Page 5 - 1913-03
P. 5
SCHELETUL
LIVIU MARIAN
Cazul, după cum anunţaseră loate ziarele, pro-
miteâ să fie foarte interesant. De aceea mă dusei şi
eu să ascult desbaterea procesului înaintea curţii cu
juraţi.
Pe banca acuzaţilor sta nenorocitul ucigaş, un
tinăr firav şi palid, de vreo cincisprezece ani, liceanul
care omorîse într’un acces de furie pe un coleg al său.
Din gura preşedintelui tribunalului i-am aflat tot
trecutul trist. Mama, spălătoreasă, cunoscută prin hăr
nicia şi cinstea ei în toate casele mai de seamă ale
oraşului. Tatăl, mort de vreo şapte ani, tăetor de
lemne de profesie, fire închisă, ursuză, înzestrat cu
darul suptului, care-1 făcea uneori sălbatec, de-şi băteâ
fără milă nevasta şi copilul, până ce-i gonea din casă.
într’o zi i-a părăsit fără nici o vorbă şi a plecat cu
un tovarăş în capitală, ca să-şi încerce într’o fabrică
„ticălosul de noroc chior", cum îi zicea. A murit într’un
spital, de ftizie. Mama, care nu era silită acum să-şi
cheltuiască aproape toţi banii, câştigaţi în sudoarea
feţei, pentru băutura otrăvitoare a bărbatului, şi-a în
grijit copilul cu iubire adevărat părintească. A robotit
zi şi noapte, şi-a rupt bucăţica de pâne dela gură şi,
mai cu haine lăpădate de copiii celor bogaţi, la cari f Spiru Haret _ Vezi la „Flori (le-o zi“ -
lucrâ cu ziua, mai cu cărţi dăruite de cucoane milo
stive l*a trecut din clasă în clasă până la a şasa liceală. nu l-am văzut lungă vreme. Am înţeles încurând, —
Şi acum, când să se poată bucura de el, iată, ca un când a început să discute cu o cunoştinţă şi siguranţă,
trăsnet năprasnic din senin, întâmplarea nenorocită, care ar putea face cinste unui student în medicină, —
care îl aruncă deodată în prăpastia, din care îl ridi că iubeşte mult anatomia.
case aşa de greu. Ce s-a întâmplat afară de ora mea, am aflat din
Se întreabă apoi martorii. nefericire prea târziu. L-au supărat colegii cu glumele
Colegii săi, cari stau înghesuiţi unii în alţii, ca o lor proaste, făcute pe socoteala scheletului, ce-1 adu
turmă sperioasă de oi, unii tremurând şi palizi, alţii ceam la cursuri. Unul din ei, cel mai bun desemnator
lăcrimând şi cu glas înăbuşit, îl arată ca un suflet al clasei, i-a prins într’o zi figura lângă cea a sche
bun, blând, care n-a făcut nimărui rău, ba dimpotrivă, letului şi, aflând o isbitoare asemănare între craniile
fiind printre cei dintâi ca talent, i-a ajutat ori decâte- amândurora, l-a botezat „umbra scheletului", poreclă
ori i s’a cerut sprijinul. care i-a rămas. Iar în ziua, când s-a întâmplat neno
Tot aşa profesorii: îl laudă pentru sârguinţa şi rocirea, victima, ca să-l hărţuiască şi mai mult pe
mintea sa. Nu l-au pedepsit nicicând. în special inte acuzat, (pe care poate îl urâ, fiindcă îi luase locul
resează auditorul portretul sufletesc, pe care i-1 face de fruntaş al clasei), a îmbrăcat scheletul cu un palton
profesorul de ştiinţi naturale, după ora căruia se întâm vechiu, i-a pus în cap o căciulă, în mână o umbrelă,
plase omorul. iar în dinţi o lulea. Această batjocură adusă schele
— Ce mă priveşte pe mine personal, domnilor tului, — în care, cred, firea simţitoare a acuzatului a
juraţi, n-am avut pentru acuzat numai iubirea, ce tre văzut totdeauna un biet suflet de om nenorocit, de
buie să o simţească un dascăl oricând faţă de un elev care nu trebuiâ să se atingă nimeni cu cuvinte şi fapte,
harnic, deştept, cu purtări bune. Pot spune, că l-am ce trebuie să jicnească sentimentul religios-moral, ce
stimat ca pe un prieten mai tinăr. Când am început trăieşte în fiecare din noi - l-a înfuriat într’atât, încât
să predau în toamna trecută anatomia şi am aşezat a lovit orbeşte în batjocoritor. Că l-a omorît din în
în faţa elevilor mei scheletul, cu ajutorul căruia să-mi tâmplare, e desigur foarte regretabil, dar, dacă m’aţi
însoţesc explicările cu demonstraţii, am observat pe întrebă ori de a „voit" să-l omoare, eu unul, care îl
faţa acuzatului o lumină neobicinuită. Era ca o înse cunosc bine, trebuie să răspund cu conştiinţă curată
ninare, ce se produce pe neaşteptate, când ni se îm şi hotărât: nul"
plineşte o dorinţă veche, aproape uitată; sau ca o Din furtunoasa acuză, ridicată de un băiat tinăr,
bucurie tainică, ce nu se poate tălmăci prin vorbe, care, se vede, îşi începeâ chiar atunci cariera de pro
când stăm deodată în faţa unui chip drag, pe care curor şi voia să-şi câştige cu orice preţ şi la primul
