Page 6 - 1913-04

bine că aşa e şi pleacă. Ajunge într’un suflet la pră­ sit. Bărbaţii când e vorba de plăcerile lor, sânt mai
vălie. „O sticlă de lampă!" „Bine. Numai decât". Şi şireţi decât femeile.
armeanul, până ce înveleşte sticla în hârtie, s’apucă Seară cu seară se adunau boerii la club şi-şi
să povestească boerului că vaca cea mai frumoasă a trăiau traiul cel fără gânduri. Care „se desbrăcâ", adică
Boroiului, a pierit azi-dimineafă, aşa din senin. Cică pierdea zece golani, eră nenorocit. Se frământă, îşi
tot satul fierbe. Cum a putut pieri Dumana Boroiului ? ştergeâ furios năduşeala de pe frunte, îşi mută mereu
O fi mâncat trifoi otrăvit, i-o fi făcut cineva farmece? scaunul, fluerâ a pagubă sau eşeâ în uliţă ca să în­
Muşteriii se perindă mereu şi fiecare ştie sau născo­ jure şi să ameninţe luna şi stelele. Plecă acasă necăjit
ceşte câte-un amănunt nou şi interesant. Ion a Glane- foc, se ciocneâ cu straja care îşi făceâ datoria dormind
taşului spune că ar fi pierit cu limba scoasă de-un rezemat în băţul oficial, îl ocăreâ. Se giugiuleâ ca un
cot, Floarea Onoaei zice că de două zile a dat câte zece căţeluş pe lângă nevastă, îi ascultă toate afuriseniile
ocale de lapte amestecat cu sânge... însfârşit numai şi plânsorile fără cârteală. Adormeâ cu gândul la club
lucruri de mare senzaţie în ţaţa cărora sticla de lampă şi la revanşa ce frebue să-şi ia mâne. Şi a doua zi
se întunecă şi se uită cu desăvârşire. Din vorbă ’n se răzbună cu vârf şi îndesat. Şi umblă cartea ca de
vorbă boerul trece şi ’n odaia de-âlături să vază ce comandă. Câştigă. Şi râdeâ cu atâta mulţumire par’c’ar
mai spun intelectualii. Intelectualii sânt în păr şi joacă. fi câştigat milioane. Făceâ glume pe socoteala celuice
Până una alta boerul face niţică galerie. Pe urmă se pierdeâ. Se gândeâ la nevastă-sa care, când va auzi
aşează să ţie locul unuia care ese până afară să se că a câştigat, va mai cârăî, nici vorbă, dar se va îm-
răcorească fiindcă are un ghinion turbat. Vremea trece, păcâ repede. Dela club porneâ fluerând ca un flăcău
jocul se înteţeşte şi boerul se adânceşte în cărţi aşa, ce vine fluerând dela ibovnică. Acasă scoteâ cei zece
că nici cu patru boi nu l’ar mai scoate... Când i-e lu­ bani câştigaţi şi-i aruncă pe masă şoptind nevestei
mea mai dragă, se pomeneşte că-1 sgâlţăe cineva de cu mândrie:
mână. E băeţaşul d-sale pe care l’a trimis mămuţa — Poftim, cucoană, să nu zici că-mi prăpădesc
să cheme acasă pe tăticul. Tăticul însă a început să nopţile degeaba! *
aibă ghinion, pierde cinci gologani, e supărat şi-şi
Cel mai însufleţit partizan al clubului eră dască­
mângăe desperat cărţile. Tocmai când copilul a eşit
lul Tofan, care deşi deabia răsuflă de calic ce eră,
cu gura pornită pe plâns, vrea să-i spună că vine nu­ aveâ totuş mare trecere fiindcă ştiâ ungureşte. Veneâ
mai decât. Mai trece ce trece, apoi vine servitoarea,
totdeauna cu copilul, ca să fie liniştită dăscăliţa că nu
suflecată până ’n ghenunchi înăduşită şi murdară,
se ţine de drăcii. Copilul făceâ pe chibiţul. Şi-i plăceâ
cum e omul când spală duşumelele sau rufele. Din atât de mult să facă pe chibiţul, încât stăteâ ceasuri
prag strigă boerului:
întregi, fără să scoaţă o vorbă, cu ochii holbaţi la gră-
— Conaşule, să faci bine să vii acasă că avem
măjuile de bani albi şi roşii ce zuruiau pe masă. Se
mare nevoe de d-tal
bucură ca un nebun când vedeâ că dinaintea tăticului
— îndată, îndată! — răspunde boerul zâmbind creşte grămada de parale, că tăticul e vesel şi-l întreabă
cu înţeles şi cam jenat către ceialalţi care deaseme-
mereu dacă nu i-e somn, iar dacă-i eră som, îi dă-
nea zâmbesc, dar cu dispreţ.
deâ câte-un gologan. Atunci tăticul câştigă. Când vedeâ
Servitoarea pleacă bombănind. Vremea trece ca însă că tăticul şade pe scaun par’c’ar şedeâ pe
gândul. Servitoarea se înfiinţează iar, mai morocănoasă, jăratec, că îşi numără într’una banii ce amarul îi mai
şi se răsteşte: rămăsese, atunci copilul se posomorâ. Fiindcă atunci
— Conaşule, să faci bine să vii că n’avem nici o tăticul pierdeâ. îşi rezemă căpşorul pe marginea me­
picătură pe gaz în casă şi stăm prin întuneric!.. sei şi bâlbăiâ un tatăl nostru ca să-i ajute Dumnezeu
— Cumpără o lumânare şi du-te că te-ajung! tăticului să câştige. Şi adormeâ cu gândul la tatăl
Şi iar, şi iar, pânăce însfârşit uşa clubului se nostru şi la tăticul, şi nu se mai trezeâ decât atunci
deschide ca trăznetul şi intră însăşi leoaica, cucoana, când vre-unul, scos din fire de ghinion, băteâ cu pum­
înfuriată ca o vijelie. îi face cu ou şi cu oţet pe toţi nul în masă...
*
intelectualii, şi mai ales pe armeanul care e pacostea
S’au căznit femeile mult să omoare clubul, dar
satului, că înăcreşte traiul tuturor cucoanelor. Pe urmă n’au izbutit. Şi totuş o femee a pricinuit moartea clu­
îl spală cum se cuvine pe iubitul dsale soţ şi-l scoate bului. Moartea armencei. Când a murit armeanca, a
din club cât ai bate în palme. Intelectualii rămân în­ murit şi clubul. Familia armeanului s’a împrăştiat ca
curcaţi şi plouaţi, şi în seara aceea nici nu mai ur­ Ovreii după răstignirea lui Hristos. Prăvălia s’a vândut
mează şedinţa... la mezat. A cumpărat-o un săcui posac, care nu vreâ
* să deâ nici un ac pe datorie. De-aceea şi intelectualii
l’au poreclit „pocitul".
Aşa era vieaţa la club! Mai cu glume, mai cu
jocuri, mai cu furtuni. Cum se nimereâ. Era o vieaţă Dealtmintrelea Tofan a prevăzut moartea clubu­
bună. Pentru bărbaţi, fireşte. Nimeni şi nimica nu-1 lui îndatăce a aflat c’a murit armeanca. I-a şi spus
dăscăliţei, foarte mişcat:
putea clătină. S’au încercat ele femeile să-l doboare.
— De-acu poţi fi fericită! A murat armeanca, a
S’au întovărăşit, au făcut intrigi, certuri, scandaluri mai murit şi clubul!
mari sau mai mici. Degeaba. Nici un şiretlic n’a folo­