Page 25 - 1-2-1913

Thartan nu a răspuns; nu voia să răspundă, ca — continuă Abiezer, un om cu faţa întunecată şi agi­
să nu trezească mânia stăpânului. tată. Eliachim are dreptate... Betulia nu trebue predată!
— Care dintre voi — întrebă Holofern — cu­ — Altul e glasul inimii... — zise Gotoniel, un
noaşte acest popor? Ce îi dă acestui popor puterea, moşneag alb ca zăpada, ce se bucura de mare cinste
de a se împotrivi armelor mele ? în întreagă Betulia. — Dar nu avem apă...
Nu a răspuns Rabsaris, comandantul căruţaşilor; — Să ne predăm dar ? — întrebă Ozia. — E
nici Nabuzar, comandantul pedestrimei, şi n-a răspuns un gând păcătos. Soartea lui Izrail e acum în mânile
nici Sarezer, care întunecă cerul cu săgeţile oastei noastre; să băgăm de seamă, nu cumva să rămână pe
sale, deşi cunoşteau cu toţii foarte bine poporul lui numele nostru ruşine şi infamie!
Izrail. Gotoniel îşi întoarse ochii săi curaţi ca de copil
N-a răspuns nici unul; ştiau cu toţii, că un cu­ spre preotul suprem şi răspunse încet:
vânt neplăcut, poate să stârnească în inima lui Holo­ — Holofern a tăiat canalele de apă. Fântânile
fern o furie fără margini... sunt păzite de ostaşi. Poporul Betuliei duce lipsă şi
Pe o clipă se făcu tăcere. Faţa stăpânului să în­ deja cere apa din ce în ce mai ameninţător...
tunecă. In sfârşit rupse tăcerea Thartan cu glasul lui rece. Hesrai adause pe un ton întunecat:
— Stăpâne, cheamă pe principii, pe cari i-ai luat — In setea lui chinuitoare, poporul beâ sângele
ca prinsonieri. Regii din sămânţa lui Moab şi Munuon, animalelor.
cunosc desigur acest popor... — Iar aceasta — adause Cabri — după religia
noastră este un păcat mare, foarte mare...
In clipa aceasta perdeaua cortului a fost dată la
— Acum fieştecare se ajutoră aşa cum poate...
o parte, şi cineva se năpusti înlăuntru, ca o furtună.
— răspunse Ozia...
Erâ Bilbo nebunul, favoritul lui Holofern. Sălta, se în-
Cabri cel slăbănog erupse deodată:
vârteâ în aer, şi aruncându-şi coiful de măscărici, se
— Dacă se va şti despre asta în oraşul cel sfânt,
aşeză la picioarele lui Holofern ?
toată ovreimea ne va excomunica, vor urî pe toţi be-
— Ce te uiţi, ipopotanule ? — îi strigă lui Na­
tulienii şi vom purtă blăstămul păcatului nostru până
buzar. — Eşti ipopotan, şi totuş nu beai apă nicio­
în a şaptea generaţie!
dată, măi beţivule... măi...
— Să nu vorbim despre asta acum! — replică
Holofern îi făcu semn să tacă. Neaunul s-a ghe­
Abialbon, un bărbat frumos, înalt şi cărunt. — In
muit şi a tăcut, dar făcea grimase conducătorului pe­
preajma noastră mişună o sută douăzeci de mii lup­
destrimei. Holofern sună din clopoţelul de aur şi întră
tători babilonieni. Vorba e, ce facem noi acum ?
secretarul Vagao, care erâ şi paharnic.
Gotoniel îşi ascunse în palme faţa întristată.
— Ce porunceşti, luminate stăpâne ? — întrebă
— Au căzut cei mai de sesmă eroi ai noştri...
şi ridică spre domnul său privirea lui simpatică.
— Dar Ieroboam ? — întrebă Ozia ? — El sparge
— Du-te Vagao şi cheamă pe principi.
rânduri întregi de duşmani...
Vagao plecă, întră în cortul cel mare, unde regii
— Şi Salethiel ? El singur apără Betulia! — spuse
prinzonieri ai popoarelor subjugate, se jucau cu cubi.
cu însufleţire Abiezer cel cu faţa întunecată, în vremece
— Principilor şi regilor, vă chiamă stăpânul meu.
ochii lui mici şi vicleni, scrutau tabăra lui Holofern.
A amuţit deodată zuruitul aurului. Şi feţele re­ — Sunt numai doi... Nu e ajutor. Provinţele nu
gilor păliră... se interesează de noi... — răspunse Gotoniel, şi barba
II. lui lungă şi albă tremură de durere, în vremece el
priviâ turnurile împodobite ale Betuliei.
Sărutul lui Gotoniel.
Abialbon se ridică.
In sfatul bătrânilor din Betulia, toate feţele erau a- — Să deschidem visteria, şi să răscumpărăm pa­
dânc posomorâte. Erau adunaţi în balustrada de mar­ cea cu aur...
moră albă, a preotului suprem Ozia, de unde puteai Se făcu tăcere. Ochii bătrânilor străluciau de o
privi asupra întregei taberi asiro-babilonene, ce aco- speranţă. Dar Ozia zise:
pereâ valea Esdrelonului, ca un mare oraş de corturi. — Cu întreagă comoara lui Ofir nu l-am putea
Nu adia nici o boare, nu se auzea nici un glas. înduplecă pe Holofern, căci el vrea să răzbune cu un
Preotul suprem Ozia, aruncă o privire asupra sfatului măcel cumplit, luptele ruşinoase ale lui Sancherib...
şi ţinând în mână o hârtie înfăşurată, rosti cu glas — Aşa-e — aprobă Abiezer. — Holofern vrea
trist şi îndurerat: să scrie cu litere de sânge pe fiecare bulgăr de pă­
— Iată scrisoarea preotului suprem Eliachim. Ne mânt, că s-a sfârşit cu toţi zeii, căci s-a ridicat un nou
scrie să nu predăm cetatea, căci atunci s’a nimicit şi zeu în Ninive: regele Nabucodonozar!
Ierusalimul, oraşul nostru sfânt. Cheia provinţei este Bătrânii fură cuprinşi de desnădejde. Abialbon îşi
Betulia. Dacă zidurile ei vor fi dărâmăte, peste ruinele încrucişă braţele pe piept:
lor se vor revărsa pe pământul lui Izrail Asirienii cei — Ce să facem dar?
setoşi de sânge, ca o exundare nimicitoare. Gotoniel răspunse:
— Şi atunci s-a isprăvit cu întreagă ovreimea! — Trebue să predăm cetatea! Prorocul Ieremia