Page 3 - 1-2-1913
P. 3

CETITORILOR                                           de  pace  şi  de  odihnă  ni  se  prăgeşte,  zile  în
                                                               cari  uităm  de  năcazurile  de  afară  şi  rechemăm
                                                               ca  pe  nişte  oaspeţi  scumpi,  amintirea  clipelor
              în  fiecare  zi  dejunăm  şi  cinăm,  şi  ne  cul­
         căm în fiecare seară, şi actele acestea vin, revin,   celor  mai  duioase  din  trecutul  nostru.  Vom  fi
         se  repetă  dealungul  întregei  noastre  existenţe,   aşadar  încă  odată  fericiţi,  în  mijlocul  familiei,
         fără  nici  o  silă,  fără  nici  o  oboseală,  fără  ca   a  rudelor,  a  prietenilor  noştri.  Uitaţi  vor  fi
         să  ne  treacă  prin  gând  vreodată  să  strigăm:    aceia  pe  cari  nu-i  iubim,  feţele  antipatice  ori
         „iar!“  de  câteori  le  îndeplinim.  Le  începem     vrăjmaşe,  gândurile  aspre  de  răzbunare  şi  de
         din nou, le sfârşim din nou, cu aceiaş vigoare,       ură. Sărbătorile au nepreţuitul dar de a aşterne
         cu  aceiaş  simţ,  căci  mereu  ne  par  inedite.     în  spiritul  nostru  ca  un  văl  des  peste  tot  ce
         Sunt, într’adevăr, evenimente omeneşti cari nu        nu e gând de iubire şi de credinţă.
         devin  niciodată  banale,  ori  decâteori  s-ar  re­       Să  profităm  de  aceste  zile  de  reculegere
         peta,  şi  printre  acestea  se  numără  în  primul   senină,  în  care  grijile  amorţesc,  în  care  urile
         rând sărbătorile, duioasele sărbători, pe cari le     adorm,  în  care  iubirile  se  inteţesc.  Să  reînoim
         aşteptăm şi în acest an, după cum le-am aştep­        provizia  de  iluzii  în  sufletele  noastre  uzate  de
         tat  de  atâţia  ani  până  acuma,  cu  aceiaş  senti­  luptele  mărunte  pentru  trai.  O  epocă  nouă  va
         ment de vagă reculegere şi de voioşie solemnă.        începe  de  fapt  pentru  noi,  hrănită  de  momen­
                                                               tele  duioase  ale  acestor  ceasuri  de  sărbătoare,
              Şi  le  mai  aşteptăm  aceste  zile  consacraţi,   căci  ele,  chiar  după  ce  trec,  lasă  în  urma  lor,
         cu gândul nelămurit al unei reîntineriri posibile,    ca  pe  o  coadă  străvezie  de  cometă,  un  lung
         cu  gândul  că  cu  ele  se  sfârşeşte  o  epocă  şi
                                                               cortegiu  de  sentimente  şi  de  idei  cari  întreţin
         se  începe  una  nouă,  o  epocă  mai  bună,  mai     în  noi  pornirile  bune  reînviate  în  răstimpul
         bogată,  o  epocă  de  emoţiuni  mai  blânde  şi  de   acesta aşa de scurt.
         izbânzi mai fericite. Sărbătorile se anunţă prin-                              *
         tr’o atmosferă ciudată de pietate şi de idealism,          Când  cineva,  după  o  viaţă  îndelungată  şi
         care  ne  împinge  a  ne  concentra  pentru  câtva    zbuciumată, după o viaţă plină de evenimente,
         timp  gândurile  împrăştiate,  sentimentele  răs­     trece  odată  pragul  palatului,  a  casei,  a  borde­
         pândite,  iluziile  fărâmiţate  în  atâtea  zbuciume   iului  în  care  s-a  născut,  în  care  a  crescut,  în
         cheltuite în lupta pentru trai.
                                                               care  a  trăit  până  la  un  timp,  el  se  simte  prins
              Şi  ce  ar  fi  viaţa  omenească,  viaţa  aceasta   de o tulburare adâncă şi înconjurat de o linişte
         aşa  de  lungă  şi  aşa  de  scurtă,  şirul  acesta  de   imensă.  Cu  uşa  care  s-a  închis  în  urma  lui,
         străduinţi  variate,  la  capătul  căruia  stă  întot­  au  pierit  dintr’odată,  au  pierit  şi  au  amuţit,
         deauna  vecia,  ce  ar  fi  viaţa  noastră  fără  de   toate  incidentele  vieţei  lui  prezente.  Ori  pe
         sărbători? Ele întretaie lunga monotonie a vre-       unde  ar  fi  umblat,  ori  câţi  oameni  ar  fi  cu­
         mei,  ele  strălucesc  ca  tot  atâtea  felinare,  a  -   noscut,  prin  orice  locuri ar  fi trăit  el în timpul
         prinse  în  mohorâtul  deşert  al  existenţei.  Şi    celor  zece,  sau  douăzeci,  sau  treizeci  de  ani
         sufletele noastre se înviorează la aceste lumini      din  urmă,  în  sufletul  şi  în  gândul  lui,  vremea
         puse stavilă între noi şi nemărginire, căci ele go­   aceasta cu toate peripeţiile ei se şterge, dispare
         nesc fantomele nihilismului din mintea noastră.       ca  prin  farmec.  Atunci  el  retrăeşte  trecutul,
                                  *                            înduioşarea  îl  îneacă  până  la  lacrămi;  şi  într’o
              Şi  anul  acesta  vom  sărbători  deci  Crăciu­  fulgerare  subită,  toate  clipele,  persoanele  şi
         nul, magicul şi albul Crăciun. Un şir de zile         faptele zilelor sfârşite, toate sentimentele şi

  k»
   1   2   3   4   5   6   7   8