Page 6 - 1913-07
P. 6

—  Merg, merg, grăi el.  Mnăzău să-ţi dee sănă­
           tate, că bun om eşti. De asta am să spun şi la popa“.
                Şi Toaderdupăce se îmbrăcă, eşi cu omul afară.
                Vasile îl  duse la  grajd şi  îi arătă cei doi boi şi
           cele două vaci si îi zise:
                „Iată, măi Toadere, să îngrijeşti de vitele astea,
           să  cauţi  să  nu  le  lipsească  fân  şi  pae,  să  răneşti  şi
           să le dai apă. Ştii tu treaba.
                —  Ştiu, ştiu, răspunse Toader.
                —  Şi să asculţi pe nevastă-mea.
                —  Ascult", răspunse Toader.
                Şi Vasile îl lăsă, iar Toader luă lopata şi într’un
           ceas grajdul eră ca în palmă, gunoiul scos, aşternuse
           pae pe jos, pusese fân în iesle şi le şi dăduse apă.
                Apoi  se  duse  în  casă  şi  se  alătură  de  stâlpul
           hornului, uitându-se la Domnica, care ţeseâ.          Un  viitor  împărat:  principele  Oto  Francisc  losif,  băiatul  princi­
                                                                 pelui  Carol  Francisc  losif,  care  va  urmă  pe  tronul  monarhiei'
                Femeea  se  sculă  şi  se  duse  în  şură,  apoi  ve­  austro-ung. după actualul moştenitor de tron, Francisc Ferdinand.
           nind în casă grăi:
                „Harnic e, bre, harnic.                               ,',Dacă e bun de însurat, e bun".
                —  Cine, cine, întrebă grăbit Bumbac.                 Bumbac  tăcu  şi  nu  zise  nimic,  decât  îşi  puse
                —  Ei, cine, zise ea, un om. Nu ştiu cine a mă­  în minte că tot mai mult să-si arate vrednicia si zise:
           turat grajdiul, aşa frumos.                                „Eu aduc apă". Şi apucând cofele se perdu afară.
                —  Eu, eu, sări el.
                                                                      Sara îl culcă în vatra focului.
                —  Tu, aşa-i, eşti bun de însurat.
                —  Hââ, rânji el, da cu cine?                         Pentru întâia oară simţi el milă pe lume şi asta
                                                                 îi încălzi inima.
                —  Lasă că om găsi noi, dar până una alta adă
                                                                      In câteva zile Bumbac par’că ar fi fost de casa
           o cofă cu apă.
                                                                 lui Vasile de când e lumea.
                —  Aduc,  aduc,  zise  Toader,  şi  luă  amândouă
                                                                      Şi  o  iarnă  întreagă  a  stat.  în  vremea  asta  go­
           cofele  şi  se  întoarse  cu  ele  pline  de  apă,  dar  şi  cu
                                                                 spodarul  îi  făcuse  un  suman  nou,  ciubote  noui,  îi
           mânile roşii.
                                                                 cumpărase  o  pălărie  nouă,  iar  gospodina  cioareci,
                —  Nu-ţi spun eu, zise gospodina, că moare de
                                                                 vre-o câteva cămeşi.
           harnic".
                La asta, nu mai întrebă Bumbac, ci mândrindu-         Tot satul se minună ce a dat peste Bumbac, şi
           se că vorbeşte cineva şi bine de el, glăsui:          credea că cine ştie ce slujbă mare îi aduce gospoda­
                „Dă-mi toporul, încaltea să tai şi lemne.        rului şi fiecare din sat îi avea grija lui şi voiau să-I
                                                                 aibă în slujbă.
                —  Uite-1 aci după uşă", răspunse femeea.
                                                                      Cu venirea primăverii, Bumbac avu grijă să pască
                Şi nu  mult,  se auzi  la trunchiu: „zup, zup", şi
                                                                 şi vitele stăpânului, ba omul îi aduse şi nişte cârlane,
           Bumbac veni cu un braţ de lemne.
                                                                 şi pentru asta îi cumpără Iui Bumbac un fluer. El nu
                „Bun  de  însurat!  Bun,  ce  să  mai  zic",  făcu
           gospodina.                                            ştia să cânte, dar toată ziua durluiâ pe deal din trişcă:
                                                                 „dur-dur-lurlu".
                Asta  îl  ridică  la  cer  pe  Bumbac.  Prost  eră  el,
           dar  avea  inimă,  pricepea  ce  e  frumos,  şi  se  uită  la   întâia  zi  când  veni  acasă  sara,  el  şi  îmrebă  pe
                                                                 gospodină: „Doamnă, auzit-ai pe cineva cântând, azi,
           fete, dar se temea să se apropie de ele, căci doar pe
           una  ţine  minte  că  a  tras-o  de  cătrinţă  şi  s-a  şi  po­  pe deal?
           menit  cu  vreo  două  lepre  pe  obraz, dar  acum când    —  Auzit. Doamne, tare mândru mai cântă!..“
           auzi  că  e  bun  de  însurat,  iar  i  se  deschisese  dorul   El  nu  mai  putu  de  bucurie,  râse  şi  întrebă  pe
                                                                 gospodină: „Ai apă?
           de  a  se  uita  la  fete  şi  la  vorba  gospodinei  se  uită
           la Anicuţa, care acum eră fată de 12 ani, şi care tor­     —  Mi-ar trebui o cofă", răspunse dânsa.
           cea  pe  vatră  şi  legăna  pe  Tase,  băetul  cel  mai  mic   El însă luă amândouă cofele şi le umplu cu
           al lui Vasile.                                        apă.
                Sara veni Vasile. Domnica cum îi auzi paşii prin      A doua zi, gospodina se apucă să grijească casa
           tindă, se duse înaintea Iui şi îi şopti:              de paşti, şi îi trebui lut.
                „O mulţime de treabă a făcut prostu, toată ziua       „Măi, Toadere, îi zise ea, adă-mi un sac cu lut.
           a  rânit  la  vaci,  a  tăiat  lemne  şi  a  cărat  apă.  Taci  că   —  Două aduc", zise el, şi în adevăr, că în loc de
           e  bun,  numai  bagă  bine  de  seamă,  că  îi  cam  plac   două aduse vre-o cinci saci, iar femeile satului grăiau :
           laudele".                                                  „Săracu Bumbac, se dihăneşte aducând lut. Cum
                Şi  femeea  veni  în  casă  şi se  aşeză  la stative şi   nu l-a ţinea şi nu l-a îmbrăcă. Par’că dacă ar fi fost
           vorbi singură:                                        la  mine  nu  l-aş  fi  îmbrăcat  şi  poate  nu  l-aş  fi  chi­
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11