Page 14 - 1913-10

— Ce s’a întâmplat ? — Eşti din Betulia ?
— Achior, regele Amoniţilor, a descoperit trăda­ — Da...
— Cine eşti şi ce ai săvârşit, de te alungă chiar
rea Iui Abiezer, şi poporul l-a ucis. ai tăi ?
Holofern scrâşni din dinţi: — Sunt rudă cu Abiezer... Poporul l-a omorât,
— Vai ţie, Achior! căci un om cu numele Achior l-a acuzat cu tradare—
Se gândi puţin, apoi adause: I-au împlântat capul într’o lance şi l-au atârnat pe
— Dealtfel piară toţi trădătorii, cari îşi vând nea­ poarta cetăţii.
mul. Bine i-au făcut!.. Poţi merge... Plângea.
Suhor se închină şi ieşi cu gorniştii. — Dar nu s’au îndestulit cu omorârea lui. Au
— In sângele meu? — s’auzi încă odată glasul
măcelărit pe toate rudele lui, fără a cruţă nici pe co­
lui Nabuzar. pilul din faşă, ca să nu mai rămână nici un picur din
Holofern zise încet, cu gândul la Abiezer: sângele vânzător...
— Destinul ne ajunge pe toţi. Plângeâ cu hohot; servitoarea plângeâ şi ea.
Regii aprobară, clătinând din cap. Bilbo arătă spre — Şi pe mine m’au căutat, să mă ucidă, dar am
Nabuzar: scăpat amândouă, într’o clipă norocoasă, prin poarta din
— L-a ajuns şi pe nenorocitul ăsta. Nu-1 vedeţi
dos. Am voit să mă refugiez în Ierusalim, unde am multe
cum se luptă! Dar vinul e mai tare...
rude distinse... dar m’a observat un paznic, a suflat
Se plecă la urechia lui:
goarna şi s’au pornit pe urma noastră. M’am întors apoi
— Ţi-ai pierdut mintea, fătul meu... Şi asta e şi am luat-o la fugă spre tabăra voastră, ca să mor mai
mare nenorocire, căci beutorul prea lacom, nu însăto- bine de armele Asirienilor...
şază niciodată după adevăr. Se târî spre Holofern:
Holofern porunci, cu un gest, să umple cupele — Stăpâne, cred că tu eşti domnul taberii... Te
de aur...
implor, ca în mânia ta dreaptă, să nu ne chinueşti în­
XIII. delung. Isprăveşte repede cu noi...
Povestea femeii celei frumoase. Tremură în tot trupul; Holofern îi răspunse cu
blândeţe:
Se apropiâ un convoiu din tabăra căruţaşilor. Gar­
diştii aduceau două ovreici. — Iudito nu te teme, nici tu servitoare, căci arma
răzbunătoare alui Holofern nu atinge femei...
Holofern făcu semn, să le dea drumul în cort.
— Stăpâne... tu eşti dar Holofern ?
Soldaţii întrară cu prizonierele şi comandantul
gărzii spuse. Iudita îşi plecă ochii ruşinată. Holofern râse:
— Stăpâne, braţ puternic al Babilonului! Aceste — Da, eu aş fi... De ce îţi pleci ochii ? Ori sunt
două ovreici sunt prizoniere... aşa de pocit, încât nici nu poţi privi la mutra mea
întunecată ?
Un murmur năbuşit s’auzi. Priviau cu toţii auriţi
— O, viteazule cu braţ înfricoşat, nu mă batjo­
la femeia distinsă, care erâ de o frumseţe orbitoare,
curi, căci nu sunt vrednică nici să-ţi desleg curelele
şi în hainele ei sfârticate. Holofern o priviâ cu încordare. încălţămintelor...
Erâ înaltă şi sveltă ca olivul şi totuş gingaşă, ca Bilbo sta ghemuit şi priviâ cu stăruinţă la cele
crinul; faţa ei erâ albă puţin roza, ca coloarea pierse- două femei. Ochii lui verzui străluciau vicleni, ca ai
cilor de Armenia; ochii ei mari de un vânăt adânc, ce şarpelui... Holofern îşi întinse mâna:
bate în negru; buzele ei mici şi roşii, senzuale, ca un — Veselească-se inima ta, Floarea Betuliei, căci
fruct cărnos, desfăcut, în care străluciâ şiragul dinţilor vi se dă îndurare. Ridică-te!
de mărgăritare; părul ei bogat îi imprejmuiâ fruntea ca Iudita se închină şi mai adânc.
o splendidă coroană de bronz. Erâ ca o dulce şi ade­ — Stăpâne.
— Ridică-te, când îţi spun...
menitoare vedenie de viş­ Un soldat sări la Iudita şi îi strigă:
in hainele ei rupte, erâ asemenea, unui înger gonit — Nu auzi, ce-ţi spune steaua Babilonului ?
din cer. O apucă şi o ridică brusc dela pământ. Iudita
Gardistul spuse: privi la ostaş cu spaimă:
— Eram de pază lângă fântâna cea din urmă, — Sunt slabă — zise pe limba asiriană — picioa­
rele mi se împletecesc...
când am auzit nişte ţipete. Atunci am observat, că a- Holofern sări şi-şi clătină capul, încât îi căzu dia­
ceste două femei fug spre noi, urmărite de luptătorii dema de aur:
betulieni, cari asvârleau în urma lor săgeţi. — Un milion de zei! Ticălosule... Cum cutezi să
Holofern întrebă: te atingi de această femeie, când eu i-am dat graţie.
— Cine sunteţi? Şi făcu sămn soldaţilor:
— Duceţi pe acest mişel şi-i tăiaţi capul, ca să
Ele se proşternură în faţa lui:
rămână ca pildă înaintea oastei babiloniene.
— Puternice stăpâne, eu sunt Iudita, şi aceasta e Soldatul se proşternu în faţa lui Holofern; ceia-
servitoarea mea, Lia.... lalţi îl înhăţară.
Glasul ei erâ dulce ca harfa cerească a heruvimi­ — Duceţi-1!
lor. Holofern se însenină, căci glasul acesta îi străbăteâ — indurare... — imploră osânditul.
sufletul. Dar nu i s’a dat. — urmează —

158