Page 90 - 1929-n1
P. 90

CE  AM  VĂZUT  IN  OLANDA
                                                                        8 9
            dezi  şi străini,  dar mai cu seamă  francezi, transplantate  într’un
            mediu  prielnic,  între  obiecte  rare  de  artă,  adunate  şi  ele  cu
            gustul ales al colecţionarului rafinat: covoare, bronzuri persane
            şi  arăbeşti,  vase  japoneze  şi  chinezeşti.  Comoara  strânsă  şi
            mărită  an  cu  an,  a  fost  dăruită  statului,  devenind  astfel  unul
            din  muzeele  cele  mai  căutate.
                 Alături  de  pânzele  lui  Mesdag  şl  de  întreaga  pleiadă de
            pictori ai  şcoalei  franceze  dinBarbizon:  Duprć,  Millet,  Dela-
            croix,  Diaz,  Th.  Rousseau, Daubiggny,  Bastian-Lepage,  Cour-
            bet, J. Maris, reprezentaţi printr’un număr mare de picturi, găsim
            pe  „Cele două  mame“  deSegantini şi  „Singur pe  lume“  al lui
            Israels.  O  pânză  mică  aducând  cu  genul  picturii  lui  Aman
            atrage  în  deosebi  privirea  oricărui  român,  pare  a  fi  ceva
            cunoscut:  e  parcul  castelului  Peleş,  cum  a  fost  odată,  de
            Alma  Tadema.

                 Un  interes deosebit pentru  desvoltarea  istorică a  oraşului
            Haga  prezintă  „Gemeente Museum“, muzeul  muncipal  în  rare
            pe  lângă  tablourile  istorice  şi  blazoanele  comiţilor,  costume,
            arme  şi  stampe,  se  pot  admira  şi  produsele  industriei  artis­
            tice de cristalerii şi  faianţă  veche, pendule şi orologii, industrii
            reprezentând  o  parte  din  renumele  câştigat  in  decursul  tim­
            pului,  de  industria  olandeză.
                 Pe  drumul  spre  Leyda,  într’o  pădure,  la  vre-o  doi  kilo­
            metri  de Haga, coroana  olandeză mai  stăpâneşte  încă  un palat
            ascuns  în  liniştea  parcului  imens,  rămăşiţă  a  unui  codru  ce
            se  întindea  odată  până  la  Haarlem.  Palatul  a  fost  ridicat  de
            văduva  prinţului  de Orange,  Amalia de Solms,  iar  în  singură­
            tatea lui  îi  plăcea să  se retragă  adesea regele  Olandei Ludovic
            Bonaparte,  tatăl  lui  Napoleon  al  IlI-lea.
                 Numele  de  „Huis  den Bosch“  — casa  din  pădure —i  se
            potriveşte  mai  bine  decât  cel  de  palat,  cu  care  ca  şi  cel din
            oraş  nu  are  nimic  comun:  o  casă  mare  boerească  cu  două
            aripi ce seamănă  a cazarmă, având  în faţă  un  monument greoi
            al  lui  Frederic-Henri,  bărbatul jelit  de  principesa  de  Orange.
                 Pe  cât  de  puţin  atrăgător  e  pe  dinafară pe atât  de  pline
           de  interes  îi  sunt  interioarele,  unde  frumuseţea  şi  bogăţia
            instalaţiilor  şi  a  mobilierului întrec  mult  aşteptările. Coloniile
           olandeze  precum  şi  ţările  cele  mai  exotice  au  trimis  în  casa
   85   86   87   88   89   90   91   92   93   94   95