Page 14 - 1913-03
P. 14
ţia ce le biciuia sângele. Ozia se plecă peste balustradă — Nu-ţi pot da voie... căci Holofern a dat po
şi strigă în depărtare: runca, să te duc viu înainte lui.
— Fugi, Achior! Ochii lui Achior străluciau în lacrimi; plângea de
In clipa aceasta roibul regelui amonit, se ridică mânie. Se ridică, soldatul dete cătuşele lui Suhor.
în două picioare; îl ajunsese o suliţă aruncată din urmă. — Nu e lipsă — zise comandantul. — Cătuşele
Achior încă se clătină şi bătrânii văzură cum se în sunt numai pentru laşi...
toarce pe calul lui rănit, trăgându-şi spada îngrozitoare II luă de braţ pe Achior şi îl duse spre cai.
pentru o luptă de moarte... — Vei încăleca pe calul vreunui soldat, vino!
— S’a isprăvit. Achior aruncă o privire tristă asupra calului iubit,
Gotoniel strigă cu o desnădejde sfâşietoare: ce să zbăteâ în dureri mari, scurmând pământul cu capul
— Să-l scăpăm... Soldaţi... repede!... în chinurile lui. încercă să se ridice şi nu putu, ridică
Abiezer râse. Glasul lui răsună ca un echou din apoi ochiul lui cuminte spre stăpân, ca şi când ar cere
peşteră. ceva... Şi Achior se întoarse cătră Suhor:
— Soldaţi? doar s’ar năpusti deasupra noastră — Comandante, am o rugare... Calul meu se chi-
o sută de mii! Nici nu poate fi vorbă despre asta. nueşte... Omoară-1 săracu...
Iar devale cei cinci călăreţi încunjurară pe regele Suhor făcu semn unui soldat:
Amoniţilor. Săbii şi suliţi se îndreptau asupra-i în — Omoară-1!
vremece calul îi căzu. Figura lui puternică de erou se Suliţa cea lungă se infipse adânc în pieptul calului.
desluşiâ totuş între cei cinci călăreţi. Nobilul animal horcăi puţin, se întinse şi rămase apoi
— II omoară! — strigă Ozia, căci observă cum nemişcat...
Achior se clatină şi cade peste cal. Celălalt soldat îi oferi lui Achior calul.
— E pagubă de acest cal... — observă Abiezer. — Merg pe jos... — zise Achior, fără să încalece.
— E vrednic să-l cântăreşti cu aur..." Suhor des- Grupul porni, scoborându-se în cet în vale, şi când se
călecă. Ceialalţi descălecară şi ei şi se năpustiră asu pierdu în tabăra babiloniană, Abiezer din vârful zidurilor
pra regelui rănit. Cei doi soldaţi ridicară suliţile, ca Betuliei spuse un fel de panegiric liniştit şi rece despre
să-l omoare, dar Suhor le făcu semn, să nu-1 atingă, regele Amoniţilor:
ci să-l lege în cătuşe. — L’am cunoscut pe Achior, a fost un om vred
Achior se plecă repede şi ridică sabia cu braţul nic. Cerul l a dăruit cu o mulţime de podoabe, dar
lui rănit şi slăbit. Suhor i-o luă din mână, spunându-i avea şi greşeli. Sufletul lui înfierbântat, făuriâ planuri
cu compătimire: peste planuri. II urâ pe Holofern, cu o ură de moarte.
— Nu e permis, Achior... Şi probabil că îşi va luâ acum pedeapsa, pentrucă a
— Dă-mi voie, să mă omor! — se rugă Achior. plănuit o răscoală în tabără împotriva lui Holofern...
— Lasă-mă...“ A fost erou, şi a fost visător. Aceste două i-au fost
Suhor clatină din cap. greşelile cele mai mari!... — urmează —
□ □
FLORI DE-O ZI obiectiv şi rece imensul rol jucat de noastre, al întregei vieţi de stat.
Fără o populaţie rurală luminată,
ilustrul dispărut.
Haret a fost un om excepţional, edificiul nostru social este şi artifi
prin perseverenţa muncei, prin ab cial ; şi acest mare adevăr a fost
f Spiru Haret. negaţia şi desinteresarea sa, prin norma de conducere în viaţa cea
dreptatea ce-i animă toate faptele, rodnică a lui Spiru Haret.
Dăm azi în revista noastră foto fie ca ministru, fie ca om politic. In timp ce mulţi din cei che
grafia marelui om de ştiinţă şi poli Dar ceeace va rămânea ca o mare maţi a conduce statul nostru, vedeau
tician Spiru Haret, care a răposat
caracteristică a vieţei mari ce acum în luminarea poporului o problemă
în zilele trecute. Spiru Haret a fost s-a stins pentru totdeauna, este vo de a doua, ori a treia mână, Spiru
una dintre cele mai marcante figuri inţa de fier de a pune organizare Haret, cu intuiţia bărbaţului de stat,
din ţara românească şi perderea lui acolo, unde era anarhie şi desor- şi bunului patriot, concepea pro
apasă greu pe întreg neamul ro
dine, de a pune căi sănătoase de blema educaţiei şi instrucţiei ţără
mânesc. Mai mult apasă pe ţăranii propăşire a şcoalei în vremea când neşti ca una din cele mai funda
din România, de a căror soarte s-a şcoala românească nu îşi alesese o mentale pentru ţara noastră.
interesat mai mult, ca oricare altul. cale sigură. *
— Ziarul „Viitorul" apreciază viaţa * Şcolile secundare au primit, apoi
marelui bărbat în următorul chip:
Dela învăţământul elementar, până prin Haret o organizare atât de să
„Omul Şcoalei" a dispărut; e un la universitate, activitatea dlui Spiru nătoasă, încât ea va putea fi ame
doliu pentru şcoala românească; e Haret a rămas imprimată pentru liorată, prin naturalul progres al
o perdere pe care nu o simţim în totdeauna. vremei, dar niciodată alterată ori
deajuns noi, cari stăm în mijlocul Şcolile rurale au primit prin radicalmente schimbată. Şi nu va
prefacerilor învăţământului, dar pe munca şi prin superioara inteligenţă trebui să se uite, nu trebue mai ales
care o vor apreciâ-o şi mai mult ur a ilustrului dispărut, un avânt care să uite o bună parte din profesorii
maşii noştri, aceia cari vor judeca va formă miezul fecund al culturei secundari de astăzi, că dacă au si
