Page 7 - 1913-07
P. 7
nuit atâta“, şi nu ştia că gospodina chiar dela al doi gard, şi de nu răcnea un om dela o casă la dânsul,
lea sac i-a zis: îl pălea în numele tatălui pe cela.
„Destul Toadere, ajunge". într’o zi stăteau amândoi! Anicuţa şi el şi cu
El nu, „las’ să aduc", făcu el, şi a plecat iar cu gospodina pliveau nişte straturi. El se uită la fată şi
sacul. Si a stat sacu lui Bumbac o iarnă si o vară îi zise: Tare eşti tu frumoasă şi tare te iubesc. Când
> *
la Vasile. oi fi mai mare şi oi fi cu parale am să-ţi spun o
Acum băeţii gospodarului, răsăriseră, cel de doi vorbă, da, până atunci, Iasă, lasă...
eră de trei, cel de ţâţă de un an şi jumătate, şi Bum Da a trecut încă o vară; Anicuţa se făcuse de
bac nu mai putea de dragul lor. Pe cel mărişor toate 14 ani, şi în postul Crăciunului îi veniră peţitori, şi
serile, când eră lună, îl purtă în cârcă, iar după a- făcu vorbă cu un flăcău şi începură să se pregă
ceea îl puneâ pe prispă şi începea să-i spue o po tească ca în câşligile de iarnă să se cunune.
veste, începută de atâtea ori şi nesfârşită nici odată: La vestea asta, toate amuţiră în Bumbac, nici
„O fost odată ca niciodată. O fost odată o îm laudele de hărnicie, nici mâncarea multă nu-i mai fă
părăteasă mândră-mândră, şi a avut un împărat mân- cea nici un chef. Bumbac par’că căzu într’un fel de
dru-mândru, şi a venit un zmeu şi a luat-o şi împă prostie, se ducea la apă, acolo se uită, eră trimis cu
ratul o sărit la bătae. Da zmeul a omorît pe împără vitele acolo, întârzia, eră tot posomorât. Dar tot par’că
teasa, şi împăratul o dovedit pe zmeu, şi de atunci nu-i veni a crede, decât în seara când văzu, că a
caută pe împărăteasa singur şi tot boceşte. Şi împără venit popa să-i logodească.
teasa eră mândră-mândră, da dacă nu ştiu mai departe.
— Tare frumos, zise Anicuţa. Eră întunerec beznă, mai erau vreo trei săptă
— Aşa-i că-i frumos, Anicuţă? mâni până în Crăciun; afară se pornise pe ninsoare.
— Tare frumos". Gospodina îl trimise după o cofă cu apă, el lăsă cofa
Din sara aceea nu mai puteâ de dragul ei. pe prispă, o luă pe poartă, trecu părăul şi se pierdu în
Acum veniseră Pastele. în săptămâna mare go noapte. îl aşteptară cei din casă o bucată de vreme,
spodina avu mult de lucru, de văruit casa, de făcut dar apoi eşiră afară să vadă de ce întârzie, şi când
pască, de spălat rufe. Bumbac se dădu în vânt cu colo dădură de cofa goală. îl strigară, pace! A doua
treaba, iar Dumineca, ca să-i dee curaj, îi zise: zi îl căutară prin sat; nu-1 găsiră.
„Am să-l însor şi pace, când e aşa de harnic. Ai casei par’că ar fi priceput, dar totuş îşi dă
— Pe cine, doamnă? întrebă repede Bumbac. dură cu mintea, că poate la fi ademenit cineva.
Auzi, fă Anicuţă — grăi el cătră fata care ţinea pe La vreo săptămână Vasile ducându-se la un sat,
copilul cel mai mic în braţe - mă însoară. Eu merg Horodniceni, să cumpere nişte popuşoi, a dat peste
după tine. Mergi fă? Că zău, să vezi, am să cumpăr
din târg un fluer mai bun şi am să-ţi cânt toată zăua.
— Ce, după tine mă?, ţipă fata. Ptiu, ucigă-te
trăznetul!.. la auzi, lelică, ce vorbeşte prostu".
Dar gospodina, care avea zor de stâns mai re
pede nişte var, îi făcu din ochi să tacă şi să zică:
„Bine! Bine!"
Iar, Bumbac a înţeles, şi din ziua aceia mutu
eră tot pe lângă Anicuţa. Şi cântecul lui din trişcă
par’că se schimbase, nu mai eră durlutură, ci un fel
de strigăt, de chemare, de poeme fără vorbe, iar când
se întorcea, sânul şi pălăria îi eră pline cu flori şi
toate le vărsă în poala Anicuţei.
Câte odată gospodina îi zicea:
„Anicuţă, ia adă-mi un braţ de lemne.
Bumbac şedeâ şi zicea: „Aduc eu!..“
Altădată: „Anicuţă, adă-mi nişte măreri din strat,
ori du-te în sat, la cutare, după cutare lucru". El zi
cea „Mă duc eu. Şezi tu Anicuţa, că te dor picioarele".
Venise luna lui Mai, tăpşanul părăului eră plin
cu iarbă, iar gospodina scosese nişte boboci şi tri
mesese pe Anicuţa să-i pască. Aici erau şi alţi băeţi
şi fete şi s’au apucat la hârjoană. Bumbac adăpâ vi
tele la părău. Băeţii au început să spue vorbe proaste
fetelor. Ele au dat a-i ocărî. Ei au sărit la bătae la
Arhiducele Rainer, cel mai bătrân membru al casei
fete. Şi unul apucase pe Anicuţa de cap. Bumbac re domnitoare habsburgice. A murit în 27 Ianuarie în Viena
pede lăsă vitele să bea apa, şi rupând un par din un şi a fost îngropat în cripta familiară, cu mare pompă.