Page 14 - 1-2-1913

Nu e vorba aici decât de tăcerea activă, căci mai Carlyle" căci el a cunoscut bine aceasta mare putere
avem şi o tăcere pasivă, care nu e decât restrângerea a vieţii, care se duce — „în înălţimi cari se ridică din­
somnului, nefiinţei sau şi morţii, aceasta e tăcerea, care colo de stele şi în adâncimi cari coboară dincolo de
doarme şi în somnul ei e chiar mai puţin primejdioasă, moarte... Tăcerea şi oamenii cari ştiu, să tacă şi cari
decât cuvântul. O întâmplare neaşteptată o poate deş­ răspândiţi ici şi colo, fiecare în ţinutul lui, se gândesc
teptă încă, şi atunci luaţi seama: Două suflete sunt a- în tăcere, lucrează tot aşa, iar gazetele nu vorbesc nici­
proape să se atingă, digurile se surpă, zidurile se dă­ odată de ei. Ei sunt creerul pământului, pe care trăesc
râmă, şi în locul vieţii obişnuite se arată o altă vieaţă şi ţara, care n’are în cuprinsul ei astfel de oameni sau
în care nimic nu se apără, în care nimic nu râde, în are prea puţini nu poate năzui spre bine“...
care nimic nu se supune şi în care nimic, nimic, nu se Dar tăcerea adevărată, care e mult mai puternică
poate uită... Putem, să ne răbdăm la nevoe tăcerea noas­ şi de care ne apropiem mult mai anevoios decât de tă­
tră — trăind în singurătate — dar tăcerea altora, şi cerea materială, de care ne vorbeşte Carlyle, nu e o
mai ales tăcerea unei mulţimi, e o povară, de al cărei zeitate din acelea, cari ne pot părăsi. Ea ne cuprinde
greu până şi sufletele cele mai tari se înfricoşează. Şi, din toate părţile ea e temelia vieţii sub-înţelese şi atunci
fiecare din noi ne trecem o bună parte a vieţii ocolind când vreunul din noi merge, să bată tremurând la vreuna
locurile, în cari am putea întâlni tăcerea. De îndatăce din porţile prăpăstiei, tot ea e aceea, care are grijă, să
câţiva inşi sunt adunaţi la un loc, se păzesc de ea, ca vie să ne deschidă.
de un duşman nevăzut, şi dacă cu toată paza, tăcerea Acolo încă suntem toţi de-o potrivă în faţa ne­
ajunge, să se poată strecură o clipă în preajma lor, se mărginirii, acolo încă şi tăcerea regelui şi tăcerea ro­
înfioară neliniştiţi şi pleacă unul după altul, ca să facă bului au acelaş fel de a se arătă în faţa durerii, dra-
loc necunoscutei. Şi apoi, din clipa ceia, încep să se gostii, sau morţii. Aceleaş sunt pentru toţi comorile pe
ocolească temându-se, ca nu cumva vreunul din ei să cari tăcerea le ascunde sub atât de nepătrunsa-i moarte.
fie poate unul dintre aceia, cari îi deschid pe furiş por­ Taina acestei tăceri, care e tăcerea neapărată şi adă­
ţile duşmancei... postul nepătruns al sufletelor noastre, nu poate pieri
Sunt foarte mulţi aceia, cari nu-si îngăduesc şi niciodată. Şi, dacă ar fi ca cel dintâi născut al oame­
nu-şi pot înţelege tăcerea, decât de două trei ori în nilor, să se poată întâlni cu cel din urmă locuitor au
vieaţă şi numai în nişte anumite înprejurări. Ei nu în­ pământului, tot aceeaş le va fi tăcerea şi în îmbrăţişeri
drăznesc, să găzduiască mai des un oaspe atât de ne­ şi în groază şi în lacrămi şi în sfârşit în tot ceeace tre-
pătruns, dar, ori de câteori îi deschid poarta, îl primesc bue înţeles fără prefacere şi minciună. Şi, cu tot noia­
cu toată cinstea, căci şi oamenii cei mai ticăloşi au în nul veacurilor ce vor fi trecut între ei, vor înţelege de
vieaţa lor clipe, în cari se poartă, de par’că şi-ar fi în­ o potrivă — aşa de par’că ar fi fost crescuţi în acelaş
suşit toată înţelepciunea zeilor. Aduceţi-vă aminte de leagăn, — tot ceea ce buzele nu vor puteâ învăţă, să
ziua, în care aţi stat pentru întâiaoară în faţa unei rostească vreodată!..
tăceri. Ceasul grozav sunase şi ea v’a răsărit deodată De îndatăce buzele adorm, sufletele se deşteaptă
în calea sufletului. Şi aţi văzut-o, cum se desface din şi se pun pe lucru, căci tăcerea e elementul plin de
prăpăstiile vieţii, despre care nu se vorbeşte şi din adân­ surprinderi, de primejdii şi de fericiri, în care sufletele
curile lăuntricei mări de frumseţe, ori de groază, aţi se pot însoţi în voe.
văzut’o, cum se apropie şi nu v’aţi înfricoşat şi n’aţi Dacă vreţi, ca cineva să vă cunoască cu adevărat,
fugit din preajmă-i. Şi, asta s’a întâmplat la vreo reve­ încercaţi, să nu-i vorbiţi nimic şi dacă veţi simţi, că vă
dere, în pragul vreunei despărţiri, în vreo mare bucurie, e teamă —afară doar dacă teama asta nu va fi îsvorâtă din
ori în vreo mare nenorocire. Aduce-ţi-vă aminte de cli­ simţământul de zgârcenie al dragostei, care nădăjdueşte
pele, în cari toate adevărurile adormite se deşteptau minuni, — vorbiţi ceva numai decât, căci sufletul nos­
tresărind, şi spuneţi-mi dacă n’aţi simţit atuncia, cât e tru a înţeles, ce are de făcut. Sunt oameni, în faţa căror
de bună şi de prielnică şi cât de bine ştie, să mângâie nici cel mai straşnic viteaz nu s’ar încumetă, să tacă şi
în nenorocire tăcerea, mult-temuta tăcere! Mângâierile sunt suflete, cari cu toate că n’au nimic de ascuns, tre­
tăcerii nenorocite — căci, mai ales, în nenorocire le mură totuş de teama de a fi înţelese de un alt suflet.
simţim farmecul — nu se pot uită niciodată şi de aceea Şi sunt oameni, cari nu ştiu, să tacă niciodată şi în
pe semne oamenii căror le-a fost dat să aibă de mai preajma cărora tăcerea nu poate avea fiinţă, aceştia
multe-ori parte de ele în vieaţă, sunt mult mai buni sunt singurii care trec prin vieaţă cu totul nevăzuţi, căci
decât aceia cari le-au cunoscut mai puţin sau de loc. lor nu le e dat, să poată străbate vreodată în destăi-
Ei singuri ştiu, poate, pe ce adâncimi de ape mute se nuitorul ţinut al luminilor statornice.
razămă plăpânda scoarţă a vieţii de toate zilele, ei sin­ Niciodată nu ne vom puteâ avea o părere ade­
guri au putut, să se apropie mai mult de Dumnezeu şi vărată asupra unui om, care nu ştie să tacă.
paşii pe cari i-au făcut în calea asta sunt dintre aceia „Noi nu ne cunoaştem încă, — imi scria cineva
a căror urmă rămâne de apururi neştearsă; căci dacă la care am ţinut mult, — pentrucă n’am îndrăznit încă,
sufletul nostru e un ce care poate dăinui şi fără să se să tăcem stând împreună".
înalţe, de coborât nu se poate coborî niciodată... Şi în adevăr, ne iubeam atât de mult, că ne eră
„Tăcerea, marea împărăţie a tăcerii, spune iarăş teamă, să încercăm dovada supra omenească şi ori de