Page 94 - 1929-n1

CE AM VĂZUT IN OLANDA 9 3

este casă orăşenească in care să nu găseşti tablouri; dacă
nu originale, copii sau reproduceri după marii maeştri ai
penelului. E în firea lucrurilor ca olandezii să aibă gustul
dezvoltat pentru pictură, când din mijlocul lor au eşit Rem-
brandt şi Frans Hals. De asemenea nu este casă în care să
nu se găsească şi câte o bibliotecă mai mare sau mică,
doveoind satisfacerea gustului pentru hrană sufletească.
O particularitate pe care n’am văzut-o pe nicăieri în altă
parte decât în Olanda şi care m’a intrigat o bucată de vreme,
sunt oglinzile, fixate pe din afară, la ferestele fiecărei case,
câte două, una în faţa alteia, puţin înclinate. Aceste oglinzi
numite „spionen“ sunt puse acolo, pentru ca cel din casă să
poată vedea în ele cine e în faţa uşii: căci în adevăr, când
apeşi pe butonul soneriei şi eşti recunoscut din casă, uşa ţi
se deschide, fără ca să găseşti după ea un personaj care să
te întrebe pe cine cauţi sau să-ţi spuie că „boierii nu sunt
acasă“. Uşa s’a deschis mulţumită unui sistem simplu şi in­
genios, dar primitiv. Sus, în capul scării, totdeauna dreaptă şi
greu de urcat, se află capătul unei frânghii trecute printr'o
serie de inele în lungul balustradei de pe lângă scară, până
jos Ia uşă, unde celălalt capăt este legat de alt inel fixat de
sistemul de încuetoare cu care e prevăzută uşa. Dacă eşti
unul dintre cei ce pot fi primiţi, cineva de sus, trage de
capătul frânghiei şi uşa se deschide şi apoi se închide de la
sine împinsă de o coardă. Tot aşa sunt primiţi şi furnisorii
cu tot felul de alimente, pe cari le aduc în fiecare dimineaţă,
în cărucioare trase sau împinse de câini.
Câinele ca animal de tracţiune e foarte mult întrebuinţat
în Olanda. Mai tot ce se aduce de prin fermele din afară de
oraş, se încarcă în cărucioare uşoare, înhămate cu câini mari
ciobăneşti, fie dinainte pentru a le trage, fie dinapoi pentru
a le împinge, şi chiar sub căruţă la mijloc între roate, de unde
se vede că şi împing şi trag deodată. Ai crede că bieţii câini
sunt chinuiţi de o povară prea grea peste puterile lor, văzân-
du-i cum se opintesc din răsputeri pentru a pune roţile în
mişcare; dar cu toate acestea sunt atât de deprinşi şi poate
că meseria lor le face chiar plăcere, că odată deshămaţi, nu se
îndepărtează de cărucior şi se culcă între roate, de unde nu-i
poţi urni pentru nimica în lume.