Page 3 - 1913-03
P. 3
Multe din visurile ce ne-au întovărăşit sunt risi
A. N. F. pite acum şi multe avânturi mândre şi-au ars aripile
AL. CIURA lor de fluturi sburdalnici, la focul realităţii.
Priveşti în urmă şi totul ţi se pare aşa de prie
Observ, că vraful de cărţi postate ilustrate, ce
tenos, aşa de plin de fiinţa ta, încât, dacă ţi-ar fi cu
ne năpădiâ până acum, cu prilejul anului nou, începe
putinţă, te-ai rentoarce iarăş, pe drumul aşa de bine
a se micşora deabinelea.
cunoscut, adunându-ţi amintire de amintire şi retrăind
E o schimbare aceasta; o schimbare înspre bine. clipele prin cari ai mai trecut odată, pe vremea când
In loc ca oamenii să cheltuiască degeaba atâtea urcai încă în susul dealului, cu ochii aţintiţi spre
parale pe poftă, îşi rescumpără felicitările, contribuind
culmea luminoasă, ce te chema cu amăgiri multe, dân-
la vre-un fond cultural.
du-ţi curaj şi energie, în clipele grele şi desnădăjduite.
E un progres foarte îmbucurător acesta; oamenii •
* *
cruţă o mulţime de cheltueli zadarnice şi contribue,
Dar „nu e nimenea în stare, să ’ntoarcă vremile
în aceeaş vreme, pentru ridicarea unui fond, cu des
’napoi", a zis poetul.
tinaţii obşteşti. Unde mai pui că, se suprimă şi o mul
ţime de minciuni, cari — în vremece scrisul îţi spune: Clipele se succedează fără întrerupere, ca fi
a. n. f. — te desfid cu ironie, spunându-ţi, că cel ce îţi ricelele de nisip ale bunelor ceasornice de modă
trimite această urare, are une-ori, cu totul alte dorinţe, străveche. In zbuciumul tot mai înteţit al luptei pentru
în ce priveşte fericirea, ce te aşteaptă în noul an. trai, nu-i rămâne nimănui vreme pentru visări şi re
* flexii zădarnice. Curentul te împinge înainte; clipe
* *
staţionare nu există, căci ele înseamnă deadreptul
Şi totuş urările de anul nou sunt o necesitate,
regres faţă de avântul de înaintare al lumii ce ne
de care se slujâ şi antichitatea. Sfârşitul anului vechiu
înconjoară.
şi începutul celui nou a fost tototdeauna prilej de
Şi iată pentruce urările de anul nou, când aceste
meditaţie şi îndoială, de aceea judecata rece a minţii
purced din inima unui prietin sau binevoitor al nostru,
cereâ totdeauna şi ajutorul imaginaţiei, aruncând vălul
ne sunt adese binevenite, având menirea de a ne da
trandafiriu al urărilor de bine peste ceeace are să
un nou stimul în suportarea sarcinilor, a căror povară
aducă viitorul necunoscut şi nesigur.
une-ori ni se pare din cale-afară grea.
Anii, ce se succedează — cu o celeritate din
Ele împrăştie nesiguranţa viitorului şi micşorează
ce în ce mai mare sunt tot atâtea pietre în mar
aripile negre ale scepticismului, ce pare a se înstă
ginea drumului, marcând distanţa percursă.
pâni din ce în ce mai mult asupra sufletelor.
La fiecare peatră nouă, poposim puţin şi fără
E o clipă de popas, în care beduinul obosit de
voia noastră, privim în urmă. Şi aici se petrece un
atâta drum, se adapă din izvorul limpede al oazei
ciudat fenomen sufletesc: decâte-ori ne gândim la
ocrotită de palmieri prietenoşi, căci calea din po
trecut, el ni se prezintă în culori neasămănat mai
veste încă multă mai este...
frumoase, de cum a fost aievea. Bucuriile ce le-am
avut ni se par mai mari şi mai curate, iar suferinţele * •
oricât de multe ar fi fost ele, ne apar într’o lumină Cu acest prilej, îmi vine în minte, ce mare bine
mai blândă, prin vălul diafan al aducerilor aminte. facere a fost pentru omenire cutia Pandorei.
Ceva din fiinţa noastră a rămas şi s’a împrăştiat în , Zeii antichităţii o înzestraseră cu toate darurile,
urmă; ceva din sufletul nostru mai tinăr, mai încrezător ca să fie un adevărat tip al perfecţiunii omeneşti şi
şi mai fericit ca cel de azi; de aceea recunoaştem tot îi daseră apoi într’o cutie toate bunurile şi toate ne
mai mult aceste urme pe nisip, îndrăgindu-le tot mai tare. norocirile vieţii pământene. Venus i-a dăruit frumseţa
35