Page 6 - 1913-10

Schiţe

î.
Arşiţă, tăcere -— n praguri
Căte-o babă, căte-un moş, —
Cere, în răstimpuri, ploaie,
Strigătul unui cocoş.

întro curte ne ’ngrijită
Un copil şi lângă el
Scurmă n van pământul negru
Două cloşte şi-un purcel

Iar în şanţ o fetişcană
Ce păzeşte-un cârd de oi
Cată n brânci prin iarba arsă
Un trifoi cu patru foi.

II.
Miros de pământ, răcoare,
Pomi spălaţi de praf — lucesc
Pân şi pietrile din curte
La conacul boeresc.

Doai un băeţel şi-o rată
întrun colt lângă zaplaz
Altfel înţeleg belşugul
Ploii rodnice de azi.

Şi cu vocile nfrătite
GRIGORE MANOLESCU
Cântă slavă amândoi
Bălăcind într o mocirlă tenta aceasta, în care noi ne-am consumat viata,
Ce-i spoeşte cu noroi...
pentru a da viaţă operilor poeţilor!" Insă un nume
ELENA FARAGO proiectat în viitor, un nume fixat în memoria oame­
nilor, nu e oare forma cea mai sigură, cea mai desă­
vârşită a gloriei ?“
Nimeni nu va mai putea arăta vreodată jocul şi
GRIGORE MANOLESCG* mimica lui Rossi şi a lui Talma, a lui Irving şi Kainz,
a lui Millo si Manolescu.
y
— O reflecţiune asupra actorului. Autobiografia marelui artist. Toţi aceşti corifei ai rampei au dus în mormânt
Familia lui Manolescu. Impresii din copilărie. La conservator.
Ştefan Velescu şi Manolescu. Începuturi şi mizerii. Millo şi Ma­ marele secret al artei lor, după ce au entuziasmat până
nolescu. Un angajament fericit. Plecarea în turneu la laşi. —
la delir seria de generaţiuni contimporane, lăsând
viitorimei regretul de a acoperi cu mantia de purpură
Ce rămâne din viaţa şi activitatea unui actor?
a uitării, tocmai ceea ce ar fi trebuit să rămâe de
Iată o întrebare, la care au răspuns cu tristeţă, toţi model în evoluţia teatrului universal.
acei cari au fost fascinaţi de jocul minunat al unui y
actor celebru. Din cauză că arta actoricească se bazează mai
E un adevăr etern, pe care Jules Claretie l-a mult pe tradiţii, progresele ei sunt limitate în compa­
sintetizat pe o pagină imaculată din albumul lui raţie cu celelalte arte, cari se inspiră direct dela crea-
ţiunile originale ale maeştrilor.
Mounet-Sully, în 1886, când marele tragedian inter­
pretă rolul principal din piesa Za'îre a lui Voltaire: Ş-acum când timpul, criticul care rândueşte totul
„De câteori nu s-a spus, că nu rămâne nimica în lume, ne arată la ce se reduce activitatea unui
din autorul dispărut, nici chiar un pic de fum, şi tra- actor, privind cu resemnare această vitrigie, să căutăm
gedienii şi comicii de câteori nu esclamă cu melan­ să punem în reflex de palidă lumină o viaţă, care
colie: „Nu va rămânea nimica din noi, din sforţările altădată a strălucit aşa de puternic.
şi scrutările noastre, din farmecul nostru, din exis- Atât prinos de recunoştinţă mai putem aduce
figurei dispărute!
* Un capitol din volumul care va apărea la finea lui Fe­
bruarie, în editura librăriei Socec et Comp.