Page 13 - 1913-09

Toţi rămaseră ca trăsniţi, apoi începură să mur­ — Nu aşteptă să te linguşesc, să mă târăi în faţa
mure înfuriaţi, de hohotul nebunului. Serah începu să ta, mulţumindu-ţi, pentru-că...
plângă ruşinată şi se ascunse între tovarăşele ei. — Cum ai spus? — întrebă Holofern.
Holofern răcni: — ... pentru că mi-ai măcelărit poporul! Nu aş­
— Ticălosule! teptă dela mine aşa ceva, stăpâne... căci nu o voi face-o.
Şi ridicând cupa lui de aur, o aruncă cu atâta El stâ ţapăn; era o tăcere de moarte. Priviau cu
furie înspre nebun, încât dacă l-ar fi nimerit, l-ar fi o- toţii uimiţi la şeful nomad. Holofern îşi mângâie barba
morât pe loc. neagră ca noaptea şi zise:
— îmi place vorba ta.
XI.
Haban urmă:
Un zeu, care plânge... — M’ai omorît în ziua răzbunării tale... Pustiul
Vagao se reîntoarse şi anunţă: — Haban îţi tri­ galbin s’a umplut de sânge... Şacalii se ospătează cu
mite vorbă, că nu vine la masa ta. rămăşiţele poporului meu măcelărit. Ai schimbat ţara
— Pentru ce ? — întrebă Holofern. mea fericită în pământul morţii. Acolo alungam eu leul,
cu calul meu mai repede ca vântul; acolo vântul samurn
Vagao îi spuse, în mijlocul unei tăceri de moarte:
— Şi-a smuls părul, a plâns, a început să rupă mi-a spus, ce va să zică libertatea, iar acum duce spre
pânza cortului, strigând, că nu vrea să stea la masa adâncurile mării tânguiri de femei... Şi tu mai aştepţi,
să stau la o masă cu tine?
tiranului, care e gâdele neamului său... Şi mi-a legat
Fruntea lui Holofern erâ curată, abia se putea
de suflet, să-ţi spun totul, din vorbă în vorbă...
— I-au luat zeii mintea? Mergeţi, — zise el sol­ distinge o umbră uşoară. Haban se înfurie văzându-i
daţilor — şi aduceţi-1. Vreau să văd, cine cutează, să liniştea:
mi se împotrivească! — Inţelege-mă, Holofern ! Cuvântul meu e acuză;
cuvântul meu e blestem şi strigă la cer, ca zeul ce
Respiră agitat, apoi închină:
plânge în clocotul pustiei imense, să trimită asupra Ba-
— Să trăiţi!
bilonului ploaie de foc...
Şi goli cupa.
Soldaţii plecaseră ; Tompar se plecă spre Holofern : Aşteptau cu toţii, ca mânia lui Holofern să isbuc-
— Stăpâne, iartă-1... L-am văzut de multeori plân­ nească. El clipi din ochii întunecaţi şi-i răspunse lui
gând. Trebuie că are o durere mare; e doar ecsplicabil... Haban, cu o nuanţă de tristeţă.
— Haban, mi-e milă de poporul tău, care a dat
Nabuzar îşi ridică fruntea şi zise, împletecindu-şi naştere unui erou ca tine, încât îndrăzneşte să se îm­
limba: potrivească mâniei mele... Să se ducă muzicanţii şi fetele!
— Plânge de necaz... Se revoltă ! O să-l învăţăm noi... Căraţi-vă! Să se ducă toţi, numai biruitorul şi cei în­
— Tu n’ai drept la vorbă. — răspunse Holofern.
— Bea, sau du-te în cortul tău... — Căci mâne te aş­ vinşi să rămână în cort...
Eşiră cu toţii.
teaptă lucrul cel greu... — adăugă nebunul.
Holofern voi să grăiască, dar glasul i se pierdu
Nabuzar răspunse: în sughiţuri. Trupul lui puternic erâ zguduit de fiori,
— Mai bine beau. îşi propti capul în palme şi începu să plângă...
Afară se auzi sgomot. Haban, cu înfăţişarea lui Abia într’un târziu, zise:
voinică, apăru în uşa cortului.
— Să nu vadă... nici un strein... când Holofern
Era palid; abia putea vorbi: deplânge lumea scăldată în sânge şi în flăcări.
— Au năvălit în cortul meu! Plângea ca un copil. Şi, ştie Dumnezeu, plângea
— Eu i-am trimis, să vii la un păhar... în el beutura s’au mâhnirea? Deplângea lumea distrusă,
— Iartă-mă, dar nu beau — întrerupse Haban. sau pe mamă-sa, care i-a dat vieaţă?
— Pentru ce ? îşi ridică deodată capul şi privi spre Haban, în
— Nu-mi trebue... tăcerea solemnă:
— Nu fi posomorât, asta nu e lucru cuminte... — Şezi, sau du-te, cum vrei. Te cunosc acum şi
— răspunse Holofern, cu o nuanţă de batjocură în glas. vă cunosc pe toţi; numai pe mine singur nu mă cunosc...
— Am pentru ce să fiu posomorât... De aceea spun, în numele omenirii ce pătimeşte, nu mă
— Şezi! deplânge, căci crede-mă, Haban, tot picurul meu de
— Mulţumesc... Dă-mi voie, să mă înapoiez în lacrimă se preschimbă într’o mare de sânge...
cortul meu... Arătă spre scaun şi spre uşă.
— Şezi! — Şezi, sau du-te.
Haban clătină din cap : — Şed, stăpâne! — urmează —
— Şi altădată să nu-mi mai trimiţi vorbe... Şezi.
El rămase neclintit; faţa lui reoglindiâ o luptă
lăuntrică. Deodată isbucni:
— Stăpâne, nu cere, să ocup loc la masa ta...
— Pentru ce?

141