Page 3 - 1913-08

El ceru seniorului Alesso Bontura, care erâ cel mai dacă nu voi obţine dela un nebotezat, ce îmi refuză
bogat cetăţean al republicei, să binevoiască a-i împru­ creştinii?
mută aceste cinci sute de ducaţi. Dar bunul senior fiind înaintă deci între străzile San Geremia şi San Gi-
de părere că, dacă prin îndrăzneală poţi dobândi averi rolamo, pe un canal strimt şi puturos a cărui întrare
mari, le poţi păstră numai prin prudenţă, refuză să erâ în fiecare seară oprită cu lanţuri, după ordinul
expună o sumă aşa de mare primejdiei mărei şi a sorţii. Senatului. Şi în neştiinţa în care se află cărui cămătar
Fabio se adresă după aceia seniorului Andrea Mo- să se adreseze mai întâi, îşi aduse aminte de a fi auzit
rosini, pe care-1 obligase odinioară în toate chipurile. vorbindu-se de un israelit cu numele de Eliezar, fiul
— Mult iubite Fabio, îi răspunse Andrea, altora lui Eliezar Maimonide, pe care lumea îl ţineâ de foarte
decât ţie le-aş împrumută bucuros aceşti bani. N’am bogat şi cu un spirit de o subtilitate minunată. Aşa,
nicî o dragoste pentru monedele de aur şi mă conformez dar informându-se de casa ovreului Eliezar, el îşi opri
în această privinţă satiricului Horaţiu. Dar prietenia ta gondola în faţa ei. Se vedeâ pe uşă imaginea unui can-
mi-e scumpă, Fabio Mutinelli, şi împrumutându-te cu delabru cu şapte ramuri, pe care nebotezatul făcuse
bani aş riscă s’o pierd. Căci de cele mai multeori, le­ să-l sculpteze ca pe un semn de speranţă, în vederea
găturile inimei se potrivesc rău între debitor şi creditor. zilelor făgăduite, când Templul va renaşte din cenuşa sa.
Am văzut multe pilde din acestea. Negustorul intră într’o sală luminată de o lampă
de aramă ale cărei douăsprezece fitele fumegau. Ovreiul
După aceste cuvinte, seniorul Andrea se prefăcu
Eliezar şedeâ în faţa cântarelor lui. Ferestrele casei
că voieşte să-l îmbrăţişeze cu iubire pe negustor, şi îi
sale erau zidite, fiindcă erâ un necredincios.
închise uşa în nas.
A doua zi Fabio îi cercetă pe bancherii lombarzi Fabio Mutinelli îi vorbi în felul de mai jos:
şi florentini. Dar nici unul nu consimţi a-1 împrumută — Eliezar, te-am tratat de mai multe ori de câne
nici cu douăzeci de ducaţi fără cauţiune. El alergă toată şi de păgân renegat. Mi s a mai întâmplat când eram
ziulica din contuar în contuar. Pretutindeni îi se răs- mai tânăr şi în toată violenţa vrâstei mele, să împraşc
pundeâ: cu petre şi cu noroi în oamenii cari treceau dealungul
— Senior Fabio, te cunoaştem drept negustorul Canalului şi cari purtau un petec galben căzut pe umăr,
cel mai cinstit din oraş, şi numai cu multă părere îţi aşa că te-am lovit poate vreodată şi pe tine sau pe
refuzăm ceea ce ne ceri. Dar bunul mers al afacerilor unul din ai tăi. Iţi spun aceasta nu pentru a te insultă,
ne cere să ne purtăm astfel. ci din cinste, în clipa când vin la tine cu gândul să-ţi
cer un mare serviciu.
Seara, cum se întorceă trist la locuinţa sa, curti-
Ovreiul ridică înspre tavan braţul său uscât şi
zana Zanetta, care se scăldă tocmai în canal, se anină
noduros ca o cracă de viţă.
de gondolă şi-l privi pe Fabio cu amar. Pe vremea
când erâ bogat, o invitase într’o seară la palatul său — Fabio Mutinelli, Tatăl care este în cer ne va
judecă pe unul şi pe celălalt. Ce serviciu vii să-mi ceri?
şi o tratase cu bunăvoinţă, căci erâ de o fire râzătoare
— Să mă împrumuţi cu cinci sute de ducaţi pen­
şi graţioasă.
tru un an de zile.
— Dulcele meu senior Fabio, îi zise ea, îţi cunosc
— Nu împrumută nimeni fără cauţiune. Ai aflat
nenorocirile; tot oraşul vorbeşte de ele. Ascultă-mă:
desigur aceasta dela ai tăi?
nu sunt bogată, dar am câteva giuvaere într’un fund
— Trebue să şti, Eliezar, că nu mi-a" rămas nici
de cofretă. Dacă vrei să le primeşti, gentilule Fabio,
un ban, nici o ciaşcă de aur, nici o cupă de argint.
dela serva ta, îmi voi închipui că Domnul şi Sfînta
Nu mi-a rămas nici un amic. Cu toţii au refuzat să-mi
Fecioară mă iubesc.
facă serviciul pe care ţi-1 cer. N’am în lume decât
Şi adevărul erâ că, în frăgezimea vrâstei ei şi la
cinstea-mi de negustor şi credinţa mea de creştin. Iţi
sfârşitul floarei frumseţii ei, Zanetta erâ săracă. Fabio îi
ofer drept cauţiune pe Sfânta Fecioară şi pe divinul ei fiu.
răspunse: La acest răspuns, ovreiul, închinându-şi capul ca
— Graţioasă Zanetto, este mai multă nobleţă în
unul ce meditează şi se gândeşte, îşi netezi câteva se­
căscioara unde locueşti, decât în toate palatele din
cunde barba sa albă şi lungă. Apoi:
Veneţia.
— Fabio Mutunelli, du-mă cătră cauţiunea ta. Căci
Timp de încă trei zile Fabio vizită băncile şi za- obiceiul e, ca cel care împrumută să fie pus în prezenţa
rafiile fără ca cineva să fi consimţit a-1 împrumută cu
cauţiunei care i se oferă.
bani. Şi peste tot primeâ răspunsuri rele şi auzeâ dis­ — Eşti în dreptul tău, răspunse negustorul. Scoală-te
cursuri cari se resumau cam în aceasta:
şi vino.
— Ai fost foarte nesocotit când ţi-ai vândut ar­ Şi îl duse pe Eliezar la biserica dell’Orto, lângă
gintăria, pentru a-ţi plăti datoriile. Un om plin de da­ locul numit câmpia Maurilor. Acolo, arătând înspre
torii găseşte mult mai uşor bani cu împrumut ca cineva Madona care, în picioare pe altar, cu fruntea încinsă
lipsit de mobile şi de argintării. cu o coroană de pietre nestimate, cu umerii acoperiţi cu
A cincia zi, el înaintă, de desperat ce erâ, până o manta brodată cu aur, — îl ţineâ în braţe pe copilul
la Corte delle Galii, care se mai numeâ şi Ghetto şi Isus împodobit ca şi maică-sa, negustorul zise ovreiului:
care erâ cartierul ovreesc. — Cine ştie, îşi spuneâ el, — Iată cauţiunea mea.