Page 3 - 1913-05
P. 3
O pasere pribeagă se opreşte pe culmi, fâlfăind
LAV1MA... din aripile ei ostenite... Se opreşte şi îşi caută un loc
AL. CIURA de popas, prin puful moale al zăpezii virgine. La cele
din urmă fâlfâiri, şi la urma uşoară ce a lăsat-o pe
O pasere pribeagă, obosită poposeşte pe culmea covorul alb al zepezii, câţiva fulgi se mişcă şi por
unui munte înzepezit. E o splendoare orbitoare în jur nesc din locul obişnuit.
de ea. Zăpada străluceşte în reflecsul soarelui, ce Ei pleacă în jos, bucuroşi că a venit o putere
abia îndrăzneşte să atingă, cu raze piezişe, covorul străină, să-i scoată din inerţia lor, dându-le drumul
verziu al culmilor bătrâne. spre o lume nouă, pe care n’ar fi avut niciodată pri
Îşi au şi culmile bătrâne poezia lor! lej să o cunoască. Dar cum se urnesc, şi alţi tova
Cum stau încremenite de veacuri; cum nici o răşi de-ai lor încă se cutremură de dorul de ducă,
vietate nu le tulbură somnolenţa, visează întruna şi se agaţă de ei şi cu cât merg mai departe, cu a-
se gătesc ca nişte fete trecute, în aşteptarea mirelui, tât numărul lor creşte mai înspăimântător.
ce n’are să mai vină niciodată... Au plecat trei fulgi abia, şi s’au pomenit apoi
Se pudrează cu fulgi de nea, cu cristali scân- mii şi mii de fugi, prăbuşindu-se pe coaste într’o văl-
teetori, ce acopăr toate cutele... şi se îmbracă apoi măşeală nebună, până s’au pomenit că pleacă coasta
în dantelării orbitoare, în văluri diafane de mireasă. întreagă, ducând într’un vuet înfiorător, distrugere şi
Şi mirele nu mai vine, să le desprindă vălul moarte paşnicilor locuitori din văi şi căsuţelor de
din creştet! bârne, ce se ocrotiau de vale, în răvărsarea razelor
Soarele, bătrânul crai cu pretenţii de tinereţă de soare...
veşnică, de mai aruncă doar asupra lor priviri fugare, Paserea pribeagă tresare la auzul vuetului în
piezişe... grozitor; nu ştie de unde vine — şi zboară apoi
Le mângâie, în treacăt, pudra mincinoasă şi a- speriată, departe de primejdia ce o pricinuise, fără
tinge discret vălul de mireasă al acestor fecioare ui să-şi dea seama, că ea purta vina!
tate de lume. *
Şi pudra se împrăştie, vălul de mireasă se dis- Aşa e şi în vieaţa neamurilor.
tramă şi el — şi la asfinţit, soarele priveşte, cu o Pudră mincinoasă acopere uriciunile şi mizeriile
nuanţă de răutate, la cochetăria zadarnică a culmilor, sub cari gem masele —- şi pudra aceasta nu se is
ce nu vor să ştie de bătrâneţe. prăveşte niciodată, căci mâni neobosite se îngrijesc
Fulguşorii s’au topit; vălul de mireasă şi pudra să o renoiască necontenit.
amăgitoare dispare, lăsând să se întrevadă ici-colo Şi aşa vieaţa neamurilor se succedează, sub as
creste pleşuve în atitudini încremenite. pectul strălucitor al pudrei, ce acopere năcazurile
Ci dimineaţa, când soarele se ridică pe boltă, multe, ce clocotesc în adâncuri.
rămâne iarăş amăgit de farmecul virgin al bătrânelor Vine apoi o cauză neînsemnată, vine întâmplător
cochete. Noaptea, prietena cea mai credincioasă a - câţiva fulgi se desprind din înălţimile necunoscute şi
femeilor; noaptea ce aprinde străluciri ciudate în ochii se prăbuşesc în adâncuri. Şi adâncurile se pomenesc
celor mai incolore fiinţe, revarsă asupra lor podoabe atunci din toropeala somnolenţei — îşi destind mem
nouă, şi soarele priveşte, cu uimire, la acest joc al brele înţepenite, îşi deschid gurile lor de fiare flă
firii, ce nu mai isprăveşte cu risipa ei de daruri. mânde şi se pornesc şi ele în goana nebună a pier
Culmile îl privesc zimbitoare, în strălucirea po zaniei. Ele strivesc tot ce le cade în cale şi vor ră
doabelor albe şi strălucitoare, ce nu se învechesc nici mânea şi ele strivite în fundul întunecos al prăpastiei.
odată. , Aşa s’a pornit dezastrul în Turcia, unde câţiva
67
