Page 5 - 1913-10

Se făcuse orele două, se uită la ceasornic, şi
îşi zise: „Trebue să vie de acum..."
în adevăr, par’că un duh necurat îl duse chiar
pe Jaques la tribunal, la orele două, de ceru el un
portărel.
„Dar mai îngădue-1 domnule Jaques, - îi zise şe­
ful portăreilor. — Mai îngădue-1, că e om bătrân şi nu
are nici el acum, dar ţi-a plăti, că nu e cine ştie ce
mare sumă. A plătit el altele mai mari, dar încă pe
astea. A fost chiar mai adineaori pe aici şi m-a ru­
gat, dar de, totul a rămas la dta. Şi era într’un hal,
de mi-a fost mai mare mila de el. Are două fete...
L-aş împrumută eu de aş putea. Mai îngădue-1. îngă­
due-1 pentru mine. De hatârul meu, până vre-o trei
zile, că i-o trimite băetul şi ţi-a plăti. Şi apoi, vân­
zând lucrurile nu scoţi banii nici pe jumătate...
— Şi apoi, — zise Jaques, — domnule portărel,
par’că dumneatale ţi-i frate, sau mie, să-i dăm aşa
parale să-şi plătească datoriile? Lasă-1 că cum a ve­
dea că nu merge, repede scoate parale, că are, dar e
rău de plată".
Aici portarul nu mai avu ce zice decât: „Bine!"
Şi puindu-şi nişte dosare în un dulap şi închizând un
sertar, băgă nişte hârtii în geantă şi dându-le unui
scriitor, îşi luă jobenul şi bastonul şi grăi: „Adă o
trăsură !“
Pe când se petreceau astea, Vasiliu nu-şi mai
găsea astâmpăr, deodată nu se mai văzu prin ogradă.

Jaques rămase la biurou şi trimise un procurist,
Cei doi descoperitori ai polurilor: Peary, descoperitorul polului şi pe la orele 3 şi jumătate, portărelul însoţit de omul
nordic şi Amundsen, descoperitorul polului sudic.
bancherului şi delegatul tribunalnlui, urmaţi de două
camioane, dară pe str. Foişor nr. 30, dar deodată por­
găminţi. Şi a şi dat ordin omului de încredere, ovre- tărelul tresări. La poarta unde pusese secuestru lui
iaşul cela slab care a fost la secuestru, să mă mai Vasiliu, lume strânsă şi ţipete de femei. Ce-i acolo? în­
lase câteva zile“. trebară de un trecător şi le spuse că nefericitul Va­
La asta femeilor le străluciră ochii de bucurie, siliu şi-a făcut sfârşit zilelor cu o sfoară în pivniţa
totuş bătrâna încercă să zimbească, dar zimbetul i casei şi a lăsat o scrisoare, că o face numai să nu-şi
se opri în colţul gurii, căci presimţirea amară mereu vadă şi mobila vândută.
îi sfredelea sufletul şi par’că vorbea cineva în inima Şeful de portărei şi-a ascuns faţa în mâni şi n-a
ei, că ziua aceea nu are să treacă fără o întâmplare vrut să mai înainteze şi întoarse birja la contuarul
rea, iar fetele grăiră: cămătarului, să-i spue şi care tocmai îi aşteptă cu
„Bogdaproste! că am scăpat. nerăbdare. Şi omul de încredere îi spuse ce s-a în­
Scăpat! Scăpat!..." zise el, apăsând glasul, tâmplat şi de ce.
ca să le încredinţeze mai mult. , Toţi se aşteptau la o durere, la o căinţă, la o
compătimire din partea lui, dar când omul sfârşi de
„Bine că a dat Dumnezeu, — zise una din ele, —
tare ne eră grijă. vorbit, se înroşi la faţă, se oţeri, pufni şi strâmbă din
nas, isbi cu palmele de biurou şi grăi: „Cum se
— Nici o grijă", şi ochii lui îi pluteau în lacrimi,
poate! Şi câte parale n-am cheltuit..." Apoi se linişti
ar fi vrut să răcnească cât l-ar fi ţinut gura, să spue
şi, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic, se şterse de
că nu e adevărat, dar gândul să nu le facă femeilor năcaz la ochi şi grăi procuristului: „Scrie cheltuelile
inimă rea, abia se ţinu, decât trecu în altă odaie şi cu trăsura şi camioanele la partea moştenitorilor!..."
oftă şi grăi: „Ce-i de făcut! Ce-i de făcut!" Deodată
îşi scutură capul, se uită în oglindă şi îşi luă o ţi­
nută nepăsătoare. Şi îşi zise: „N-au să iee nici un
scaun". Şi eşi din casă, se duse peste drum la o
crâşmă şi ceru o cinzeacă de ţuică, apoi se întoarse
acasă.

149