Page 4 - 1913-09

dacă i s-ar fi întâmplat chiar o primejdie mai mare, ai în mână schiplrul puterii şi fruntea ţi-e împodobită
— Doamne păzeşte! cu diademă de aur.
Dar e foarte prost, să înşirui amănuntele cata­ Moartea şi Năpasta nu cunosc deosebirile de
strofei, pe urmă să închei, cu o bucurie, ce nu se caste; ele sunt stăpânele cele mai tirane, dar în aceeaş
poate retăceâ nici cu acest prilej: noroc, că prinţului vreme, cele mai imparţiale...
nu i s-a întâmplat nimic. Continuând mersul ideilor, Şi, în vremece îşi rodea capetul ţigaretei, călă­
ai ajunge a spune, cu o logică, ce nu poate da greş: torului i-se păru deodată, că lumina lămpilor de gaz
s-au ciocnit două trenuri, a murit un om, s-au neno­ se stânge fără veste, şi că rămâne în întunerec.
rocit vr-o alţi zece, dar dracul să-i iâ; toate aceste nu Departe... în susul şinelor de fier, vedeâ o căsuţă,
impoartăl Norocul e, că prinţul a scăpat teafăr — şi a cărui geam trimitea sclipiri sfioase, în noapte.
asta e lucrul de căpetenie! Doi oameni băteau cu stăruinţă la uşă şi femeea,
* în presimţirea nenorocirii deschise uşa, şi înţelese dela
* *
jurnalele — se gândiâ călătorul, cu amărăciune întâiul gest, groaznica nenorocire.
— sunt oglinda opiniei publice; ele trebue să fie ecoul Dete un ţipet şi căzu leşinată.
gândirilor, ce frământă massele. Şi din o sută, sau Şi pe când cei doi oameni se căsniau să o rea­
o miie de cetitori, cari vor trece cu ochii peste aceste ducă la simţuri, copilul cel mai mititel se pomeni şi
rânduri, ce înregistrează catastrofa, nu se află unul întrebă aiurit:
singur, care să nu compătimească din tot sufletul pe — De ce n-a venit tata?...
ceice i-au căzut victimă. Se va bucură apoi, că neno­
rocirea nu a luat proporţii mai mari, că victimile sunt
aşa de puţine, dar nu va spune niciodată, că e o
norocire că lui X sau Y nu i s-a întâmplat nimic.
In clipa când se descarcă o nenorocire, omul de
inimă se gândeşte numai la victime; se gândeşte cu (9âniecul marinarului
milă şi mâhnire la ele; la nestatornicia vieţii omeneşti; — Baladă veche franceză —
la primejdiile ce ne ameninţă în fiecare clipă, încât
c >
nu ştim când ne vor ajunge şi pe noi. {D~nei £ iora din {Bihor
E marea sabie a lui Damocle, ce atârnă deasupra
capetelor noastre, de un uşor firicel de păr... S-a ’ntors dela război năierul,
Domol. —
Sub ameninţarea ei mută şi neîntreruptă, oamenii Desculţ şi gol, pe vânt şi ger...
se simţesc mai apropiaţi, mai strânşi îndeolaltă. E — „De unde vii tu biet năier,
cercul de fier al neputinţei omeneşti, sub care gemem Domol ?"
cu toţii, fără deosebirea că porţi opinci şi cioareci, sau
— „Dela război vin, jupăniţă,
„Domol.
„Aduceţi vin, aduceţi vin,
„Să bea un biet năier strein,
„ Domol!"

Şi s-a pornit, să bea năierul,
Domol;
Cântă şi bea, şi iar cântă,
Iar jupăniţă lăcrimă
Domol.

— „Ce ai, frumoasă jupăniţă ?
„Domol!
„Sau poate-ţi pare rău de vin,
„Că-l beă un biet năier strein?
„Domol!"

— „Vai, nu de vin îmi pare rău,
„Domol.
„Ci de bărbatu-mi tinerel,
„Căci sameni aşa mult cu el". —
— Domol!

— „Ci spune-mi dragă jupăniţă,
„Domol:
Comandantul Adrianopolului, paşa Sucri, care apără
cu o vitejie de admirat zidurile cetăţii Adrianopol. „Copii voi n-aveţi decât trei,
Paşa Sucri e decis, ca să arunce în aer întreaga „Şi-acum văd ş a ş e ochii mei."
cetate, la caz că Bulgarii vor cuprinde-o. Domol...