Page 12 - 1-2-1913

POETUL

P O E M D R A M A T I C
— FRAGMENT

MUZA
...Dar l-ai văzut vre-odată în clipe de descântec,
Când, inspirat, preface cuvintele în cântec?
O, ce frumos, ce mate e ’n clipele acele!
Stă par-că, să se ’nnalţe pe aripi, pâri la stele.
Şi, rând pe rând, pe frunte-i, acum o sfântă pace,
Acum o ’nflâcărare de trăznet se desface;
Se împânzeşte ochiu-i, când de un tainic dor,
Când scapără ’n avânturi de zbor ameţitor.
Nehotărât, îşi plimbă privirea ’ncoâ şi ’ncolo;
Cu măreţia tristă a unui trist Apollo,
înfiorat, începe să cânte-apoi frumos
Şi vorba de pe buze îi curge-atmonios,
Ca limpedea fântână, ce gâlgâie din stâncă,
Ca lacrima, ce plânge în peşteră adâncă.
Orice cuvânt vibrează de-o magică putere,
Lărgeşte zboru-i falnic în mica încăpere
A camerii, o umple de înţeles etern.
Şi vers cu vers, se lasă uşor şi se aştern,
Scenă din parlamentul rusesc. Deasupra mesii preziden­
Ca vestitori de pace şi albă curăţie,
ţiale e chipul ţarului Nicolae 11.
Ating, depun pe fiunte sărutul de frăţie,
Săiutul unei ramuri sfinţite de măslin.
„O să chem poliţia; să-l dăm pe mâna poliţiei".
Iar strofele cad, blânde, ca un buchet, sau vin
Dar Gligor Pârvu nu voia să facă nimic. Capul
Cu forţa unui strigăt şi ’n suflete adună
mare îi căzu în piept, obrajii i se dăbălară şi tuturor
Când fulgere şi norii fantastici de furtună,
cari îl îndemnau să ceară o satisfacţie, le răspundea
Când lasă, să zâmbească un colţ de primăvară.
cu silă, c-o voce slabă:
„Lăsa-ţi-1. E un nebun".
în urmă îl părăsiră cu toţii. Se feriau, ca de
molimă, de omul acesta care nu cere satisfacţie pentru
o astfel de ofensă ne mai pomenită.
Insă de-atunci Vasile Albu se putea abate în
dragă voe pela „Ursul negru". Pârvu nu ş-a pus mai
mult piciorul în birtul acela.

Sonet

La gările cu clopote, ce ţipa
în alei gări de faimec şi ispită,
O lume ntreagă ’n clocote s-agită
Din paşii pururi numai zor şi pripă...

Privim prin geam cu gândul în risipă...
— De unde-atăta pulbere vrăjită?
...Ecouri vagi pe stepa nesfârşită,
Un scurt popas... idile dulci de-o clipă...

Şi iarăş pe sub arcuri îndrăsneţe
S-aleg în noapte becuri sângerate,
Trosnesc pe poduri roţi fulgerătoare...

Când noi cuprinşi de-o leneşă tristeţe
Visăm cu ochii-nchişi pe jumătate
Idile vagi din gara următoare...
Fântână săritoare îngheţată.
T. MURAŞANU