Page 13 - 1913-04

Se opriră sub balustradă, cu un murmur uşor; Ozia, privind în ochii lui Boaz, care primi vorba cu
rândurile se desfăcură şi şasă oameni păşiră în faţa răceală.
adunării. Abiezer strigă din răsputeri, ca să audă şi popo­
— Boaz! — şopti Gotoniel. rul, păşind înainte:
— Sămn de revoluţie! — şopti Abialbon şi privi — Betulia nu trebue predată! Căci pământul a-
încă odată în jos, să se convingă, dacă Boaz schimbă cesta e udat de sângele părinţilor noştri... — şi privi
semne cu poporul? în jur, ca să vadă efectul, apoi privi, cu ochi vicleni,
Eră într’adevăr, Boaz, fiul lui Nathanail, oratorul spre cel cu părul roş.
popular cu părul roş. Se făcu tăcere; o tăcere ce pre- Acesta îl priviâ însă neînduplecat.
merge furtunilor. Cei şase oameni urcară scările şi se — Ei, şi ?
opriră în faţa Adunării sfinte. Abiezer voi să grăiască, dar Boaz îl preveni. Gla­
Omul cu părul roş făcu un pas, se plecă, apoi sul lui răsună ca al unei fanfare de metal:
ridicându-şi capul, începu să vorbească, cu glas meta­ — Poporul alcătueşte Betulia, nu întăriturile, nici
lic, profund: porţile zăvorite. Poporul e: cetatea! Trebue să-lmântuim!
— Fii salutată Adunare a Bătrânilor! Ascultă-ne! Mulţimea vocifera:
Venim în numele poporului... — Deschideţi poarta cea mare!
Ozia îl întâmpină: Feţe înfuriate priveau spre balcon. Boaz făcu un
— Fie binevenit poporul! Ce doreşti? sămn, şi zgomotul de jos încetă.
Boaz sa îndreptă. Ochii lui se fixară asupra preo­ Ozia răspunse cu un glas plin de credinţă:
tului, cu o putere de vrajă. El zise, convins pe deplin — Dumnezeul lui Moise nu ne va părăsi în nă­
de puterea lui: cazul nostru cel mai mare...
— Poporul Betuliei cere, să trimiteţi soli de pace — Asta nu e de ajuns, — întrerupse cel cu pă­
la Holofern, căci nu mai putem suferi chinurile setei. rul roş, — Ne trebue apă şi nu e! Pentru ce nu ne
— Aşa e! — aprobară trimişii. dă apă? Am cântat psalmi, ne-am rugat până acum
S’auzi strigătul poporului: — şi apă nu e! Acum trebue să facem ceva. Nu mai
— Daţi-ne apă! răbdăm de sete!
Bătrânii se şopoteau; Abiezer, rezimat de balus­ — Dar trebue să rabzi, trebue să răbdaţi cu
tradă, cu mânile încrucişate pe piept, priviâ mândru toţii! — răspunse Abiezer.
la Boaz. — Nu se poate! — strigă Boaz, înţepenindu-şi
Acesta continuă: gâtul. Ochii lui străluciră de o flacără, dar îşi stăpâni
— Holofern ne-a tăiat cel mai mare canal de apă. pornirea cu o clipire de gene, şi privi la preotul su­
Mai avem câteva fântâniţe, dar au secat cu totul, iar prem, care zise:
nouă ne trebue apă! — Preotul înalt Eliachim a trimis o scrisoare, în
— Bea, dacă îţi trebue... — îl întrerupse Abiezer. care spune, să nu predăm cetatea, căci atunci...
Boaz îl privi şi continuă, fără a se alterâ: — E uşor lui, să vorbească aşa — întrerupse
— E cea mai îngrozitoare moarte, să mori de Boaz, căci el are apă, şi nu îndură sete...
sete. Noi chiar şi de ne-am prăpădi, — dar nevestele, Ozia se înspăimântă de el, căci ochii îi fulgerau.
copiii... Doamne, în numele lor te rog, trimite soli de — Duhul cel rău a grăit acum din tine...
pace... Cel cu părul roş se cutremură. Părea sălbatic cu
— Atunci s’a isprăvit cu Betulia... — răspunse totul la chip. Vorba lui răsuna, cutremurătoare:
— Din mine a grăit sufletul copilaşilor, cari îşi
întind gâfâind buzele lor uscate, spre sânul mamelor.
Sufletul copilaşilor a grăit din mine, Ozia, al copila­
şilor, din gâtlejul cărora horcăe chinul...
— Apă! Apă! zbieră poporul văzând gesticularea
aprinsă a conducătorului. Şi Boaz iarăş făcu semn, să
tacă, căci Ozia se pregătiâ să-i răspundă.
— Să aşteptăm, Boaz! Ceva îmi şopteşte, că ză­
gazurile cerurilor se vor deschide din belşug, înainte
de a fi răsărit soarele pentru a şepteaoară...
— Nu aşteptăm !
— Ei bine, ce faci atunci ? — întrebă Abiezer,
— Ce poţi face ? Spune!
— Ce fac atunci?! — zise omul — Deschid por­
ţile cetăţii!
— Şi gardiştii?
— Dacă vor năvăli asupra noastră, ne vom lupta
Un sat de laponi. Desemn de J. Tnri, cu ei.