Page 4 - 1913-10

cesta îi spuse că până nu-i dă ceva parale, nu-1 poate Domnule Vasiliu, — zise Jaques, uitându-se
amână. Se duse la prietini, se rugă, însă unii, fiind cu ochi streini la el, — am spus-o şi ţi-o repet, că nu
vară, erau în petreceri pe la ţară şi băi, alţii au răs­ se poate, nu se poate, dacă azi până la două nu-mi
puns că n-au. O singură nădejde îi rămase: contesta­ aduci 100 lei cel puţin, din datorie, nu-ţi las un scaun
ţia. Şi care se hotărî chiar în ziua vânzării dimineaţa, din ceea ce am secuestrat!...
şi prin care cerea scoaterea lucrurilor de sub se- — Domnule Jaques, — făcu Vasiliu, cu glasul în
cuestru, fiind averea nevestei, însă neputând dovedi lacrimi, — pentru Dumnezeu...
cu nimic, ceru o amânare de câteva zile, ca să do­ Nu se poate, — făcu Jaques.
vedească, însă judecătoria nu se învoi şi îl osândi şi — Vai, ce mă fac!“ Şi Vasiliu se izbi cu palma
la douăzeci de franci cheltueli de judecată. peste obraz, după care eşi, ştergându-şi două şiruri
Asta i-a fost ca şi cum i-ar fi dat cu un ciocan de lacrimi, şi începu a da din mâni şi a bodogăni:
în cap, şi tot sufletul par’că fugi din el, şi rămase „Auzi, după-ce mi-a mâncat averea cu poliţi şi mi-a
zăpăcit. Totuş nu se dădu biruit, încă o lumină se luat casele creditul, acum vor să-mi ia şi boarfele",
strecură în sufletul lui şi în lumina aceea se zugrăvi şi începu a plânge şi prin mintea lui treceau toate
chipul şefului de portărei, un om gras, nalt, cu favo­ câte s-au întâmplat şi se găsea că n-a avut noroc,
rite albe şi plin de vorbă şi de milă. şi că el e vinovatul: „Ce sunt vinovaţi copiii, — îşi
Se duse la el şi-l rugă să mijlocească la ovreu, zise el, — să tragă atâtea, ce mi-au făcut?" Şi gân­
să-l mai amâie câteva zile. dind aşa, mergea împletecindu-se şi cu mâna la cap.
„Da, — îi zise executorul legei, - eu voiu mijloci. Trecătorii se uitau lung la dânsul şi întrebători. Unii
Te înţeleg foarte bine. Da până atunci, mai du-te la ziceau că e beat, şi râdeau ; alţii, că e nebun ; alţii
el, că eu îl ştiu că-i foarte neînduplecat. Eu i-oi spune, dădeau din cap nedumeriţi, chiar cunoscuţii se dă­
dar dacă nu s-a învoi faţă de dumneata, eu ştiu că deau deoparte şi ziceau: „Aista e fostul comersant
de geaba îi vorbesc". Vasiliu, da rău a mai ajuns. Uite-1 cum merge".
Şi Vasiliu plecă abătut la bancher, care tocmai în lipsa lui de acasă, femeea se preumblă cu un
atuncea vorbeâ cu procuristul lui, să-i vândă tot. şal în spate prin casă şi nu-şi găsea astâmpăr, îi bă-
„Domnule Jaques, - se milogi el. - Lasă-mă mă­ teâ inima a gol şi a tâmplare dureroasă; fetele stă­
car două zile, că, mă crezi, din toată averea mea, doar teau tăcute şi nu îndrăzneau să vorbească, ci mereu
cu atâta am rămas. Ştii dumneata ce avere am avut se uitau pe fereastră, eşeau în poartă, cercetau dru­
eu si acum n-am nici ce mâncâ. murile, iar când l-au văzut par’că le-a pişcat de inimă,
9
— Nu pot, domnule Vasiliu, nu pot, — îi zise tatăl lor nu mai păşea ca de obiceiu, ci cu ochii în
nepăsător, — şi eu am afacerile mele şi uite şi eu îs pământ şi când călca par’că da să cadă.
dator şi mie îmi cer alţii. Nu mai departe, mâne, tre- „Vine, vine, mamă", ziseră fetele cătră bătrână.
bue să plătesc nişte poliţe la bancă; nu pot, crede-mă Cucoana Irina se uită pe fereastră şi încruntă
că nu pot! Te-am aşteptat atâta vreme, cred că e din sprincene şi par’că îi căzu un bulgăre rece la
timpul să se isprăvească odată, chiar de aş luă pe inimă, niciodată nu l-a văzut venind aşa, şi rămase
lucruri mai nimic. M-am săturat!... Dumneata în loc gânditoare cu capul în palmă, neîndrăznind să se uite
să vii să-mi dai la prăvălie vreo trei sute de lei, mi-ai împrejur. Aproape de casă Vasiliu îşi dădu seamă de
făcut contestaţie, crezând că mă sperii, şi ai văzut ce el, şi îşi zise:
rezultat a avut, că ai perdut pe toate căile şi banii „Ei şi. Ce am să mă fac? Doar..."
i-a păpat advocatu. Acuma nu pot să-ţi fac nimic, de­ Şi intră în ogradă, dar el nu se vedea că eră
cât, să-mi faci rost de parale, că de nu, nu am ce-ţi galben la faţă, însă fetele îl pricepură şi îi eşi în cale:
face decât să urmez căile legale. „Tată dragă!..."
— Dar n-am, dle Jaques, n-am, păcatele mele, Cucoana Irina se ridică speriată şi veni la el şi
— grăi plângător Vasiliu, — n-am. Uite, mă crezi, de îi apucă mâna:
când am primit hârtia de vânzare, nici nu pot mâncâ „Măi omule, ce s-a întâmplat, de eşti aşa la
nici durmi, îmi vine să înebunesc, nu altceva. Uite, faţă? Nu a vrut ovreiul să te îngădue, hai?
încă două zile să mă păsueşti, până vine băetul meu — Vai de noi, — şoptiră fetele, — ce ruşine!" Şi
dela Craiova", şi el scoase scrisoarea şi i-o arătă, dar îşi frângeau mânile de desnădejde.
Jaques, doar îşi aruncă ochii asupra hârtiei, grăi: El le pricepu sufletul. Văzu că ziua asta e cea
„Domnule Vasiliu! Eu v-am spus odată: nu pot mai grea din vieaţa lor, şi ca să le lămurească, zise
şi nu pot... prefăcut:
— Domnule Jaques! Dumneata şti bine că am „Sst! Tăceţi, că am aranjat tot,
dat o poliţă de cinci sute, au crescut şapte şi nu zic — Da!“, făcură fetele, uitânduse neîncrezător,
că nu plătesc, dar dacă n-am acum ; uite, dacă mai dar cu un pic de veselie.
am decât atât, — şi Vasiliu băgând mâna în buzunar „Se înţelege, — grăi dânsul, — cum credeţi că aş
scoase o monedă de douăzeci de bani, — să n-am fi venit acasă, fără să hotărăsc cu dânsul la un bine.
parte de femeia şi copiii mei, să nu-i văd, de nu Cum m-a văzut a ghicit că n-am parale, şi săracu,
spun adevărul. m-a amânat. Nici n-a ascultat din parte-mi multe ru-