Page 7 - 1913-10

Grigore Manolescu sintetizează apogeul, la care
a ajuns arta dramatică românească.
Dânsul a fost pentru scena noastră, ceeace a
fost marele Talma pentru teatru francez — un inovator.
Zile şi nopţi întregi a jertfit pentru studiare unei
piese, căutând să o joace cu toate indicaţiunile şi
fastul arătat de autor.
In trecut nimeni nu punea atâta preţ pe decor
şi rechiuzită. Montarea pieselor eră lăsată pe sama
unor indivizi fără nici o cultură, încât din punct de
vedere estetic, spectacolele lăsau mult de dorit.
Manolescu a fost cel dintâi care a adoptat prin­
cipiile scenice, întroduse în teatru francez de Talma,
cel mai genial artist după Moliere. Se povesteşte, că
la o reprezentaţie, Manolescu care eră prea scrupulos
în aplicarea acestor principii, n-a voit să se ridice
cortina o oră, până ce maşinistul nu a făcut să func­
ţioneze o fântână arteziană aşezată într’un decor feeric,
cu toate că publicul pierzând răbdarea, vocifera cerând
banii înapoi, crezând că nu se mai joacă piesa anun­
ţată. Desigur că noile teorii au produs nemulţumiri
printre actorii români, cari învechiţi în obiceiuri rele,
nu veneau la repetiţii, apăreau pe scenă nedeghizaţi,
cu rolurile neştiute, cu toate că printre ei se găsiau
si talente reale.
y
Manolescu prin voinţa şi geniul său neîntrecut, Grigore Manolescu în „Hamlet".
a luptat să ridice teatrul românesc la un nivel artistic
superior, căutând ca dânsul se fie un exemplu de
perfecţiune.
Nici un actor nu ştia ce însemnează a studia
un rol, până la Manolescu.
A creiâ din textul autorului o fiinţă vie, care să
reprezinte personajul adevărat din piesă, eră o enigmă,
pe care foarte rar un autor vechiu căută s-o deslege.
Totul se reducea la inspiraţia momentului. Gest, mi­
mică, joc de scenă, compoziţie, vorbe neînţelese de
elevii lui Aristia şi chiar de generaţia lui Millo.
Manolescu rupe cu trecutul, studiind pe Hamlet
zece ani. O putere nevăzută îl călăuzise în tainele
acestui rol, de o compoziţie genială, care va fi pentru
toate timpurile suişul de glorie în cariera dramatică.
* *
*
Marele artist a văzut lumina zilei în Bucureşti,
la 1857, Martie 28, într’o casă din strada bisericei
Schitu Măgureanu, unde a fost botezat cu numele de
Grigore. „Naşul meu, scrie dânsul într’o autobiografie,
puteâ să aleagă mai bine, dar e un egoism permis
naşilor, acela de a-şi da numele la toţi finii. Voi
păstră un fel de aversiune contra naşului meu, că nu
a putut să mă boteze: Frederik Lemaître, Delaunay,
Rossi; dar necunoscându-i, a făcut bietul om ce s-a
priceput.*
Părinţii lui Manolescu se numiau Alexandru şi
Elisabeta.
Tatăl său a fost fiul medelnicerului Manole Bo-
lintineanu. La înfiinţarea armatei române a intrat de
MA TEI MILO bunăvoie ca serdar. In 1837 şi-a dat demisia din ar-