Page 12 - 1913-08

FLORI DE-O ZI stau sfioase casele vechi, cu fereşti tămână. Mi-am propus, că nu voi
roşii, de bătrâneţea vremii.
ţinea nici o seamă de ea.
w r Când am ajuns mai la centru, Se făcea o după amiază poso­
lumea furnica ca eşită din pământ. morâtă. împrejurimile erau albe.
Impresii din Bucureşti. Mulţimea birjelor, automobilelor, ce Cuprinsul tot plutea într’o ceaţă
se strecurau ca vântul pe lângă mine, surie, fără lumină şi fără speranţă.
Când am ajuns la Bucureşti mă
mă făceau să tresar la fiecare pas. Erâ una dintre acele zile triste,
întâmpină larma gării. Un vuet de
Sunetul arginţiu al clopoţelelor dela când nu ştii dacă e dimineaţă sau
glasuri, de strigăte stridente se au­
săniile mici şi înguste, ţineau, ca un seară, şi peste tot se lasă vălul
zeau de pe peron. Vânzători de jur­
nale cu glasul lor răguşit de strigăte fel de muzică, mulţimei ce şerpuia. tristeţii şi al melancoliei.
Pretutindeni miros de benzină şi Atrasă de timpul acesta, în care
anunţau publicul despre cutare eve­
parfum, ce pluteşte ca o adiere fină sufletul ţi se perde în căutarea zi­
niment mai însemnat al zilei. Trebue
pe Calea Victoriei. lelor cu soare, mă pomenii cutree-
să fii obişnuit cu glasul lor, ca să
De după ferestrele automobilelor rând străzile laterale ale Bucureştilor,
pricepi ce vreau să spună.
ici-colo, se ivea câte-un căpşor de Alături de sora mea mai mică,
Abia se opreşte trenul, când uşa
femee, care se arătă o clipă, ca apoi cu paşi înceţi, fără a rosti o vorbă,
dela compartiment se deschide brusc
să dispară în mulţime. mergeam cu privirea pierdută pe
ca să facă loc hamalilor ce se în-
Eu cred, că aceste femei subtile albeaţa orbitoare a zăpezii, ce în­
ghesuesc cu droaia. Un amestec de
şi elegante, cu faţa lor de marmoră, velea casele, dându-le un aspect
pasageri şi hamali, o înghesuială de
învelite în bogăţii de blănuri, ce se somnoros şi trist.
geamantane, pasajeri noui, ce stau
strecurau pe lângă noi ca nişte vise, O tăcere de cimitir pretutindeni.
nerăbdători de-a li se face loc, spre răspândind în urma lor mirosul îm­ Nouri grei, plumburii se strecurau:
a-şi continuă drumul, toţi îngrămă­
bătător de parfumuri discrete, atunci alene, întunecând văzduhul.
diţi pe scara vagonului.
când nu sunt pe stradă, sau în lo- Eram departe de zgomotul ora­
Ici-colo se aud ţipetele ascuţite gele dela teatru, trebue să stea sub şului, nu-mi conturbau firul gândirii
ale cutărei cucoane, ce-şi caută ba­
coperişe de sticlă, sau să lenevească nici tramvaele cu sunetul lor de me­
gajul.
în horbote de dantelă, ca feţele lor tal, nici clopoţelele gureşe dela sănii.
Buimăcită de gălăgia neobişnuită, să-şi păstreze acea paloare a frum- Din când în când câte un auto­
cu ochii obosiţi de priveliştea ce seţii, care nu permite mai mult sânge, mobil rătăcit, se stecurâ pe lângă
mi se deschide deodată, urmăresc decât un cvant anumit, cu care să noi, ca adierea unui vânt; nu ştiam
cu atenţie, hamalul ce o ia razna, poată trăi. nici unde merge, nici de unde. vine.
prin mulţime, fără să mai gândească
Mă gândeam ce departe stau de Ferestrile dela case ne priveau
şi la stăpân.
noi femeile acestea, cu eleganţa şi cu răceala lor sticloasă, dar noi
Dela o vreme nu mai văd, nu
frumseţea lor rece. Un sentiment vag, mergeam, ducând fiecare povara
mai aud nimic, ca printr’un vis mă neînţeles mă cuprindea; nu ştiu dacă gândurilor. Nu-mi puteam închipui
amestec în mulţimea, ce grăbeşte erâ admiraţie sau ură... ca într’un oraş unde totul este fe­
spre ieşire.
Dela o vreme simţii cum pleoa­ brilitate, să găseşti atâta linişte. Cât
Aici mă aşteaptă hamalul, ce stă
pele mele, obosite de perspectiva am mers aşa, nu ştiu, dar dela o
alături de birjă, aşteptând bacşişul.
miilor de impresii, se închid alene, vreme ne pomenirăm la un maidan
Când m-am văzut în trăsură res­ auzeam numai murmurul şi vâjâitul deschis, unde zăpada erâ imaculată
piram mai uşor. Aerul aspru ce mă furnicarului de oameni. în sclipirea ei. Nici o suflare de om.
izbea, mă făcu să mă desmetecesc Când am ajuns acasă; bucuria Mi se părea că suntem cele din urmă
din buimăceala învălmăşelii. revederii cu ai mei, îmi ştearsă im­ fiinţe de pe pământ. Undeva în în­
începusem să-mi dau seamă că presiile capitalei. Mă găseam într’un chipuirea depărtării, o biserică îşi
sunt în Bucureşti, priveam perspec­ cuibuşor cald şi prietenos, dornică arăta turnuleţul, vestind conturul
tiva ce mi se desfăşură de pe Calea de odihna unui somn liniştit. unui sătuleţ. Aş fi mers încă mult,
*
Griviţei. * * căci timpul erâ atât de asămuitor
Erau ceasurile nouă, seara. La Se apropiau sărbătorile Crăciu­ sufletului meu, dacă pustietatea nu
primul pas mă izbiră luminele feli­ nului. Cu zile înainte mă pregăteam ne-ar fi deşteptat din visările noastre,
narelor, a vitrinelor, ce se aflau dea- să mă lupt cu orice sentimentalism îmi veni în minte cartea dlui
lungul străzii. Văzduhul deasupra ce trebuia să mă stăpânească în Henric Sthal: „Bucureştii ce se duc“,
capitalei, ardea ca un incendiu în­ seara de Crăciun. în care descrie aşa de minunat păr­
fricoşat. Un fior rece mă cuprindea la ţile laterale ale Bucureştilor, pe cari
Mii de lumini de prin caturi, gândul sărbătorilor de altădată, când atât de puţin le cunosc, nu numai
vitrine, îşi trimiteau tremurarea u- împresurată de copilaşii mei, aştep­ oaspeţii, ci chiar locuitorii din centru,
*
şoară, în limpezimea văzduhului. tam sosirea îngerului. Acuma tre­ * *
Contrastele clădirilor mă uimiră. buia să trec şi peste seara aceasta, Ajunsă în oraş, placatele vesteau
Alături de arhitecturi pompoase, ca peste oricare altă seară din săp­ pretutindeni, cu litere mari „H a m-