Page 7 - 1913-03

fi silit să privească cum se ridică copilul său alături
de sine, în vremece vedea bine că e sortit se rămână
vecinie jos, să se bălăcească în noroiu... Şi acum,
dupăce băiatul său a izbutit totuş să se ridice, să-i
calce voinţa, să-l umilească, însemnând prin poziţia
sa încă mai mult depărtarea cea mare dintre sine şi
tatăl său - a venit acest suflet pribeag şi fără odihnă
în chip hâdos de schelet, s-a oprit rânjind în faţa
copilului său, a trezit în el din nou bestia, ce ador­
mise o clipă în sine, şi l-a silit să-şi sfarme singur
norocul, pe care îndrăznise să şi-l făurească fără în­
voiala şi ajutorul tatălui său...
Sau, vei concede, ar fi fost mult mai înţelept,
ca în locul sentimentului de milă şi iubire firească,
să se deştepte în copil acea ură neîmpăcată faţă de
tatăl său bestial, care nu trebue să ierte părinţilor nici
în groapă păcatele, cu cari îşi silesc copiii lor nevi­
novaţi să intre în această viaţă plină de chinuri, în
care, ca într’un iad, sunt siliţi să îndure pedeapsa grea
pentru fărădelegile altora..."

&e fruntea mea...

Sentinele, pe câmpul de luptă. Unul din cei doi soldaţi bulgari, Pe fruntea mea de-apururi rece
cari au fost puşi de pază, ca Turcii să nu strice sârmele de
telegraf, a căzut de frig în zăpadă, dându-şi sufletul. Aştept o mână caldă ’n van,
Să ’mi treacă ’n ceasurile-acele
sentimentul acesta de bănuială devenise la el tot aşa Când propriul suflet mi-e duşman.
de puternic ca şi realitatea însăşi.
* Mai trist, decât în noapte vântul
Un prieten, căruia i-am povestit toate lucrurile îmi plânge inima în piept...
Aştept de-atâtea ori să vie
aceste, aflate după proces, a venit însă să dărâme cu
mână de păgân întreaga mea bucurie, ce o clădisem Şi nu ’nţeleg de ce-o aştept.
prin faptul că descoperisem, după atâtea cercetări obo­
Şi-aş vrea, ca să sosiască-odată
sitoare, motivele vajnice, cari puteau să-mi explice, să
Purtând iubire dulce ’n grai
îndulcească grozăvia omorului.
Şi ’n ochi tristefa visătoare
— Lucrurile ce-mi spui, îmi răspunse prietenul,
Pe care-atât o aşteptai...
cu zimbetul omului superior, care nu crede în taine
RADU MĂRGEAN
nepătrunse, pot să fie foarte adevărate. N-am motive
să nu admit că sunt chiar aşa, cum le-ai povestit. Şi
tocmai de aceea le aflu mai îngrozitoare.
Ştii, că sunt un aderent convins al teoriilor ere- ÎN NOAPTEA DE ANUL NOU
dităjii. Eu nu cred că educaţia poate schimba ceva în
noi. Cel mult poate să mascheze întru câtva firea ION DRAGOSLAV
noastră, înşelându-ne şi pe noi şi pe alţii asupra
In toate părţile slugile alergau de colo până colo.
noastră; să amâie pe mai târziu izbucnirea inevitabilă
Ce curci jumulite, ce găini fripte. Ce pomiere cu por­
a pornirilor noastre moştenite... Rămâne stabilit că tatăl
tocale şi fructe; iar casa se umple de mosafiri.
acuzatului tău a fost un om brutal, un alcoolic, care Unu e cuconu Iorgu cu soţia, prietin din tinereţe
în loc să grijască de ai săi, îi loviâ; care i-a părăsit cu gazda, altul e maiorul Aurel cu nevasta, rudă cu
fără o vorbă, lăsându-i în împrejurări grele fără braţ stăpânii, altul e fiiul stăpânului cu nevasta, altul cu-
de ajutor; care, sunt convins, se revoltă la gândul că mătru, fin, altul cuscru; sunt peste tot treizeci de per­
soane, mic cu mare, bărbaţi şi femei, şi râsete şi veselie.
nevastă-sa voieşte cu orice preţ să-i asigure copilului
Şi cucoana Elena în rochie neagră şi peptănată
său o soartă mai omenească, să facă poate din el,
cu coc înalt şi cărarea la mijloc, după moda de acum
din nenorocitul băiat flămând şi gol al proletarului, —
treizeci de ani, de când s-a luat cu boerul Nicu Dor-
un „domn" 1 I-a părăsit, i-a lăsat peirii, fiindcă n-a nescu, soţul dumneaei, nu-şi mai găseşte loc, când la
avut poate curajul să-i ucidă; sau poate, pentru a nu bucătărie, să întrebe de fripturi, când în casă, să vadă