Page 12 - 1913-07
P. 12

—  Mare  este  Dumnezeul  vostru!  —  strigă  el  —   FLOAREA BETGLIEI
          vreau,  da,  vreau  din  toată  inima  să  mă  închin  lui,  aju-
          tă-mă bătrânule trimis al lui!                         ROMAN DIN EPOCA AS1R0-BABIL0NIANĂ
               In  noaptea  aceasta  care  a  pus  capăt  vieţii  păgâne   DE: ŞTEFAN LÂZÂR.
          a  lui,  Quadratus  s’a  botezat  în  numele  „Tatălui  şi  al  TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIURA
          Fiului  şi  al  sfântului  Duh“  în  apa  liniştită  a  mării,  la
                                                                                        VIL                  - 5 -
          lumina  sfântă  a  stelelor,  la  cântul  uşor  al  vântului  de
          noapte  şi  a  primit  binecuvântarea  creştină  dela  bătrânul           Psalmul 70.
          preot al lui Hristos.                                      Un  om  cu  armura  strălucitoare  năvăli  din  colţul,
               —  Iată  dragă  Quadratus,  vremea  de  aur  a  sosit   de  unde  prinse  scena.  îşi  făcu  drum  prin  mulţime  şi,
          —  îi  zise  prietenul  său  întru  Hristos,  Rufus,  şi  plecă   în  faţa  lui,  cu  toţii  se  dau  la  o  parte,  plini  de  respect.
          în  urmă  încet-încet  cu  bătrânul  preot,  perzându-se  în   Urcă  scările,  din  câteva  salturi  ajunse  la  marmura  tera­
          noapte.                                               sei.  Erâ  palid;  ochii  îi  erau  tulburi.  El  prinse  mâna
               Iar  Quadratus,  uşor  ca  o  pasere,  schimbat,  re­  Iuditei:
          născut  într’o  viaţă  nouă,  curăţit  ca  aurul  în  foc,  se   —  Ce vrei să faci?
          duse  la  casa  sa.  Sclavii  şi  sclavele  lui  care-1  aşteptau   Iudita  îi  zimbi.  Surisul  ei  erâ  ca  primăvara  Gene-
          se  minunară  de  voia  bună  a  stăpânului  lor  şi  nu  ştiau   zaretului.  Dar  luptătorul  cu  armura  strălucitoare  îi  strigă
          ce s’a întâmplat.                                     aproape brusc:
               Quadratus  erâ  creştin.  Mila  nemăsurată  a  Dom­   —  Nu-ţi  dau  voe...  nu-ţi  dau  voe,  Iudito!  Am  auzit
          nului  se  coborîse  asupra  lui  şi  el  erâ  dator  pentru  a-   totul... Eşti mireasa mea! Nu mă învoiesc...
          ceasta.  Liberă  pe  toţi  sclavii  şi  sclavele  sale,  îi  milui  pe   Glasul  lui  vibrâ  de  patimă.  Pieptul  lui  puternic
          toţi  din  avutul  său  mare,  restul  îl  împărţi  la  săraci  şi   adăpostiâ o furtună, gata să izbucnească:
          plecă  în  urma  bătrânului  preot.  Domnul  zisese:  „cine   —  Unde  mergi?  Gâtul  tău  alb  va  fi  strivit  de
          vreâ  să  se  mântuiască,  să-şi  ia  crucea  şi  să-mi  ur­  paloşul  nemilos  al  babilonienilor  şi  trupul  tău  fraged
          meze mie!“                                            va fi aruncat cânilor...
               Şi  Quadratus  şi  a  luat  crucea  sa,  şi  a  urmat   El  sta,  în  platoşa  Iui  lucitoare,  ca  o  întrupare  a
          Domnului.                                    r, n     poruncii,  ca  o  stâncă  schimbată  în  om.  Şi  poporul  în­
                                                                cepu  să  şopotească,  cum  freamătă  frunzele,  când  le
                                                                desmiardă vântul:
                    Sternul joc                                      —  E cel dintâi viteaz al Betuliui...
                                                                     Iudita  îi  răspunse  cu  glasul  ei  dulce,  ca  murmurul
          — Unuia, care a trecut „jucând“ prin viaţă. —         unui părăiaş:
                                                                     —  Salatiel,  nu  fi  mâhnit...  îngerul  Domnului  mi
               Prin lume ai trecut în joc,                      s’a  arătat  şi  mi-a  poruncit,  să  mă  duc  în  tabăra  babi-
               Iar astăzi, dacă l-ai sfârşit,
               Nu e că tu ai obosit,                            lonească...
               Ci soarta te-a oprit în loc.                          —  îngerul  Domnului?  —  întrebă  Salatiel,  şi  faţa
                                                                lui se întunecă.
                    Dar, cum în lume-i iotul joc,                    —  îngerul  Domnului...  —  răspunse  Iudita  liniştită.
                    Că te-ai oprit, eu nu mă mir,               — Tu erai în tabăra de după ziduri şi...
                    Şi cum pleci azi la cimitir,
                    îmi pare că-i şi-acesta-un joc.                  —  Şi  pentru  asta  nu  mi-ai  spus  nimic,  —  între­
                                                                rupse  el  bănuitor.  Bine.  Dar  nu  te  las  în  tabăra  duş­
               E jocul mo?ţii! Făr’ de-avănl,                   mană...  Gândeşte-te,  dragă,  la  mirele  tău.  I-ai  oferit
               Pe care-l joci făr s oboseşti:                   doar inima şi vieaţa ta...
               Te legeni lin, iar când te-opreşti,                   —  Da,  i-am  oferit  inima  şi  vieaţa  mea,  dar  totuş
               Te vezi în umedul mormânt.
                                                                voi  merge  în  tabăra  babiloniană,  cum  mi-a  spus  înge­
                    Şi dacă ’n groapă nu e loc                  rul...  Salatiel,  nu  fi  aşa  neîncrezător!  Domnul  e  cu  mine;
                    Să baţi cu talpa de pământ,                 nu-mi  purtă  grija...  Fi  iarăş  vesel.  Spre  seară  îmi  iau
                    Tu stai cuminte, ascultând                  adio  dela  tine;  după  patru  zile  mă  voiu  înapoiâ  şi  voi
                    Cum bulgări cad pe tine ’n joc...
                                                                fi  mireasa  ta  în  templul  lui  Iehova,  în  sunetul  sărbăto­
                                                                resc al fanfarelor...
               Când glasul lor a amuţit,
               Când n auzi cânt şi n auzi paşi,                      Poporul începu să aclameze.
               Tu te gândeşti la cei rămaşi,                         —  Iudito !
               La jocul lor făr de sfârşit.                          —  Salatiel!
                                                                     El privi în ochii strălucitori ai femeii:
                    Şi nu ’nţelegi: de ce’n mormânt
                    Să joci nu-ţi este ’ngăduit,                     —  Te duci?
                    Când sus pe lume e menit                         —  Da.
                    Să joace frunza moartă ’n vânt?..                —  Dă-mi voie, să viu şi eu cu tine..,
                                            LI VIU MARIAN            Iudita începu să râdă.


     108
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16