Page 11 - 1913-08

Ciocniră cu toţii. Bilbo se rostogoli în faţa lui Privi în jur, să observe efectul şi adause apoi, pe
Holofern. un ton teatral:
— Şi tu ce ai face, dacă te-ar inzultâ cineva? — Mi se sfâşie inima, când mă gândesc, că trebue
Holofern zimbi şi zise respicat: să răpun vieaţa unui viteaz... Dar înţelegeţi cu toţii,
— Eu aş omorî pe ofensator. că moartea lui e foarte frumoasă, căci e un lucru des­
Bilbo strigă acum, cu mânile înfipte în şolduri: tul de glorios, să mori de mâna lui Nabuzar...
— Atunci de ce nu îi laşi pe aceşti doi nebuni, Aruncă un pumn de aur goriniştilor şi le făcu
să se omoare? Tu zici că l’ai ucide... semn, să iasă. Ridică cupa şi o goli până în fund, apoi
Holofern zise îngâmfat: începu să se plimbe, ţapăn, ca şi când ar fi înghiţit
— Eu pot să-l omor, căci nu există în lumea o prăjină...
asta decât un singur Holofern, şi pe acesta nu-1 poate — urmează —
■ofenzâ nimeni, fără să-şi ia pedeapsa...
Se făcu tăcere; ochii lui Holofern scânteiau.
— Ei bine, eu te inzult, măi... nimenea!
El imită gestul şi glasul lui Holofern, dar privind
prin uşa cortului, strigă deodată:
— Auziţi, gornişti! Prietinilor mei
Se întoarse spre Nabuzar:
lj>a o si mare
— Suhor trece chiar acum, cu câţiva gornişti. Să
sufle alarma, ca cei din Betulia să ştie, că ai ceva de
Prietini, viata trece asemeni unei nave,
spus lui Salatiel....
Fatalul vânt o mână spre-acelaş ultim port
— întâi lui Ieroboam şi pe urmă celorlalţi... bâl-
băi Nabuzar, muiat de beutură, apoi desmeticindu-se In care, sub puterea singurătăţii grave,
deodată strigă: încremeneşte gestul şi graiul este mort.
— Să vină doisprezece gornişti!
Un sclav negru alergă pe urma lui Suhor. Holo­ Piietini, duşi de-acelaş avânt semeţ cu toţii,
fern şi ceialalţi comandanţi zimbiră, apoi ciocniră cupele: Să ne ’nfloreascâ râsul tremurător pe-obrazi,
— Trăiască Nabuzar!
Căntati voioşi, prietini, cum cântă matelotii
Nabuzar îşi dete capul pe spate, îşi închise ochii, Când marea e senină ca ziua cea de azi;
măgulit, că se închina în cinstea lui:
— Trăiască Nabuzar!
Când marea e senină ca clipa ce palpită,
— Eroul... — întregi Holofern.
Ca clipa care trece şi n-o să mai revie,
Sarezer încă se îmbetase, abia putu bâlbăi:
— Dar şi Ieroboam e voinic odată... Voinic, zău... Ca clipa ce se stinge topită n veşnicie:
— Dar îl omor. Serapis să-mi fie mărturie. II omor Un flutur de zăpadă in apa nesfârşită.
ca pe un câne...
— Da, da, îţi credem, dar pe urmă să nu regreţi, Ne-apropiem, prietini, de ţărm în mers molatic,—
dacă te va birui el.
Fugarnic e şi unic norocul de-a trăi!
Sclavul se reîntoarse, anunţând, că Suhor soseşte
Şi floarea tinereţii şi aerul văratic
numai decât, cu cei doisprezece gornişti.
Ne ’mbată azi, dar poate, ca mâne nor mai fi.
El salută:
— Fiţi salutaţi cei mai viteji între viteji!
Ca mâne — cine ştie — s or ridică talazuri
Holofern clătină din cap. Suhor se închină în faţa
lui Nabuzar. Pe marea ’nvolburatâ de vijelia sorţii,
— M’ai chemat, stăpâne... Şi-atunci, zdrobiţi prin noapte de crudele năcazuri,
— Da... te-am chemat... — zise îngâmfat. — Du-te Vom suspină zadarnic, ajunşi în portul morţii!
cu gorniştii sub cetate, sună alarma, să o audă toţi în
Betulia. Toţi, chiar şi surzii. NICHIFOR CRAINIC
— înţeleg.
— Vesteşte-le apoi cu glas înalt, că Nabuzar vrea
să se joace de a mingea cu capul buclat alui Ieroboam,
şi că îl chiamă la duel... mâne dimineaţă, când soarele
străluce pe vârful Chelmonului, îl aştept...
— Unde?
— Sub cetate — zise Nabuzar şi adause: Strigă-i
lui Ieroboam, să-şi ia cuvenitul bun rămas dela Betulia,
căci nu o mai vede...

125