Page 14 - 1913-04

Abiezer îşi netezi barba; râdea înfundat, bajoco- — Cetatea trebue să se predea! — zise Goto­
ritor. Ozia esclamă: niel. Ceialalţi bătrâni nu îndrăzniră să spună o vorbă.
— Dar ce crezi tu, că Holofern cel aşa însetat Ozia răcni:
după sânge, ne va cruţâ? Voiţi să periţi de mâna duş­ — Niciodată!
manului ? — Tu o zici asta, care eşti „părintele" poporu­
— Şi într’un chip şi într’altul ne prăpădim, şi lui? Tu o zici, Ozia? — întrebă Boaz cu o mânie a-
mai bine să fim măcelăriţi cu grămada de armele asi­ mară, şi cu un gest larg de orator îşi ridică mâna
riene, decât să ne stângem încet, chinuiţi de setea u- spre cer, ca şi gând ar fi vroit să-l cheme de mărtu­
cigaşă. rie pe Iehova...
Gotoniel se ridică: — Eu o zic — răspunse preotul, plin de dem­
— Poporul sufere. Voinţa lui e sfântă. Eu mă nitate. — Viitorul Iui Israil pretinde, ca să nu iau în
retrag. Lucraţi după chibzuiala voastră. Va răspunde... socotinţă rugarea ta. Dar ascultă-mă! Dacă în restimp
— Aşa e! — zise Boaz. — Poporul erupse în de şapte zile nu va plouă, atunci poporul are drept
zgomot aprins: să lucreze, după voie...
— Daţi-ne apă! Moarte sfatului vânzător! — Asta e vorba ta din urmă ? Asta să i-o spun
Abiezer se plecă peste balustradă şi strigă: poporului ? — întrebă Boaz întunecat.
— Căraţi-vă de aici, ticăloşilor! Vreţi să vă uci- — Da!
deţi neamul? Şi cară-te şi tu, flecar uşuratic, căci nu­ — Eu îţi răspund numai decât: voi deschide nu­
mai decât dau porunca, să te prindă şi să te închidă mai decât porţile oraşului!
în temniţă... — Tu?!
La aceste cuvinte energice, gardiştii apărură în — Eu!
josul scărilor. Mulţimea păru ca ameţită, pe o clipă, — Asta n’o vei face! — întrerupse Abiezer,
apoi începu să ameninţe cu pumnii. bătându-şi înfuriat pieptul. Boaz se izbi odată cu pum­
— Să-l omorîm cu pietri! — s’auzi un glas în­ nul în piept:
furiat. — O fac!
— Să-l omorîm cu pietri! — izbucniră sute şi — Ticălosule! —urlă Abiezer.— Trebue prins...
sute de zbierăte, şi poporul se înghesui spre scări. Aici gardişti!
Boaz îşi întinse mâna şi strigă în zgomotul cel Gardiştii năvăliră. Se iscă o gălăgie nemaipome­
mare: nită. Boaz făcu un gest şi poporul se retrase pe scă­
— Opriţi-vă! rile din jos.
Şi poporul se opri. In clipa aceea apăru, pe celelalte scări ale bal­
— Acum eu sunt poporul! Eu vorbesc. Daţi-vă conului, o femeie de o frumseţă orbitoare. Se opri în­
la o parte, oameni! tre gardişti şi oratorul cu părul roş, zimbind popo­
Poporul se retrase pe scările din jos. Sfatul Bă­ rului. Şi deodată se făcu tăcere. Se desluşiâ numai
trânilor îşi frângeâ mânile, ghemuit într’un ungher. Sin­ plânsul dureros alui Ozia. Un adânc suspin se des­
gur Abiezer zimbeâ... Boaz se întoarse cătră preot: prinse de pe buzele mulţimei:
— Cer, în numele poporului, să trimiţi solie de — Floarea Betuliei...
pace la Holofern!

Raymond Poincare s’a născut la
FLORI DE-O ZI 20 August 1860, în Bar-le-Duc. Ta­ langiste pe de alta, puseseră ţara în
mişcare. Cu toate acestea Poincare
tăl său inginer, a vrut să-i dea şi nu se aruncă imediat în vâltoarea
lui această carieră. Tinărul Raymond luptei.
Raymond Poincare nu simţeâ însă nici o înclinare cătră Ales în comisiunea bugetară, care
ştiinţele exacte, el preferă literatura — după propunerea lui Casimir Pe-
— Noul preşedinte al Franciei —
şi istoria şi doreâ să ajungă profe­ rier — îl numi raportor al ei, Ray­
La începutul anului acestuia unul sor. Pentru aceasta însă ar fi trebuit mond Poincare se afundă în studiul
din cele mai însemnate evenimente să urmeze, ca intern, la şcoala nor­ chestiunilor financiare, pentru a pu-
a fost alegerea noului preşedinte al mală. Dar viaţa de intern îl desgustâ teâ face faţă cu succes sarcinei ce
republicei franceze. Cinstea aceasta şi de aceea făcu dreptul. i se dăduse. In această calitate îşi
de a guvernă un neam întreg, de îmbrăţişând cariera de advocat, ţinu el primul mare discurs care-i
data aceasta I’a ajuns pe Raymond avu să lupte cu mari greutăţi. Din atrase aplauze generale şi-l arătă
Poincare, care cu o majoritate de când în când pledâ cu succes în pro­ tuturora ca om de viitor — ceea ce
peste 100 voturi a fost proclamat cesele pe cari colegii binevoitori şi până atunci numai câţiva, mai in­
pe şapte ani preşedinte al Franciei. prea aglomeraţi i le cedau pretineşte. timi sau mai perspicaci, presimţiră.
Dăm aci o schiţă biografică a In 1887 fu pentru prima oară a- în 1892 Charles Dupuy fiind în­
noului preşedinte, care a ajuns la în- les deputat. sărcinat să formeze cabinetul, îi o-
nalta dignitate, ca politician în afară Erâ o vreme tulbure. Afacerea feri lui Poincare finanţele, în cari
de orice partid. Wilson pe deoparte, agitaţiile bu- avusese deja prilejul să se distingă.