Page 5 - 1913-05

— îl pişe eu... Nici în piatră seacă nu scapă... deasupra salcâmului, acuma scade mereu, se culcă
Nevastă-sa închise uşa după el şi glasul amuţi... la pământ...
* Când s’a potolit focul, s’a topit şi munca. O mo­
* *
vilă de cenuşă mai fumegă în locul şirei voinice.
S’a stricat de mult hora, fetele şi flăcăii s’au
Târziu a plecat lumea spre casă, fiecare cu capul
înprăştiat cârduri-cârduri pe uliţi şi focurile dudue
plecat şi trist de nenorocirea, care căzuse pe sufletul
pe vatră. Se coboară seara ca o umbră subţire iar la lui bietul moş State.
fântână scârţăe prelung cumpăna. Se restoarnă ciu­ în urma a trei oameni, cari suie uliţa cea mare,
tura una după alta, dar doniţele nu se umplu, căci
se înţeleg, în şoapte, vorbele:
flăcăul le varsă întruna şi întârzie vorba cu fata, care
— Eu îmi pui capul jos, că Florea al lui Do-
nu-i vine să se deslipească de ghizdurile puţului.
brică a făcut asta! Nu-i văzuşi zăbunul?! L-au găsit
Se lasă tot mai mult întunerecul nopţei, înghite
la pârleaz!.. Ce om bre!., nu se mai lasă de boţo-
amurgul sângerat, iar stelele scapără una câte una.
roage până l-a băgă în patru scânduri! Alaltăeri veni
Rar de tot mai trece pe şosea câte un poştalion, apoi din puşcărie şi acum i-a uite-lL iar o înfundă...
amorţeşte totul, doar pe alocurea se mai aude, ca un Un lătrat de câne cutropi şirul vorbirii, apoi după
tors tărăgănat, rumegatul vitelor, lungite lângă iesle. o tăcere iarăs alunecară cuvintele:
S’au potolit focurile prin curţi, ochiurile de geam — Zi Doamne fereşte!., aşa i-o fi fost ursita lui,
au aţâpit, s’a stins lumina şi la cârciumă, - tot satul să nu-şi ducă vieaţa în rostul casei!..
doarme sub pogorârea păcei, aducătoare de odihnă... larăş a amorţit totul. Nici grai, nici suflare, nici
E în cumpăna nopţei, o noapte caldă de Cireşar foşnet nu se mai simte, — e somnul dulce al clipelor
şi luminoasă ca ziua. Aşa fuse până aci, dar o făşie dinspre ziuă. Numai luna, bălană şi plină, zoreşte
de nor se ridică de după deal, apoi se întinse,, cu­ spre scăpătat, crestând văzduhul limpede...
*
prinse tot răsăritul şi întunecă faţa lunei. Se îngro- * *
şează norul tot mai mult şi noaptea se posomoreşte, — Unde aleargă lumea, fă Călino?!, făcură fe­
deasupra satului cade o pată de întunerec. Printre meile într’o gură şi se sculară cu toatele dela umbra
şanţurile dela spatele bisericii, se furişă o mogâldeaţă. salcâmului.
Pieri într’o groapă, ieşi într’o cieată de burueni şi — Voi, aci o palmă de loc, şi nu ştiti nimic?!
aşa plecată, ţinu calea tot prin negureala şanţului. — răspunse femeea, care venea în fugă pe uliţă, —
Când sui un maidan, se desluşi bine, eră om, înfăşu­ auz, că l-au ridicat jandarii pe Florea al lui DobricăL
rat într’un zăbun, faţa însă nu i se văzu, avea căciula în faţa primăriei s’a strâns tot satul. Femei cu
trasă pe ochi. Iuţi pasul, tăie repede o uliţă, ocoli copii în braţe, altele cu lucrul în mână, care cum a-
grădina destul de mare a unui sătean, apoi se opri pucase, bărbaţii toţi se vâră mereu, iar unii, mai în­
în fundul ogrăzii lui moş State. Roti capul împrejur, drăzneţi, s’au apropiat până în pragul primăriei şi as­
trase cu urechea, după aceea sări şanţul mărunt. Merse cultă înăuntru, cu căciulile în mână. Când şi când
glonţ la şira de grâu. Aci săltă căciula de pe ochi, răzbeşte afară gura jandarmilor şi atunci se dă în­
scoase de grabă un mototol din sân şi-l vârî în zno- dărăt mulţimea, căzând copiii unii peste alţii. A fugit
pul de grâu. Cât ai clipi, fitilul aprinse cârpa muiată toată lumea din faţa primăriei, şi s’a rânduit de cea­
în gaz şi flacăra izbucni. Când vâlvoarea învălui laltă parte a şoselei. Jandarmii scot afară pe Florea
zmocul de pae, răufăcătorului i se senină fruntea şi-i al lui Dobrică, legat în fiare. Puşcăriaşul îşi poartă
rânji faţa; un lătrat de câne însă îl făcu să se sfiască, şi ochii turburi peste mulţime, nu se sinchiseşte câtuş
se repezi peste şanţ înapoi... de puţin, numai că se uită cu ură la cei dinprejur...
A trecut norul din dreptul lunei, noaptea s’a lu­ Unii îl blastemă, alţii zic: Doamne fereşte, şi-şi fac
minat din nou; iar focul a cuprins coama şirei, înăl- cruce.
ţându-şi vâlvoarea, în limbi roşii, până peste vârful L’au pornit jandarmii pe uliţa cea mare, iar lumea
pomilor. l-a petrecut, rămânând fiecare în dreptul casei. Numai
Părea că s’a aprins tot cerul, aşa de sus se ri­ o femee, cu ochi plânşi, cu patru copii după ea şi cu
dicase flacăra. Tot satul fu trezit. Moş State n’a putut unul mic în braţe, nu s’a despărţit de cel arestat.
să ajungă până la foc, a căzut la poarta grădinei: — Mamă, tata nu merge acasă?! a strigat fetiţa,
— M’a lăsat sărac!., atât a grăit şi l-a podidit ţinându-se de rochia mamă-sei... Femeea târeşte copiii
plânsul. Lelea Catrina, nevastă-sa, când a văzut toată după ea şi-şi urmează mai departe bărbatul...
munca, dintr’o vară în gura focului, nu s-a mai ştiut Moş State vine pe urmă sfârşit şi fără putere.
pe ce lume e, a căzut jos leşinată. Se opri în dreptul casei, îşi şterse ochii cu mâneca
A sărit satul întreg, să scape munca din ghia- cămăşei şi dete din cap:
rele prăpădului, — moş State e cinstit de toţi. Curg — Vai de bieţii copilaşi... Despre partea mea,
hârdaele şi căldările cu apă, dar paiul e scorojit, cu poate să-i dea drumul... Munculiţă dintr’o vară tot
cât îl răvăşeşte, cu atât creste vâlvoarea, iar boabele mi s’a dus toată în vânt!..
de grâu pârăie sub puterea mistuitoare. Se încolăcesc
limbiile de foc, se întind în paie, şi şira, înaltă până