Page 12 - 1913-09

seră să ţipe şi tobele mari răbufuiau înfundat. Dansul — Voi fi bun cu tine... te voi îmbrăţişa, şi te voi
începu. sărută...
Dansatoarele albe şi negre se închinară cu mers Râdeau cu toţii; râdea şi Holofern. Nebunul gemu
legănat în faţa stăpânului, apoi începură a se învârti de durere:
tot mai aprins după ritmul sălbatic al tobelor. Bilbo -— Pentru ce râdeţi? M’am îndrăgit de această
dansă şi el. asiriană... Nu râdeţi, căci şi nebunul are inimă...
Departe s’auziau tânguiri de goarnă. Cupele zăn­ Se ridică şi se proştenu în faţa regilor:
găneau şi veselia străluciâ din ochii tuturor, când Ho- — Domnilor! Vitejilor din Ninive şi din toată
lofern îşi roti privirea peste mulţime şi făcu un gest, lumea! Mă rog vouă, înduplecaţi-o, să mă iubească...
ca să amuţiască gălăgia: Nu mai zimbiâ nimeni, căci măscăriciul plângea
— Nu sunteţi aici cu toţii, — zise, — pe Haban cu hohot. Ingenunchie înaintea fetei, frângându-şi mânile:
nu-1 văd... — Cu ce să te conving, că te iubesc într’adevăr?
Tompar răspunse: Se ridică, îşi şterse lacrimile şi spuse apoi cu glas
— A rămas în cort... hotărât, plin de durere:
— E bolnav, — adause un rege cu nas acvilin. — Te voi convinge... şi continuă tremurând de
Holofern se încruntă: durere — priveşte inima mea aprinsă, sângele meu ce
— E bolnav? Du-te, Vagao, şi spune-i, că-1 chem. arde pentru tine...
Tompar zise încet, cu o nuanţă de frică în glas: Răcni odată, apoi îşi scoase pumnalul, să şi-l în­
— In vremea din urmă eră posomorât, tăcut şi figă în inimă... Sclavii năvăliră asupra lui, să-l oprească.
visător... — Lă-sa-ţi-mă !..
— Poate e îndrăgostit ? — întrebă Holofern ironic. Horcăia răguşit; în învălmăşeală sclavii îi smulseră
Unii dintre principi râdeau, dar cei mai mulţi stau cu pumnalul din mână.
capetele plecate. Nebunul se izbi de pământ; plângea desnădăjduit:
— Poate că e îndrăgostit — zise Tompar. — Fie­ — Nu este pe lume un om aşa nenorocit, cum
care, cu năcazul lui... sunt eu...
Holofern murmură: îngălbeniră cu toţii; nebunul gâfăiâ şi se târî la
— Mi se pare, că-i stă gândul acasă. picioarele lui Holofern:
Bilbo se încurcă printre dansatoare, prinse pe una — Stăpâne... stăpâne...
blondă şi o sărută. Aceasta dete un ţipet. Căzu la picioarele lui. Holofern se plecă spre el
— Dacă am fi între patru ochi, ştiu că nu ai ţipă. şi îi zise, mişcat:
Priveşte-mă, cât sunt de voinic. — Bietul meu Bibo! Apoi de ce nu mi-ai spus,
Şi începu să se plimbe îngâmfat, imitând pe Na- că eşte îndrăgostit ?
buzar. Se opri apoi în faţa dansatoarei şi o întrebă! Şi făcu semn fetei, să vină.
— Mă iubeşti ? — Cum te chiamă ?
— Nu, — răspunse fata, în glumă. — Serah.
— Nu-u ? — Bine Serah, spune-mi acum din inimă, vrei tu
— Nu. să iubeşti pe Bilbo?
— Şi pentru ce? Nebunul plângea încet; Serah răspunse cu glas
— Pentru că eşti pocit. tremurător:
— Vezi, şi eu te iubesc aşa de mult. — Luminate stăpâne, vorba ta...
Ingenunchie şi începu, să o roage: Holofern o întrerupse:
— Iubeşte-mă, iubeşte-mă! — Inima porunceşte nu eu... Ai putea să iubeşti
In glasul lui eră atâta batjocură, încât începură pe acest băiat ?
a râde cu toţii. Fata se înroşi.
— Nu râdeţi! — strigă el, şi ochii i se umplură — Mărturisesc, că...
de lacrimi. — Ei, că?..
— Nu râde nici tu, ci iubeşte-mă! Mă jur pe ochiul — ...că simţesc ceva faţă de el...
drept alui Dagon, că îmi eşti dragă... Nu-ţi bate joc — Ridică-te, Bilbo! Fata e a ta! — strigă Holo­
de mine, că mi se rupe inima... fern vesel. — îmbrăţişează-1 şi tu, Serah, cum sărută
Se târî spre ea. nebunul înamorat, guriţa ta de fată.
— Mă chinuesc cumplit... Bilbo se ridică şi îşi întinse braţele, spre îmbră­
Fata se retrase. ţişare. Holofern ordonă, să se sărute. Erâ un tablou
— Du-te! drăguţ; dar în clipa, când fata voi să i se arunce la
Nebunul se târâ pe urma ei. piept, sări la o parte, se dete peste cap şi începu să
— Am grămezi de auri... ţi-le dau toate ţie, numai râdă cu hohot, de răsună cortul:
iubeşte-mă. Nu te uită, că sunt urât. Inima mi-e bună, — Hahaha... Ce proşti mai sunteţi, că m’aţi crezut.
şi asta e lucru de căpetenie... Ea spunea, că nu mă iubeşte... Nici eu nu o iubesc...
Se tânguiâ cu lacrimi: Petrecere bună!

140