Page 5 - 1913-07
P. 5

\şa i s-a întâmplat în ziua când a venit întâi vremea  i s-a şi întâmplat nenorocirea; iar băetul a rămas pe
     ■ea,  la  vre-o  trei  case  unde  slujise  vara.  De  acolo,   la  nişte  mătusi  bătrâne.  Murind  si  acelea,  a  rătăcit
     :e  şi-a  zis  el,  că  s-a  dus  la  crâşmă.  Aice  par’că  era   din  sat  în  sat,  durmind  ca  un  câne,  pe  unde  puteâ,
     mai cald. în crâşmă oameni. Bumbac intră în lăuntru,  până a nimerit în Liteni. unde n-a dus o soartă mai
     pe o vatră zări foc.                                 bună. Acum, ajuns la crâşmă, românul celalalt, um­
         „Ahăă!, — zise un om, cu o glugă în cap şi care  plând  un  pahar  cu  rachiu,  zise:  „Da  de  ce  nu,  să­
    scotea  nişte  greiţari,  să  ia  un  pacioc  de  tiiion  -  ia-   racu" şi i l-a întins şi grăi:
    tă-1 şi pe Bumbac.                                         „Na un rachiu, măi Bumbac.
         —  Săracu — grăi un alt român, spătos şi înde­        —  Bogdaproste",  făcu  el,  şi  luă  paharul  şi  îl
    sat şi cu părul retezat, încet, către altul cu care cin­  dădu pe gât.
    stea — iată un om nenorocit, mor oameni, cari au de        Şi  după  asta,  omul  rupând  o  bucată  de  pâne
    toate, gospodari, cât un munte, şi pe el nu-1 strânge   de subsuoară, i-o întinse, zicând:
     Dumnezeu.                                                 „Na, de sufletul mămucăi.
                                    14
         —  Dă-i un păhar de rachiu , îi dă românul că-        —  Bogdaproste",  zise  Bumbac,  şi  cu  foamea
    tră celalalt.                                         unui  lup,  începu  a  îmbucă  din  pâne,  uitându-se  cu
         Toader rămase fără părinţi, dela vrâsta de şase   recunoştinţă la om.
                                                                 y y
     ani. Şi tată-său şi maică-sa, tot proşti au fost, tată-său,   „Măi Toader — îi vorbi unul, Vasile a lui Petruţ,
    G. Bumbac, când vorbea, bâlbâia ; iar maică-sei gura-i un român cam de treizeci ani cu mustaţă galbenă —
     par’că  făcea  tot  spre  ureche.  De  ce  au  fost  aşa,  şi   să  vii  la  mine,  eu  te-oi  îmbrăcă, încălţâ,  şi  tu  să-mi
    întrebai pe Toader de ce e prost, el spunea:          răneşti la vite şi să-mi aduci apă.
          „Pentrucă  tata  şi  mama  au  furat  dela  un  om,   —  Aduc, zise Toader, aduc".
     nişte  bani,  şi  au  jurat  pe  sfânta  cruce  că  nu  i-au   Vasile  a  lui  Petruţ  erâ  un  om  însurat de  vre-o
     luat dânşii, şi mama atunci era să mă nască, şi când   trei  ani,  aveâ  un  băet  de  un  an  şi  unu  în  covăţică.
     au dat să iasă dela judecată, atunci mama a nebunit,   Nevasta  lui  erâ  de  o  fire  tare  miloasă  şi  bună,  şi
     iar  tătuca  a  amuţit.  Că  au  jurat  pe  sfânta  cruce   harnică,  atâta  îi  erâ  greu  că  ea  o  femee  singură  să
     şi sfânta cruce bate pe cei ce jură pe dânsa strâmb.   biruiască atâtea, de aceea işi aduse o soră mai mică,
     Şi  nu  i-a  îndreptat  Dumnezeu  până  nu  le-o  cetit   pe Anicuţa, o fetică bălană cam de opt ani, care nu
    pochii  dela  Sf.  Ion  dela  Suceava.  Şi  după  aceea  tă­  aveâ  altă  grijă  decât  să-i  legene  copiii  şi  să-i  spele
     tuca  a  dat  banii omului.  înapoi, şi  de  scârbă s-a  a-   blidele. Şi în adevăr, că numai atâta făceâ.
     tacat şi a dus-o câţiva ani şi a murit, şi după aceea     „Atunci, hai, îi zise Vasile.
     şi mămuca, da blăstămul a rămas pe mine, că şi eu         —  Că mare pomană-ţi faci, măi Vasile" îi dădu
     îs  prost  şi  poate  nu  eram  prost,  da  când  eram  de   o femee ce cinsteâ pe alta cu nişte rachiu de cartofi.
     şase ani, m-a bătut un om, care mă luase, când erâ        Şi  Vasile  eşi  din  casă  urmat  de  Toader,  loapa,
     beat, şi am prins răul copchiilor, da după ce mi-o ce­  loapa, prin glodăria drumului. Şi ajunse acasă.
     tit  călugării dela Sf.  Ion,  mi-a trecut  şi mie, da am   „Bună vremea — îi dădu el femeii — uite, am a-
     rămas cu o ameţeală şi par’că mi-e greu capul şi nu   dus un băetan la vite.
     ştiu să vorbesc bine".                                    —  Ăă!  Pe  Toader?,  -  făcu  femeea.  —  Da  a  se-
          în  adevăr  tot  satul  ştia  de  păţania  lui  George   deâ oare?
     şi a Mărincăi lui Bumbac. Cu banii aşa erâ, abia au       —  Şăd! Şăd!, făcu Toader.
     jurat pe sfânta cruce, că nu i-au luat ei, şi ce s-a pe­  —  Apoi să şezi — îi dă femeea — că ţi-om face
     trecut în sufletul femeii, că a nebunit, iar omul nu   cămaşă,  cioareci,  antereu  şi  opinci  şi  ciubote.  Amu
     mai putea să vorbească.                              şezi şi te încălzeşte".
          Erau vecini cu Ilie Mariniuc. Mariniuc vânduse       Toader, la asta se alătură de focul din vatră.
     boii şi pusese banii în ladă şi se dusese în ţarină cu    „Ţi-e foame Toadere", zise femeea.
     femeea.  Acolo  i-a  apucat  o  furtună,  şi  n-au  putut   Anicuţa tocmai legănă pe Tase, băetul cel mic.
     veni  acasă.  Bumbac  cu  nevasta  ce  s-au  sfătuit  să   —  Anicuţă,  i-a  toarnă-i  nişte  chisleag  şi  dă-i
     fure  banii,  şi  au  spart  o  fereastră  şi  au  intrat,  au   lui Toader o bucată de mămăligă".
     spart lacătul dela ladă şi au furat banii. Omul a ve­     în  vreme  ce-i  pusese  laptele,  Vasile  cotrobăi
     nit într’un târziu şi a găsit fereastra spartă şi banii   prin pod şi veni cu o pereche de ciubote de cuft.
     furaţi. Oamenii s-au legat de Bumbac, că femeea lui       „Ia, vezi Toadere, îţi vin.
     venea  mai  des prin  casă.  Ei s-au jurat, aşa cum au    —  Vin, vin", zise el, apucând cu graba ciubo­
     ştiut, că nu ei. Măriniuc l-a chemat şi la judecată, şi   tele  şi  le  puse lângă  el;  iar dupăce mâncă strachina
     şi  el  s-a jurat  cu nevasta  pe  noroc, pe  pruncul  ne­  cu lapte şi dărabul de mămăligă, se încălţă cu ele.
     născut,  pe  casă, pe  vite,  pe  norocul lor, că  nu-s ei.   —  Bogdaproste — grăi el — îmi vin".
     Dar  se  vede  că  sufletul  omului,  înainte  vreme, erâ   Şi  în  vreme  ce  se  încălţă,  omul  mai  cotrobăi
     prea legat de Dumnezeu, că făcând o greşală, căinţa   prin  tindă  şi  veni  cu  o  bundă  veche,  cu  o  căciulă
     să nu se coboare la moment în suflet, şi Dumnezeu    şi un suman vechi.
     să nu-i dea o pildă şi pentru alţii, că, cum am spus,     „Iată, măi Toadere, îmbracă-te şi hai afară.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10