Page 14 - 1913-07
P. 14

—  Am  văzut,  cum  te-ai  luptat  cu  cinci  călăreţi.   Bătrânii săriră cu toţii — Trădător?
           Şi ce a mai fost pe urmă?                                  Abiezer  se  cutremură  pe  o  clipă.  Se  iscă  un  tu­
                —  M’au  prins  şi  m’au  dus  îndărăpt.  Holofern  zim-   mult şi o înghesuială grozavă. Un glas răzbătu:
           biâ  rece.  M’a  privit  cu  atenţie,  apoi  a  zis:  „Nu  este  un   —  Să-l omorîm cu pietri.
           alt  zeu  pe  pământ,  în  afară  Nabucodonozar,  şi  ca  să  o   Zgomotul  isbucni  şi  mai  înfricoşat.  Boaz  linişti
           dovedesc  asta,  duceţi-1  De  Achior  în  Betulia.  Acolo  se   mulţimea. Urmă o tăcere penibilă.
           va  prăpădi  şi  el,  de  mâna  mea,  alături  de  aceia,  cari   Abiezer păşi în faţa mulţimii, tremurând de furie:
            au  prăbuşit  stânci  în  drumul  meu“.  M’au  ferecat  cu   —  Eu sunt trădătorul?
            lanţuri  şi  m’au  adus  până  la  fântâna  seacă.  M’au  legat   Achior îi răspunse cu demnitate:
            de-un  arbore  şi  m’au  părăsit.  Deacolo  m’au  luat  apoi   —  Tu eşti!
            aceşti soldaţi şi m’au adus ca pe un şpion.               Abiezer sări asupra lui, ca un tigru:
                 Achior tăcu; lumea îl priveâ cu compătimire.         —  Minţi, şpionule!
                 Ozia îi răspunse:                                     Şi,  înainte  de  a-1  fi  putut  opri  cineva,  îl  plesni
                    Bucură-te de prietinia noastră! Poate că Dum­  peste obraz.
            nezeu a voit, ca Holofern să nu te asculte.                Mulţimea îl trase înapoi, dar el urlă:
                 —  Nu  mi-a  crezut,  fiindcă  între  voi  este  un  tră   —  Lăsaţi-mă... Acesta nu e Achior...
           dător, care...                                              Poporul se năpusti pe scări, dar Boaz îl reţinu.
                —  Un trădător? întrebă Ozia.                         —  Linişte!
                 Poporul  începu  să  murmure.  Boaz  făcu  semn,  să-i   Achior îşi şterse nasul însângerat şi zise încet:
           liniştească.                                               —  M’ai  pălmuit...  dar  nu  mă  poate  atinge  palma
                —  Da,  un  trădător  care  pentru  ruzi  de  aur  îşi   unui ticălos... Tu singur ai spus doar, că eu sunt Achior.
           vinde  neamul,  patrioţii,  rudeniile,  prietenii,  bătrânii,  fe­  Abiezer  voi  să  se  năpustească  asupra  lui  pentru
            meile şi copiii...                                   a doua oră, dar a fost reţinut. Achior veni în faţa lui:
                 Mulţimea întrebă stăruitor:                          —  Uită-te  în  ochii  mei,  să  văd  dacă  îndrăzneşti,
                 —  Trădător?                                    să  mai  negi  ?  Aici  eşti  cel  mai  curajios,  dar  jos  eşti
                 Achior spuse cu glas detunător:                 omul  cel  mai  ticălos.  I-ai  spus  rizând  lui  Holofern,  că
                 —  Adeseori  se  cobora  noaptea  în  tabăra  duş­  îndată  ce  se  porneşte  năvala,  deschizi  porţile  oraşului,
            mană;  l-am  întâlnit  de  mai  multe  ori  în  cortul  cel  mare.   şi  că  sub  pretextul  morţii  vitejeşti,  vei  îndemnă  la  luptă
           Am  auzit  cum  îl  lămuriâ  pe  Holofern  despre  căile  ţi­  pe  toţi  Betulienii,  cu  muieri,  cu  copii  cu  tot...  Mă,
           nutului,  şi  că  unde  sunt  întăriturile  cele  mai  slabe...   ticălosule!
           Cunosc bine pe acest om. Acolo e!                          Ozia exclamă desnădăjduit:
                 Şi arătă spre Abiezer.                               —  Trădătorule!!
                                                                      Poporul urlă:
                —  Ştiu şi cum îl chiamă: Abiezer...
                                                                      —  Trădătorule!!
                Se  făcu  o  tăcere  de  moarte.  încremeniră  cu  toţii.
                                                                      Şi  nici  iadul,  nici  vr’un  zeu,  nici  Boaz  nu-i  mai
           Se  poate  că  trădătorul  să  fie  chiar  cel  mai  de  seamă   putu reţineâ.
           om  din  Betulia?  Dar  Achior  stâ  în  faţa  Senatului  ca  o   —  Se năpustiră în sus, pe scări...
           întrupare a adevărului.                                                                      — urmează —
                                                                 O


            FLORI DE-O ZI                      veâ  noi,  nu  jubilanţi  septagenari,  ci   curie  noul  guvern.  Insuş  sultanul,
                                               o trupă teatrală, fie măcar cât de
                                                                                   care  căzuse  în  melancolie  la  înce­
                                               mititică ?                  IC.
                                                               *                   putul  războiului,  acum  trimite  tele­
                                                                                   grame  de  încurajare  generalilor  vi­
            Gn jubileu rar                     Entuziasm târziu...                 teji şi soldaţilor învingători.
               La  Craiova  s-a  aranjat  un  festi­  Turcii  sunt  veseli.  Sunt  veseli  şi   Şi  pretutindeni  e  entuziasm  şi
           val.  Prilejul  a  fost  unul  dintre  cele   din  ochii  lor  râde  bucuria  omului,   e  o  esplodare  de  forţe  tăinuite.  Şti­
           mai  rare  la  noi.  Ion  Anestin,  vred­  care  a  ieşit  biruitor  într’o  luptă,   rile  ce  sosesc  din  Constantinopol
           nicul  artist  dela  Teatrul  Naţional
           craiovean  a  împlinit  50  ani,  de  când   dupăce  a  suferit  înfrângeri  după  în­  spun,  că  oraşul  ar  fi  schimbat  cu
           a  păşit  pe  cariera  spinoasă  şi  acum   frângeri.  Constantinopolul  ferbe,  şi   desăvârşire.  E  numai  veselie,  e  chiot,
           —  şi  cu  atât  mai  vârtos  atunci,  —   trezit  din  nepăsarea  pricinuită  de   zgomot  şi  voie  bună.  A  fost  de-a-
           a propagandei teatrale.             dezastrele  de  până  acum,  salută  cu   juns  o  mică  izbândă  a  armatei  tur­
               Ii  trimitem  cele  mai  călduroase   entuziasm  gloria  armatelor  învingă­  ceşti,  ca  întreg  poporul  să-şi  simtă
           urări  şi  noi,  cari  n-am  prea  avut  no­  toare.  Prin  moşee  padişahi  cucernici   puterea  de  odinioară  rentorcându-se
           rocul  să-i  admirăm  creaţiunile.  Cu­
           noaştem  însă  munca  ce-a  depus-o  în   laudă  pe  Alah,  zeul  protector  al   şi  cucerându-şi  din  nou  vigoarea  de
           ceşti  50  de  ani  şi  ne  bucurăm  din   neamului  lor,  şi-şi  trimit  binecuvân­  pe vremuri...
           tot sufletul...                     tarea,  oştirilor  musulmane.  Străzile   Şi  bucuria  aceasta  a  poporului
              Doamne,  doamne,  când  vom  a-  cântă  şi  felicită  în  cuvinte  de  bu­  pacinic  trece  ca  focul  în  praeriile
   9   10   11   12   13   14   15   16