Page 8 - 1913-03

Guvernul actual al României, în mijloc cy Titu Maiorescu, căruia Maiestatea Sa împăratul Francisc losif, i-a dăruit, mai
zilele trecute, fotografia sa încadrată în aur, asigurând România de tot sprijinul său în conflictul ei cu Bulgaria.

dacă au venit toţi prietinii şi Invitaţii, şi cum zărea său, pe nedrept. Din pricina asta, toţi îl iubeau şi-l
unul pe uşă, deschidea braţele. cinsteau, ca pe un părinte.
„Dragă, credeam că nu mai veniţi“. Şi îmbrăţi- Nu mai puţin şi jumătatea lui, o comoară de fe­
şeri cu femeile. meie bună şi cu lipici la vorbă. Păreau rupţi din a-
Eu cred, că dacă gura cucoanei de casă ar fi ceeaş bucată.
fost de zahăr, se topea de atâta sărutat. Ea erâ a doua femeie a lui cuconu Nicu; întâia
murise şi lăsă doi băeţi. El erâ de 32 de ani când l-a
Bărbaţii îi sărutau mâna. Ea, pe cei mai aproape
de sânge, îi sărută pe obraz ori pe frunte, iar după ce lăsat Maria, nevasta dintâi. Şi la un an, se îndrăgosti
primeâ toate felicitările, zicea: „Asemenea să trăeşti, de Elena, fata ciauşului Radu, boer vechiu dar scăpă­
maică, să-ţi dea Dumnezeu sănătate", şi-i mângăiâ pe tat, pe care a întâlnit-o, plătind nişte parastase la „Cu-
cei mai tineri pe obraz. ţitul-de-argint", unde se dusese şi el, şi i-a plăcut, şi
a auzit a cui e, şi după ce i-a trecut de câteva ori pe
Erâ atâta dragoste între oamenii aceştia, încât la poartă cu lăutari, şi văzând că nu răspunde la ofu-
credeai că n-au să se mai despartă niciodată. Şi cu rile lui, a trimis o peţitoare, de i-a făcut târgul. Şi au
A
unii se cunoşteau de ani de zile, cu unii cuconul Nicu trăit 25 de ani amândoi şi n-au avut un copil. In je­
chiar copilărise, şi legase o prietinie, că nu erâ dumi­
lea asta, s-au sfătuit amândoi să ia unul de pomană,
necă, sărbătoare mare, patron, să nu se adune în casa şi s-au dus la leagăn, şi au găsit o fetică de un an, cu
lui cuconu Nicu. Şi apoi, el avea casa cea mai încă­ numele Nataliţa, şi au luat-o, şi au crescut-o în miluirea
pătoare, şi stătea şi mai bine, fecior de boer vechiu, lor, şi frica de Dumnezeu, şi cu gândul că ei îi sunt
de spătar, ţinea întotdeauna, ca sărbătorile mari să le
adevăraţii părinţi. Aşa că „Taliţa", cum îi ziceau ei,
petreacă cum au apucat părinţii din părinţi. Şi apoi, erâ de opt ani acum şi zbura când de gâtul unuia, când
cum să nu vie, când el erâ ca un părinte pentru toţi, de gâtul altuia. Şi cu asta s-au liniştit şi au trăit ca
şi-i povăţuiâ, şi-i ajută chiar, la nevoi. Şi cum să nu fraţii aceşti doi oameni. Dacă unul stăruia în ceva, ce­
vie, când pivniţa erâ plină cu vinuri, şi cămara de vâ­
lalalt lăsa aşa. Dacă cuconu Nicu huiâ o slugă, ea tă­
naturi şi bunătăţi dela moşie şi chiar cumpărate. Aşa cea. Dacă coana Elena, torocăneâ pe alta, el tăcea. Şi
erâ el, să-şi vadă casa îndestulată, cum a apucat dela amândoi bisericoşi, nevoe mare, întocmai cum au apu­
maică-sa, Zamfira Donea, al cărei portret îi spânzură cat din vechime, cu mergere la sf. biserică, cu colivă
deasupra patului. Din care pricină avea o mare ciudă
şi lumânări de ziua lui şi a ei. Osebit, în fiece dumi­
pe zgârciţi. Erâ câte un cunoscut, care stătea şi el bine, necă şi sărbătoare, nu lipsea liturghia neînsoţită de un
dar strângeâ, şi nu-şi hrănea nici trupul omeneşte; al­ pomelnic, şi care suna aşa: „Nicu, Elena şi Taliţa, pen­
tul, care se usca pe el, şi-şi înţolea femeea. Alţii, cari tru sănătatea şi mântuirea lor şi sporul moşiei. Apoi,
îşi petreceau vremea prin cluburi şi cafenele. El când
vechilii, feciorii boereşti, toţi prietinii şi oamenii de
îi întâlnea undeva, îi apucă la roată.
afaceri, — după care urma — şi toţi duşmanii să se în­
Ceia totdeauna îl găseau sănătos, gras şi frumos, toarcă cu gând bun asupra lui Nicu, Elenei şi Taliţei".
şi mai tânăr decât dânşii. El îi asculta, şi într’o zi le Liturghia erâ dusă ori la sf. Mina, ori la sf. Dumitru,
grăi: „De geaba trăiţi, bre. Vă înţoliţi cucoanele, vă la Metropolie, ori la Olari, de unde slujnica se întor­
uscaţi vara pe arături şi iarna vă dubiţi la cărţi şi în cea cu mir în hârtie, şi cucoana Elena se miruiâ pe ea,
politică şi nu ştiţi ce e vieaţa". Şi erâ şi om bun şi pe cuconu Nicu, pe Taliţa, apoi îl punea pe cătue şi
sfătos şi cu pricepere. Şi se înduioşa de ori şi ce; când în fiece dimineaţă, până la a doua sâmbătă, afuma prin
primeâ câte o scrisoare dela vre-o rudă, copil, îi lă­ casă, făcând cruci, iar la ziua lui şi a ei, taraful de
crămau ochii. Când auzeâ de vre-o nenorocire, tot aşa. lăutari de dimineaţa erâ sub ferestre, şi mosafirii şi
Dar erâ şi mândru; nu cerea dela nimenea nimic, dar prietinii curgeau toată ziua, iar din aceştia ei aveau
nici nu lăsă să-i calce, cât ţi-i negrul sub unghie. Dar aleşii lor. Cuconu Iorgu, un om uscăţiv, cu bărbuţă şi
nici nu ertâ pe cineva să fie bijduit, de un semen al cu un neg pe nas, cu soţia, cu obrajii roşii ca ferul,