Page 12 - 1913-07
P. 12
— Mare este Dumnezeul vostru! — strigă el — FLOAREA BETGLIEI
vreau, da, vreau din toată inima să mă închin lui, aju-
tă-mă bătrânule trimis al lui! ROMAN DIN EPOCA AS1R0-BABIL0NIANĂ
In noaptea aceasta care a pus capăt vieţii păgâne DE: ŞTEFAN LÂZÂR.
a lui, Quadratus s’a botezat în numele „Tatălui şi al TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIURA
Fiului şi al sfântului Duh“ în apa liniştită a mării, la
VIL - 5 -
lumina sfântă a stelelor, la cântul uşor al vântului de
noapte şi a primit binecuvântarea creştină dela bătrânul Psalmul 70.
preot al lui Hristos. Un om cu armura strălucitoare năvăli din colţul,
— Iată dragă Quadratus, vremea de aur a sosit de unde prinse scena. îşi făcu drum prin mulţime şi,
— îi zise prietenul său întru Hristos, Rufus, şi plecă în faţa lui, cu toţii se dau la o parte, plini de respect.
în urmă încet-încet cu bătrânul preot, perzându-se în Urcă scările, din câteva salturi ajunse la marmura tera
noapte. sei. Erâ palid; ochii îi erau tulburi. El prinse mâna
Iar Quadratus, uşor ca o pasere, schimbat, re Iuditei:
născut într’o viaţă nouă, curăţit ca aurul în foc, se — Ce vrei să faci?
duse la casa sa. Sclavii şi sclavele lui care-1 aşteptau Iudita îi zimbi. Surisul ei erâ ca primăvara Gene-
se minunară de voia bună a stăpânului lor şi nu ştiau zaretului. Dar luptătorul cu armura strălucitoare îi strigă
ce s’a întâmplat. aproape brusc:
Quadratus erâ creştin. Mila nemăsurată a Dom — Nu-ţi dau voe... nu-ţi dau voe, Iudito! Am auzit
nului se coborîse asupra lui şi el erâ dator pentru a- totul... Eşti mireasa mea! Nu mă învoiesc...
ceasta. Liberă pe toţi sclavii şi sclavele sale, îi milui pe Glasul lui vibrâ de patimă. Pieptul lui puternic
toţi din avutul său mare, restul îl împărţi la săraci şi adăpostiâ o furtună, gata să izbucnească:
plecă în urma bătrânului preot. Domnul zisese: „cine — Unde mergi? Gâtul tău alb va fi strivit de
vreâ să se mântuiască, să-şi ia crucea şi să-mi ur paloşul nemilos al babilonienilor şi trupul tău fraged
meze mie!“ va fi aruncat cânilor...
Şi Quadratus şi a luat crucea sa, şi a urmat El sta, în platoşa Iui lucitoare, ca o întrupare a
Domnului. r, n poruncii, ca o stâncă schimbată în om. Şi poporul în
cepu să şopotească, cum freamătă frunzele, când le
desmiardă vântul:
Sternul joc — E cel dintâi viteaz al Betuliui...
Iudita îi răspunse cu glasul ei dulce, ca murmurul
— Unuia, care a trecut „jucând“ prin viaţă. — unui părăiaş:
— Salatiel, nu fi mâhnit... îngerul Domnului mi
Prin lume ai trecut în joc, s’a arătat şi mi-a poruncit, să mă duc în tabăra babi-
Iar astăzi, dacă l-ai sfârşit,
Nu e că tu ai obosit, lonească...
Ci soarta te-a oprit în loc. — îngerul Domnului? — întrebă Salatiel, şi faţa
lui se întunecă.
Dar, cum în lume-i iotul joc, — îngerul Domnului... — răspunse Iudita liniştită.
Că te-ai oprit, eu nu mă mir, — Tu erai în tabăra de după ziduri şi...
Şi cum pleci azi la cimitir,
îmi pare că-i şi-acesta-un joc. — Şi pentru asta nu mi-ai spus nimic, — între
rupse el bănuitor. Bine. Dar nu te las în tabăra duş
E jocul mo?ţii! Făr’ de-avănl, mană... Gândeşte-te, dragă, la mirele tău. I-ai oferit
Pe care-l joci făr s oboseşti: doar inima şi vieaţa ta...
Te legeni lin, iar când te-opreşti, — Da, i-am oferit inima şi vieaţa mea, dar totuş
Te vezi în umedul mormânt.
voi merge în tabăra babiloniană, cum mi-a spus înge
Şi dacă ’n groapă nu e loc rul... Salatiel, nu fi aşa neîncrezător! Domnul e cu mine;
Să baţi cu talpa de pământ, nu-mi purtă grija... Fi iarăş vesel. Spre seară îmi iau
Tu stai cuminte, ascultând adio dela tine; după patru zile mă voiu înapoiâ şi voi
Cum bulgări cad pe tine ’n joc...
fi mireasa ta în templul lui Iehova, în sunetul sărbăto
resc al fanfarelor...
Când glasul lor a amuţit,
Când n auzi cânt şi n auzi paşi, Poporul începu să aclameze.
Tu te gândeşti la cei rămaşi, — Iudito !
La jocul lor făr de sfârşit. — Salatiel!
El privi în ochii strălucitori ai femeii:
Şi nu ’nţelegi: de ce’n mormânt
Să joci nu-ţi este ’ngăduit, — Te duci?
Când sus pe lume e menit — Da.
Să joace frunza moartă ’n vânt?.. — Dă-mi voie, să viu şi eu cu tine..,
LI VIU MARIAN Iudita începu să râdă.
108