Page 9 - 1929-n1
P. 9
IO AN SLAVICI
8
a urmat din Moldova, mai ales din judeţul Neamţului, în
timpul lui Grigorie Vodă Ghica. Cea mai însemnată a fost
însă, migratiunea din Ardeal şi de pe Crişuri, când în urma
răscoalei lui Horia, iobagii din Ardeal au câştigat şi ei
dreptul de liberă migraţiune.
După numele de familie în deobşte se ’nvederează care
de unde a venit. In timpul copilăriei mele cei mai numeroşi
erau cu numele Borlea, iar satul Borleşti se află 'n judeţul
Neamţului.
Intre familiile române erau şi câteva de nobilitate, unele
de Selişte, altele de Haţeg, iar altele de Teiuş.
3. Lumea de atunci
Atât pe podgorenii noştri, cât şi pe cei mai apropiaţi
dintre vecinii lor, pe Mureşeni, pe Gâmpieni şi pe Luncani
nu pot să mi-i aduc aminte decât ca oameni cu inima des
chisă, totdeauna voioşi şi doritori de mese ’ncărcate.
Trăiţi sute de ani de-a rândul sub asupriri şi despuiaţi
în fel de fel de chipuri, ei se simţiau, precum se vede, în
mare lărgime dupăce au ajuns să fie socotiţi deopotrivă
cu foştii lor asupritori.
O fi fost aşa, o fi fost altfel, eu ştiu că m’am pomenit
umblând printre picioarele unor oameni stăpâniţi de gândul,
că e bine să fii om în lumea lui Dumnezeu. Ştiau să se
s
bucure de viaţă, încât mulţi îi socoteau chiar uşurateci.
Nu pot, ce-i drept, nici eu să tăgăduiesc, că unii dintre
cei bogaţi în timpul copilăriei mele au murit săraci. Mai
numeroşi sunt însă cei crescuţi în sărăcie, care din vred
nicia lor, au ajuns oameni cu stare, unii chiar bogaţi. Aşa
se ’nvârteşte roata lumii coborînd pe unii, când urcă pe
alţii: pentru mine lucrul de căpetenie este, că ’n lumea copi
lăriei mele, oamenii nici în zile grele nu-şi pierdeau voia bună
şi, gândindu-mă la cele de atunci, eu mă văd mereu la fel
de fel de praznice, la nunţi, care ţin câte o săptămână de
zile, la cumetrii şi la fel de fel de alte sărbători.
Nici secerişul grânelor, nici culesul ori sfărâmatul po
rumbului, fără de cimpoiaş şi fără de masă întinsă, nu se