dar mai ales din
Havana, pentru ţigările de foi.
Din cauza eftinătăţii lui, toată lumea fumează: tinerii şi
bătrânii, femeile şi chiar copiii. In privinţa aceasta olandezul
nu cunoaşte marginile licenţii. Se văd adesea copii de şase
până la şapte ani, pe stradă, cu o ţigăroaie cât toate zilele
în gură; nimeni nu se gândeşte să le reprime pornirea dău
nătoare. Olandezul fumează oricând şi oriunde; am văzut pe
unii intrând cu ţigara în gură chiar în biserici, deşi este sin
gurul loc unde se văd tăbliţe cu inscripţia ..Verboden te
roken“ : fumatul oprit. Cred că în nicio altă ţară nu s’a simţit
nevoia să se pue asemenea tăbliţe în biserici; cui i-ar da in
gând că trebuie să mai spui un lucru atât de firesc?
*
* *
Drept în mijlocul oraşului, un lac dreptunghiular, căp
tuşit cu piatră şi alimentat cu apă din nesfârşitele canale,
poartă numele de V vver1). In mijlocul lui o mică insulă pe
care cresc câţiva pomi stufoşi îi dă o noiă de pitoresc. Un
şir de clădiri de pe mal se reflectează in luciul apei ca într’o
oglindă. Clădirile acestea vechi fac parte dintr’un complex
întreg şi închid între ele o mare curte interioară — Binnenhof —
în jurul căreia trăeşte o mare parte din trecutul Olandei. Acum
sunt instalate în ele unele ministere şi cele două Camere. In
faţa lor o piaţă mare — Buitenhof— cu monumentul lui Wil-
helm al II-lea, regele Olandei, iar peste drum vechea poartă a
castelului, unde a fost multă vreme închisoarea deţinuţilor
politici de pe timpul persecuţiilor religioase, in care multe
personagii însemnate din trecutul ţării, ca fraţii Cornelis şi
Jean de Witt, şi-au petrecut zile amare în timpul anilor de
osândă; cecace n’a fost o piedică ca apoi să li se ridice
monumente în pieţile publice. Pe Jean de Witt îl găsim tur
nat în bronz, ca o ironie a soartei chiar în piaţa de lângă
temniţa în care a suferit.
•) Se pronunţă: Vaivăr.
