Page 10 - 1913-03

Costache erâ şeful bandei şi cel mai bătrân, erâ „Ei, nene Nicule şi ţaţă Lino, ziua de astăzi să
cunoscut cu stăpânii, de când cuconu Nicu trecea cu vă găsească sănătoşi şi fericiţi, încă mulţi şi nenumă­
lăutari, noaptea, pe la poarta cucoanei Elena. Pe atunci raţi ani, şi, şi — aice lui nea Iancu, par’că i se încurcă
Costache erâ băetan, sub alt stăpân bătrân, ca el azi, gândurile, se scarpină la frunte şi urmâ — şi şi, să dea
după care a rămas el mai marele bandei. Şi erâ vestit Dumnezeu... ca, copiii copiilor dvoastră, scumpii şi
Costache, în cântece, şi chiar el puneâ pe ghiers multe nepreţuiţii mei prietini şi rude, să vă mângăe bătrâneţele".
ofuri ale feciorilor de boeri de pe vremuri, şi multe „Amin", strigară într’un glas toţi mesenii, pe când
iubiri cu noroc şi fără noroc văzuse. Da şi gălbă- lui cuconu Nicu şi cucoanei Elenei, îi curgeau lacri­
naşi mulţi băgase la chimir, da tot nepricopsit a ră­ mele, în vreme ce toţi mesenii urlară: „In sănătatea lui
mas, că a avut o casă de copii, fete, băeţi, şi ca tată nea Nicu". „Să trăeşti, nea Nicu". „La mulţi ani, tată".
de familie, a avut şi supărări şi bucurii după urma lor „La mulţi ani, la mulţi ani!" răsunară treizeci de gla­
şi tot a cheltuit. suri. „Vivat!" Şi ciocniră, şi lăutarii întoarseră cânte­
La porunca boerului, diblele clincăniră: „cline! cul într’o suitură tremurătoare, de triluri, care înseamnă
cline!“ Unele mai subţire, altele mai gros, de te umpleâ vivatul boerilor. Paharele ţicănite sunară năduşit, ochii
de nerăbdare şi-ţi dădeâ un fior de mulţămire prin trup. tuturor sclipiră şi gurile ca nişte spărturi cât pumnu,
Ţiganii puseră scripcele la gât, cobzele la piept, deşertară cu lăcomie paharele, după care toţi se aşe­
naiul la gură, ţambalul după gât, şi cu un picior dus zară liniştiţi, iar cucoana şi boerul, îi înghie: „Da luaţi,
înainte, Costache le şopti nu ştiu ce, şi vioara din luaţi! Da ia Lucreţio, madam Popescu, madam Ionescu,
mâna lui începu cu glas ascuţit, cobzele drângăniră, Ionică, Saftă, luaţi, că este de unde, am tăiat doi porci
glasul naiului se sui până în înălţimea plafonului şi pentru voi". Ciasornicul din perete bătu unsprezece şi
ţambalul ţineâ somnoros isonul, pe când un ţigan mai jumătate, când s-au aşezat la masă. Lăutarii au cântat,
tânăr, cu puţină musteaţă, cu ochii ţintă la mosafiri şi paharele de vin s-au ciocnit, sticle după sticle s-au
cu gâtul întins, începu: desfundat, şi ora douăsprezece fără cinci minute, se
făcu. Cuconu Nicu se uită la ceas, şi grăi:
Frunză verde samulastră
Ia eşi mândră la fereastră „Să se aducă sticlele de şampanie! Să se stângă
Cam adus o floare-albastră. lămpile. Şi când îţi auzi douăsprezece, Costache, să
Of, ce chin, ce dor, ce jale zici „Vivatul anului nou", şi să destupaţi sticlele".
Pe la poarta dumitale.
„Puf, puf", toţi suflară în lămpi şi toţi tăcură. Nu mult
şi ceasul din perete bătu, somnoros, douăsprezece. A-
Tocmai când începuse, veni şi cucoana Elena, se
mai uită la masă, trimise pe slujnică să pue vre-o câ­ tunci un ura nebun izbucni din treizeci-şi-două de glasuri
teva sticle cu şampanie în zăpadă, afară, se mai uită deodată, lăutarii începură un marş zgomotos, lămpile se
dacă toţi au tacâmuri. Sticlele şedeau pe masă ca nişte aprinseră, sticlele cu şampanie pocniră ca nişte pistoale,
popice, iar pomierele cu mandarine, mere, portocale, şi toţi se repeziră asupra gazdelor: „Să trăeşti, nene".
păreau nişte buchete de flori roz, roşii şi albe. „Să trăeşti, tată, mamă". „Ţaţă, să trăeşti", şi jumă­
tate de cias nu se mai isprăviră sărutările, îmbrăţişe-
Când auzi cântecul, tresări, o lumină i se zugrăvi rile şi strângerile prietineşti de mâni.
pe faţă, iar când ţiganul rosti:
„La mulţi ani, la mulţi ani, să trăiţi şi voi, să vă
„Of, ce chin, ce foc, ce jale..."
trăiască copiii. Să le sărutaţi cununiile", se auzeâ me­
Boerul îi privi, înghiţându-şi lacrimele, şi strigă: reu glasul cucoanei Elena.
„Eleno!" Iar ea dădu din cap, şi două lacrimi sărate „Şampanie! Şampanie!", strigă cuconu Nicu. Şi
se prelungiră pe obraji, până la gură, pe care le sorbi într’un zgomot asurzitor, bărbaţi, femei, deşertară fele-
ca pe nişte picături de sănătate. Iar când lăutarii ispră­ geane, după felegeane.
viră, boerul băgă mâna în buzunarul jiletcei, grăi cu Cât timp a ţinut cheful, nu ştiu, dar ştiu că după
glasul sugrumat, de mişcat ce erâ: „Să trăeşti, Co­ sf. Ion, boerul Dornescu ducându-se la ţară, pe un ger
stache!" il bătu peste spate, şi-i puse un napoleon de straşnic, a răcit şi căzu bolnav.
aur în diblă; în vreme ce cucoana grăi, rumenă de Boala grea, din o răceală s-a înăsprit boală de
fericire: inimă, mai în vrâstă, vorba ceea: „La mămăliga moale,
„Să poftească boerii la masă. puţină apă trebue", şi a zăcut omul până în Martie. I
— Nu voiâ să mă ieie, — zise cuconu Nicu, mai se umflară amândouă picioarele, şi putreziră de vii şi
încet, maiorului Aurel, — şi eu mă sfărmam. Apoi, sara când a început mugurul să crape, cuconu Nicu şi-a
luam şi eu banda lui Ciuciu, în care erâ şi ţiganul dat obştescul sfârşit. A fost înmormântare mare, au
ăsta, şi-i trăgeam pe la poarta ei cu: „Of, ce chin, ce venit toţi prietinii şi fiecare au căutat să mângâie pe
dor, ce jale..." văduvă. Unu a ţinut şi un discurs, când l-a scos din
— Da, — răspunse cucoana Elena, înţelegând de casă, şi a amintit de văduvă, făgăduindu-i ori când
ce se vorbeşte, — când îmi erâ somnul mai dulce, auzeam sprijinul şi masa lui.
pe sub ferestre: „Of, ce chin, ce dor, ce jale". Treceâ Iţi venea să plângi de înduioşare, de ce auziai,
dumnealui, înainte cu un câne alb, flocos, care duceâ şi binecuvântau cerul că încă oamenii de bine n-au mu­
un băţ în gură, cu două felinare de amândouă cape­ rit în lume. Ba, unul cuprins de prea mult devotament,
tele. Eu când îl vedeam, îmi făcea inima sfârrr!, şi mă i-a şi fixat o penzie de cincizeci de lei din leafa lui
uitam la el, după perdele..." de trei sute, ce o aveâ ca şef de birou la un minister,
Mosafirii se aşezară toţi la masă, iar ţiganii o când văduva ar rămânea fără nici un ajutor, ceea ce
dară pe alt cântec: a făcut, după mântuirea discursului, să capete câteva
zeci de strângeri de mâni.
„Vezi rândunelele se duc".
Şi a rămas cucoana Elena singură cu fetiţa, plân­
„Ţuică! Ţuică!", strigă la slugi, cucoana Elena. gând în fiecare dimineaţă amintirea şi bunătatea du­
„îndată! îndată!", grăi un fecior. Paharele de sului, însă mângăindu-se, că tot au rămas prieteni, Cari
ţuică se umplură, iar nea Iancu, vărul lui cuconu Nicu, s-o ajute. Dar în scurt s-a văzut: copiii au cerut par­
făcu la lăutari semn să tacă şi, ridicând paharul, începu: tea de moştenire şi au pus moşiile în vânzare.