Page 24 - 1-2-1913
P. 24
Şi-acum uite te-aş rugă, FLOAREA BETULIEI
— Cred că nu te-i supără, —
Să-mi faci rost de jucării, R O M A N DIN EPOCA ASIRIANĂ-BABILONIANĂ
Cum le dai la alţi copii DE: ŞTEFAN LÂZÂR.
Şi când treci colea-n Ajun,
TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIURA
Dragul meu de Moş Crăciun,
Să le-aşezi la noi în piag,
I.
Să mi le găsesc şirag:
Zeul Întunecat al războiului.
O sabie şi-un chipiu,
Căci aş vrea soldat să fiu, Erâ într’amiază. Soarele ardea deasupra văii Es-
O puşcuţă mititea, drelonului, ca un incendiu înfricoşat.
Să plec la război cu ea, Tabăra asiro-babiloneană, se întindea leneşă, în
Un cal mic şi sprintenel, revărsarea ferbinte, a razelor de soare. Se întindea, la
Să mă duc în foc cu el, poalele munţilor, ca un şarpe uriaş, ce se odihneşte.
Şi — de ţi-o mai rămânea, — Soldaţii se retrăseseră sub corturi. Nu se mai
O trâmbiţă frumuşea
auziâ nici rânchezatul armăsarilor; o tăcere moleşitoare
Şi-o dobiţă lângă ea.
plutea deasupta taberei.
Holofern sta posomorât în cortul lui ce se ridică
Astfel eu din copil mic
deasupra tuturora, a cărui purpură întreţăsută cu fire
M-aş face-un soldat voinic
de aur, strălucea de smaragde şi pietrii nestimate.
Şi-narmat, ca un oştean
Ochii lui, întunecaţi străluceau, ca ai unei paseri de
Nu mi-ar păsâ de duşman!
pradă. îşi netezea liniştit barba mai neagră ca noaptea.
Nu uită, ce te-am rugat, Erâ pierdut în reverii adânci...
Dragul meu moşie bogat! O bucată de cer curat albastru, zimbeâ prin des
chizătura cortului, ca un ochiu albastru de fată. Dar
Te sărut pe ochişori
prin aceeaş apertură, se strecorâ şi o umbră... cetatea
Şi pe mâni de multeori.
Betuliei, care privită de jos, părea deasupra înălţimilor
Spune-le la îngerei,
Dotainului, ca cuibul unui vultur.
Că mi-i sărut şi pe ei!
Holofern, îşi înălţă privirea cruntă de vultur, înspre
Eu-s drăguţ şi frumuşel fortăreaţa de stâncă. Cum o priveâ îndelungat, ochii
Şi mă chiamâ Ionel. i se aprinseră ca de beţie; suspină, apoi îşi închise
AURELIA POP pleoapele... şi cei patru comandanţi, cari şedeau în
scaunele de purpură, nici nu cutezau să respire, căci
O O O
înţelegeau, că în clipa aceasta, zeul întunecat al răz
(9ântec boiului, visează...
Deodată observară, că-i tremură colţul gurei. îşi
Sufletul mi-l troienesc deschise ochii, din cari ţâşneâ o flacără roşie. Mai privi
Flori de primăvară, încă odată spre culmea Betuliei, şi întorcându-se spre
Visătoare şoapte dragi, comandanţi, zise:
Coarde de chitară. — De atâteaori a răsărit şi a apus luna, şi noi
tot ne pierdem vremea încă, în valea Esdrelonului...
Picură un cânt suav
Dar vai tuturora, când voi ajunge cu oştile mele pe
De privighietoare
culmea Dotainului!
în al sării sfânt mistei Cuvântul a ieşit ca un tunet, din pieptul lui, îns
Plin de sărbătoare. păimântător de agitat, apoi se linişti deodată, şi se
întoarse spre Thartan, conducătorul călăreţilor.
Se revarsâ-atăta dor
— Ce fel de popor locueşte acolo, în înălţimi ?
în a ei chemare.,.
Până a ajunge aici, am prădat o jumătate de lume, şi
Vine-un nor şi-i fură toi
acum trebue să mă opresc aici. Ce fel de popor e a-
Aurul din zare !
cesta, ce prăvăleşte stânci în calea mea?
— Ovreii... — răspunse Thartan.
Sufletul mi-l troienesc Holofern se întunecă de o umbră a mâniei, şi
Vise, flori şi şoapte...
râse înfuriat.
De departe vânturi bat,
— Ştiu, că acesta e pământul lui Izrail. Nu de
Dela miez de noapte.
asta te întrebam, dar vreau să ştiu, ce vârtuţi are a-
VIORA DIN BIHOR cest popor, care poate să împedece atât de poruncitor
O O O drumul oştirilor asiriene? Asta să mi-o spui.
