Page 4 - 1-2-1913

11
ideile de odinioară îl apasă cu o dulce vio­ Şi vă evocăm, cetitori ai „Cosinzenei , vă
lenţă. evocăm în decorurile voastre familiare, în inte-
Dispărută, pierită e atunci lumea din afară; riorurile voastre, seara, la lumina lămpii, cu
uitate personagile, cu cari de atâţia ani a venit frunţile radioase în radioasa atmosferă de săr­
şi vine în contact zilnic. Ca o lampă magică, bători. Vă evocăm, moşnegi venerabili, bărbaţi
amintirea lui proectează pe păreţii între cari a în floarea vrâstei, graţioase doamne şi fecioare
vieţuit ca copil, toate chipurile iubite de el în visătoare şi gingaşe. Fiecare dintre dvoastră
acea vreme, toate fiinţele cari îl înconjurau, trebue să aveţi un gând, o dorinţă, o iluzie.
mai mult sau mai puţin. Şi gândul acesta, dorinţele acestea, iluziile
Şi când iese din acel lăcaş vrăjit, sufletul acestea noi încercăm să le reconstituim, şi vă
lui e plin numai de iubire şi mintea de bună­ urăm să se îndeplinească după voia dvoastră.
voinţă. Răul a amorţit în el; iluziile s-au re­ Vă cunoaştem şi vă iubim, cetitori necunos­
deşteptat şi au gonit amarnicele gânduri. Omul cuţi care prindeţi din când în când câteo părticică
acela a reîntinerit. O epocă veche a murit şi modestă din modestul nostru suflet. Vă strin-
alta nouă s-a deşteptat* în el. Pare că viaţa gem mâna cu duioşie. Şi am dori ca din rân­
lui s-a^ reînoit ca prin minune. durile acestea, din rândurile acestea aşa de
...întocmai aşa îmi apar şi zilele de săr­ seci, să se desfacă, ca pulberea de pe aripa
bători, binecuvântatele zile ale reîntoarcerei unui fluture, urarea de sărbători, urarea caldă,
spre trecut, ale reîntoarcerei la inocenţa şi la vibrătoare, adâncă pe care vi-o trimitem din
iluziile copilăreşti. Când atmosfera de sărbători adâncul sufletului şi pe care condeele noastre
pluteşte pios în casele noastre, o putere ne­ ştiu aşa de rău să o exprime!
văzută ne pune în legătură nu numai cu tre­
REDACŢIA „COSINZENEI".
cutul nostru şi cu aceia pe cari i-am iubit,
dar şi cu strămoşii noştri perduţi în negura
timpurilor, cu generaţiile anonime cari acum
cinci sute sau o miie de ani au sărbătorit şi Colindătorul
ei, întocmai ca şi noi, aceleaşi zile. Sentimentele
lor roiesc în sufletul nostru, în glasul nostru A rămas de-acuma uliţa pustie
Şi colindătorii veseli au tăcut,
tremură glasul lor, şi gesturile noastre nu sunt
Nu mai vin acuma. Uliţa-i pustie,
decât o repeţire a gesturilor pe cari le-au Dar la geam, cu zorii zilei, o să-ţi vie
făcut ei. Dorul meu, câ-l cheamă glasuri din trecut.
...Cine a spus că sufletul nu e nemuritor?
* Pelerin cucernic, a pornit pe cale,
Că ţi-a fost odată scump şi-atât de drag.
Sărbătorile ne silesc mai întâi de toate
Pelerin cucernic împleti pe cale
a înturnâ ochii şi gândul nostru către tot ce Leagăn de mătase visurilor tale
iubim. Ne amintim cu plăcere de prietenii pe Şi cântări din şoapte vântului ptibeag.
care îi cunoaştem, ne gândim cu duioşie la
cei pe cari nu-i cunoaştem şi totuş îi iubim. Şi, când o să vadă stânsa lumânare,
Ne gândim la scriitorul, la pictorul, la compo­ O să se ’nfioare, ca şi altădat',
Şi-o să-i spună iară stânsa lumânare
zitorul care ne-au dăruit clipe de mulţumire, Ca mpleti zadarnic leagăn şi cântare,
şi când suntem şi noi scriitori, la acei al căror Căci pe dânsul nimeni nu l-a aşteptat.
condei se plimbă pe aceleaşi coloane ca şi al
nostru, şi ne gândim, mai ales, cu o emoţiune Şi cum stă pe maluri trist corâbierul,
Când i-a dus furtuna scumpele comori,
adevărată la acei cari ne citesc. Cum priveşte zarea trist corâbierul,
1
Cetitori ai „Cosinzenei " cari ne faceţi Va privi cu ură stelele şi cerul
cinstea să petreceţi cu privirea slovele în Cel mai fără parte din colindători.
cari punem de atâtea ori sbuciumele noastre,
vouă vă trimitem în primul rând cele mai bune Tu, visăndu-ţi lumea basmelor senine,
N-o să simţi, că plânge singur, obidit,
gânduri. Pe cei, cari vă cunoaştem vă evocăm
N-o să-ţi curme firul basmelor senine
cu drag, siluetele voastre se înalţă depline sub Focul celui, care ştie să se nchine,
pleoapele noastre, vă vedem gesturile, vă au­ însă ruga nimeni nu i-a auzit.
zim glasul. Iar pe voi aceia, al căror aspect fizic
ne e necunoscut, vă reconstituim totuş în min­ Şi cu ce căldură a pornit pe cale,
Mai grăbit, ca zborul vântului pribeag,
tea noastră, şi numele voastre pe cari le cetim
Şi cu ce căldură a-mpletit pe cale
prin registrele administraţiei, se colorează, se Leagăn de mătase visurilor tale,
însufleţesc, se transfoarmă în sufletul nostru Şi ţi-a fost odată scump şi-atât de dragi..
în tot atâtea fiinţe, pe cari le vedem, le auzim, I. U. SORICU
le iubim.