Page 6 - 1913-03

asalt laurii neperilori, n’am putut să desprind nici o fi tatăl său, precum nici eu nu ştiu al cui este sche­
vorbă, nici o idee, care să mă lumineze întrucâtva cu letul. De altfel asemănările dintre cranii sunt foarte
privire la pricinele omorului. A pus totul foarte simplu, dese chiar la oameni, cari nu aparţin aceleiaşi familii.
se ’nţelege cu ajutorul celebrului Lombroso, în soco­ Astfel asemănarea aceasta nu poate fi singurul mo­
teala „defectelor ereditare" ale acuzatului. Desfrâu, al­ ment caracteristic, hotărâtor al înrudirii. O singură dată,
coolism, brutalitate, ftizie şi încă vreo câteva vorbe la mi se pare, a întrebat un elev, care sta în bancă lângă
fel, rostite cu glas mare, mi-au lovit o oră întreagă el, cum se pregătesc scheletele. Şi-atunci le-am vorbit
urechile, ca bătăile nesuferite prin monotonia lor seacă, de cadavrele număroşilor nenorociţi părăsiţi din spi-
ale ciocanului într’o toacă. talurile capitalelor, pe cari nu le reclamă nime; cum
S’a ridicat apoi încet, cu o neplăcere vădită, apă­ trec pe rând în sălile clinicilor, unde li se face au­
rătorul, un advocat pus „ex officio". A vorbit scurt, topsia : cum se pregătesc apoi din ele, dupăce au fost
slab, astfel că se putea înţelege de o poştă că n-are disecate, scheletele, cari au să servească pentru stu­
„interes" să câştige cauza clientului său nenorocit, pe diul anatomiei în şcoli.
care o declarase cu săptămâni înainte pierdută, poate — Şi de când are liceul acest schelet?
pentru a-şi uşura pozijia la desbaterea procesului.
De vre-o şase anii
Dacă l-au achitat pe acuzat, a fost desigur numai
Bănuiala mea că scheletul ar puteâ fi tatăl acu­
un act de milă din partea juraţilor. întâiul jurat, un
zatului, începeâ acum să prindă rădăcini puternice.
negustor bogat, căruia îi murise cu câteva săptămâni
La spitalurile capitalei m-am adresat zadarnic: n-am
în urmă singurul băiat, cam în aceeaş vârstă cu acu­
putut aflâ nimic sigur. Tăietorul de lemne murise fără
zatul, a anunţat verdictul negativ cu glas tremurat şi
să se ştie bine unde şi când. Ai săi aflară mai târziu,
cu lacrimi la colţul genelor. Din privirea plină de dra­
dela nişte lucrători de fabrică, că se îmbolnăvise greu,
goste, cu care a învăluit tot timpul pe acuzat, i-am
intrase într’un spital oarecare şi murise. Atâtl
cetit clar fericirea ce o simţeâ, că poate să dăruiască
unui biet nenorocit viaţa, pe care n-o putuse păstra Rămâneâ acum să mă apropiu de însuş acuza­
pentru mortul său drag. tul. Am făcut aceasta întâmplător, fără să-i trezesc
* odată cu bănuiala că-1 cercetez şi durerea veche şi
grea a sufletului său.
Totuş nu m-a mulţumit o astfel de achitare, care
După o convorbire mai lungă, în care a trebuit
nu explica, nu lămurea nimic, ci ierta numai simplu
să-i admir cunoştinţele şi agerimea minţii, mi-a spus
din milă creştinească. Am hotărî! atunci să aduc eu
lumină în această întâmplare şi am pornit cercetările suspinând şi fără să-l întreb tot ce doriam.
mele dela mărturisirile profesorului de ştîinţi naturale. Fiindcă dta eşti singurul acum, care nu se
Dar nu mi-a putut explica nici el, de ce elevul său crede necinstit stând acum de vorbă cu mine, pot
ţinuse aşa de mult la un schelet, care pentru toţi cei­ să-ţi spun, că am avut totdeauna o simţire tainică,
lalţi erâ, dacă nu chiar o figură posacă, atunci cel că stau în faţa scheletului tatei. Această simţire ciu­
puţin un obiect indiferent, de studiu, ca oricare altul, dată şi dureroasă, despre a cărui obârşie nu-mi pot
care, tocmai pentru motivul că trebuia să stea vecinie da bine seama, s-a prefăcut pe ’ncetul într’o îndoială
sub privirile celor vii, nu mai puteâ deşteptă sentimen­ chinuitoare, apoi pe nesimţite într’o convingere firmă,
tul de duioşie sau milă, pe care îl trezeşte în noi un care se întăreâ în aceeaş măsură, în care colegii mei
mort iubit, ce stă să coboare pentru vecie în întune- răutăcioşi începură a-şi bate joc de el şi prin aceasta,
recul gropii. poate fără să-şi deâ seama, de mine. Am răbdat lungă
L-am întrebat apoi pe elevul, care-i făcuse capul vreme. Când n-am mai putut şi am lovit orbeşte în
alături de craniul scheletului. Nu mi-a putut da altă nefericitul meu coleg, aveam senzaţia clară că toţi
desluşire, decât că aflase în adevăr o mare asemănare ştiau acum al cui este scheletul şi că tocmai de aceea
în formaţiunea craniului amândurora. I-am cerut de­ voiau să mă chinuiască prin batjocorirea lui pe mine,
senul: în adevăr, aşa erâ. făcându-mă să înţeleg astfel, că au descoperit adevărul
Fiindcă mă ocup cu predilecţie cu fisiologie, erâ pe care, credeau poate, că de ruşine voiesc să-l tăi-
natural să ajung uşor la ipoteza, că scheletul ar puteâ nuesc...
fi o rudă, poate chiar tatăl acuzatului. Dacă ar fi ştiut N-am făcut aceste destăinuiri la proces, fiindcă
acesta, că are în faţa sa cadavrul tatălui său, omorul n-aveam în mâni nici o dovadă sigură că scheletul
s-ar fi explicat desigur foarte uşor, ca un fel de răz­ este al tatei; de frică poate de a nu trece drept un
bunare. De aceea am întrebat din nou pe profesor, şiret, care a iscodit pentru fapta sa criminală nişte
ori de nu s-a interesat acuzatul despre provenienţa scuze psihologice atât de artificiale la aparenţă; sau
scheletului, sau a lăsat cândva să se înţeleagă că poate de groaza că m-ar puteâ îngropâ pe totdeauna
bănuieşte cine ar puteâ fi. într’o casă de nebuni..."
M-a privit o clipă cercetător, apoi i-a răsărit un Am plecat mulţumit. în definitiv, mi-am zis, este
zimbet uşor la colţul buzelor, ceia ce m-a făcut să tot aceea ori de a ştiut în clipa omorului că acela,
înţeleg repede, că descoperise bănuiala mea. de care îşi bătuse joc colegul său, este în adevăr
— Nu, dragă, nu poate să fi ştiut că acesta ar tatăl său, sau bănuise numai că ar puteâ fi el. Căci