Page 13 - 1913-05

ales că faptele bune înving de cele care l’au transformat umilii acestei
Fantoma lui Tolstoi mai multeori egoismul şi ingratitu­ lumi, cărora el le-a închinat în vieaţă

La teatrul Odeon din Paris se dinea, inerente firei omeneşti, chiar sublimele lui însuşiri. A. C.
urmează în momentele de faţă un atunci când ele se dezvoltă în natu­ *
şir de reprezentaţiuni a piesei „Pu­ rile primitive. Iată anecdota auten­ Un escroc...
terea Intunerecului" de Leon Tostoi. tică pe care am auzit-o din gura
în fiecare seară publicul francez e dnei Severine: Manipulaţiunile păcătoase ale ma­
zguduit de realismul aprig al aces­ In miezurile de noapte, povestesc relui întreprinzător evreu din Buda­
tei opere măestre, realism în care se ţăranii ruşi — când zăpada se aşterne pesta e ultima senzaţie a zilelor.
amestecă, ca o rază albastră de lună peste câmpii, când vântul vine ur­ Ziarele din ţară şi din străinătate
în negrul unui cavou, acel sentiment lând din stepe, o umbră misterioasă vorbesc deopotrivă despre omul a-
mistic, acea divinaţiune a lumei neş­ păşeşte în mers rar pe întinsul alb, cesta, care a păgubit o societate
tiute pe cari le găsim în toate scrie­ o umbră de bărbat în vestminte de engleză, statul şi alte case finan­
rile romancierului rus, şi cari fac din mojic, cu un toiag înalt în mână, cu ciare, până la suma considerabilă de
el unul din geniile cari cinstesc mai barba ca neaua şi cu fruntea plină 6 milioane. Şi ce-i ciudat în toată
mult omenirea. de raze. Este fantoma lui Tostoi! escrocheria aceasta, e faptul, că dom­
După admirabila inovaţie a direc­ Ea rătăceşte pe pământul plin de nul întreprinzător a lucrat cu cele
torului Odeonului, d. Antoine, piesa păcate, străbate satele, trece prin mai simple mijloace, naive chiar, în
lui Tolstoi e precedată de o confe­ faţa bordeelor mojiceşti, cu ochii la toată manipulaţia sa păcătoasă. S-a
rinţă asupra autorului ei. Dna Seve- cer, întizând din când în când bra­ dedat la simple falsificări, a tras
rine, celebra scriitoare franceză, cu ţele într’un gest de implorare. Şi două-trei copii de pe acţii originale
sufletul ei insetat de justiţie şi de ţăranii îl vâd în fiecare noapte, ei şi pe acestea le-a valorizat luând pe
umanitate, a fost cea mai designată îl văd fără frică şi fără îngrijorare. ele împrumuturi dela diferite insti­
pentru această sarcină. Conferinţa Căci, spun ei, „Sfântul Tolstoi“ îşi tute de credit. Nu-ţi trebuie nici o
dnei Severine vibrează de sensibili­ trimite sufletul să rătăcească prin minte deosebit de ageră, nici un
tate, şi admiraţia ei faţă de nobilul lume, nu spre a-şi ispăşi păcatele pro­ spirit deosebit de invenţios, ca să
mort pe care-1 pomeneşte, face să-i prii, ci pentru a răscumpără, ca un feci falsificări de felul acesta. Nu-ţi
tremure glasul şi să i se umple ochii alt Hristos, suferinţele întregei ome­ trebue nimic din toate acestea, dar
de lacrămi. Emoţiunea ei se întinde niri şi mai ales pe acelea ale moji­ îţi trebue neapărat o bună doză de
şi la publicul din sală. cilor ruşi, cărora cu propria lui trudă, cutezanţă hotarnică cu obrăznicia.
Printre altele, scriitoarea franceză el le câştigă o parte din rai. Şi în Iţi trebue cutezanţa aceea, care-ţi
ne-a făcut cunoscută în conferinţa ei, fiecare seară, umbra sfântului moş­ dă destulă putere să-i spui omului
una din manifestările cele mai mişcă­ neag le trece pe dinainte, înaltă, în faţă prostia, să-i arunci insulta
toare cari au urmat morţii lui Tolstoi. maiestoasă, sublimă, pe întinsul câm­ şi el să creadă, că-i lauzi cuminţe­
Şi manifestarea aceasta pornită din piilor albe, pe cari fruntea lui plină nia şi-i aduci osanale. Iţi trebue cu­
sufletul ţăranilor de pe domeniul Is- de raze le luminează cu o lumină tezanţa aceea, care-ţi dă destulă pu­
naei-Poliana, al acestor ţărani pe cari ecstra-umană!.. tere, să nu te temi, că eşti crezut
marele om îi iubise aşa de mult, este Iată ce idee îşi fac mojicii din păcătos, când săvârşeşti cel mai mare
poate cel mai minunat semn de re­ Isnaia-Poliana de fostul lor stăpân. păcat. Iţi trebue cutezanţa aceea, pe
cunoştinţă ce i l’au putut da. — Ea Şi îmi pare că dacă ar trăi încă, care n-o pot aveâ numai o anumită
aruncă o lumină vie asupra imensei Tolstoi ar aflâ cea mai înaltă răs­ specie de oameni, numai un anumit
iubire de oameni care inundă inima plată a geniului şi bunătăţii lui, în neam pe faţa pământului...
lui Tostoi; dar ea ne dovedeşte mai acest simbol de altruism evangelic în Şi ce dovadă tristă e această

77