Page 89 - 1929-n1
P. 89

EDUARD  S.  KOXYA
               88
               ţinând  locul  al  doilea  în  Olanda  după  „Ryksmuseum“  din
               Amsterdam.
                    In  faţa  muzeului,  aproape  de  intrare,  un  bătrân  mic  de
               stat,  pe  a  cărui  şapcă  se  citeşte  cuvântul :  „guide“  cu  faţa
               scofâlcită,  de  culoarea  unui  pergament,  cu  doi  dinţi  în  gură,
               te  ademeneşte în  câteva limbi  să-i  încredinţezi  lui conducerea
               paşilor  prin  muzeu,  pretinzând  că  şi-a  consacrat  toată  viaţa
               şi  că-1  cunoaşte  până  în  cele  mai  mici  amănunte  precum  şi
               tot  ce  este  legat  de  pânzele  expuse,  şi  de  viaţa  pictorilor.
               Vrei  să scapi  de el,  mergi  înainte fără  să  te opreşti,  te  urmă­
               reşte,  şi  dacă  te  prinde  că  vorbeşti  franţuzeşte,  cearcă  să  te
               convingă  cu  un  argument  suprem :  „Je  suis  le  guide  de  Mr.
               Clémenceau  et de  Mr.  Léon  Bourjois“.  De sigur  că  la fel face
               cu cei ce vorbesc nemţeşte, cărora le  pomeneşte de d-nii Strese-
               mann  şi  Marx,  iar englejilor  le  invocă  pe  Lloyd  George.
                    Cu,  sau  fără  ghidul  d-lui  Clémenceau,  după  ce  ai  urcat
               scara  cea  mare  a  muzeului,  te  duci  de-a  dreptul  la  „Lecţia
               de anatomie“  a lui  Rembrandt, astru central  al muzeului către
               care  converg  toate  sălile  casei  lui  Mauriciu  împodobite  cu
               gloriile  şcoalei  olandeze:  Rembrandt,  van  Dyck,  Wuverman,
               Frans  Hals,  Potter,  Jan  Steen,  van  Ruysdael,  van Goyen  şi
               atâţia  alţii  de  cari  cu  greu  te  desparţi,  numai  cu  gândul  că
               vei  reveni printre  ei.  Atâtea  nume  neperitoare  ale  unei  şcoli
               neperitoare, ale căror opere totuşi moderniştii şi futuriştii noştri
               de azi,  în  neputinţa  de  a  se  ridica  până  la  culmile  lor,  le
               numesc  în  batjocoră:  fotografii  în  culori.
                    Dacă  te-ai  lăsat  ademenit  de  ghid,  nu  înveţi  nimic  nou
               de  la  el. Tot  ce-ţi  poate spune e  numele pictorului şi  al  tablo­
               ului,  scrise  de  altfel  pe  fiecare,  la  care  adaugă:  „c’est  bien
               fait“ sau : „c’est pas mal, quoi ?“ şi când se plictiseşte de clienţii
               lui,  îi  mai  lasă  şi  singuri  punându-se  la  taifas  cu  gardienii.
               Bietul  moşneag,  duce şi  el  o  existenţă mai  mult  sau  mai  pu­
               ţin  cinstită.  Ce  să  facă?  trebuie  să  trăiască  şi  el...
                    Mauritshuis  nu  e  singurul  muzeu  de  pictură  din  Haga,
               mai  sunt  afară  de  el  o  mulţime  de  muzee  mai  mici,  dar  nu
               mai  puţin  interesante,  ca de  pildă  muzeul  Mesdag. Mesdag,  el
               Însuşi pictor,  a  fost  pentru  Olanda  cea ce  pentru  noi  este  d-1
               Anastase Simu, adunând în casa lui din Laan van Meerdenvoort,
               o  colecţie  numeroasă  de  pânze  ale  contimporanilor  săi  Olan­
   84   85   86   87   88   89   90   91   92   93   94