Page 8 - 1913-10

Vederea generală a oraşului Triest.

mată, însurându-se cu Elisabeta Rucăreanu, fata logo­ piesei, n-am făcut decât să-mi zic că: Ion prin mi­
fătului Gheorghe Rucăreanu din Câmpu-Lung. Din nune n-a murit, că trăeşte, că biata nevastă şi copiii
această căsătorie s-au născut: Florentina, soţia de­ or să-l vadă, dar în zadar!...
functului avocat Alexandru Dimitriade din Buzeu; Deabia acum înţeleg, de ce jocul celorlalţi actori
Mihai Manolescu, doctor în drept din Paris, fost pro­ mi-au displăcut. Credeam, că ei sunt de vină! După
curor la laşi, apoi înaintat consilier la Curtea de reprezentaţie, părinţii mă asigurară că Ion Teslaru n-a
Compturi; Gheorge Manolescu, care a studiat ştiinţele murit adevărat, că dacă m-aş mai duce odată la tea­
politice şi administrative la Paris, devenind funcţionar tru, l-aş vedea repetând ceeace făcuse în acea seară.
superior la Ministerul de Domenii; Maria, soţia de­ Având o idee aproximativă despre ce este un teatru,
functului maior Grigore Strâmbeanu; în fine Grigore d’atunci adio zmeu, adio arşice, adio soldaţi de plumb!
Manolescu, celebrul artist. „Teatru şi iar teatru. Dacă făceam cunoştinţa
Gustul de a îmbrăţişa cariera dramatică, pare vreunui băiat, la moment îi propuneam să facem
că l-a urmărit ca o fatalitate pe Manolescu. La vârsta teatru. Dumineca, mă duceam la cel mai bun prieten
de cinci ani, auzise vorbidu-se în casa părintească al meu, unde împreună cu alţi copii, improvizam şi
de teatru, dar niciodată nu-1 văzuse cu ochii. Tot ce jucam câte cinci piese pe seară. Ce vremuri fericite,
cunoştea acest copil precoce, erau saltimbancările ce visuri de aur ale copilăriei!"
din Târgul Moşilor. Intr’o zi trecând prin faţa teatru­ Germenele artistic care stă ascuns în sufletul
lui, unul din părinţi i-a arătat edificiul. „Ce fel? lui Manolescu, încolţise. Orice presiune din partea
Cugetai! O casă aşa de mare pentru teatru? Va părinţilor, de a nu lăsă pe fiul lor să se facă „măs­
să zică acolo se petrec lucruri mari, de vremece le cărici", a fost de prisos, căci Manolescu prin o voinţă
trebue o încăpere atât de mare!" D’atunci tatăl lui puternică, sfidând prejudecăţile, a triumfat!
*
Manolescu nu mai avu linişte. Tăticule ai la teatru, * *
— astea erau vorbele ce le auziâ dimineaţa, seara, Familia lui Manolescu şi în special tatăl mare­
la masă, pretutindeni". lui artist, nu voia cu nici un preţ să-l lase să apară
Intr’o seară, bătrânul se hotărî se meargă la pe scenă. Ca şi părintele lui Millo.
teatru. Bucuria lui Manolescu a fost extraordinară, Alexandru Manolescu, consideră teatrul ca un
lată ce ne povesteşte dânsul: „Instalaţi într’o lojă de local de petrecere, iar actorii ca nişte oameni fără
rangul al treilea, aşteptam în tăcere ca să ’nceapă căpătâiu.
spectacolul. Se jucâ „Lipitorile Satelor" de V. Ale­ Mare necinste eră atunci pentru o familie boe-
xandri. Millo eră, bine înţeles, în vigoarea lui. M-am rească, când unul din copii se făcea actor, sau cum
întors acasă visător, fiindcă tot ce văzusem pe scenă, zicea însuşi bătrânul: „Comedianţ care se joace pe
îmi plăcuse mai puţin de cât policandrul cu lămpi sfoară!“
de rapiţă, la a cărui apariţiune, galeria da regulat un Talentul lui Manolescu fiind mai puternic decât
strigăt de admiraţie, amestecat c’un gest de satis­ prejudecata, a căutat să-şi facă loc, luptând cu erois­
facţie, căci eră semnalul că are să se ridice cortina. mul tinereţei contra unor principii învechite, căci
Singurul lucru care mă împresionă foarte mult, a fost teatrul, a fost şi va fi şcoala pedagogică a poporului;
uciderea lui Ion Te.slarul din actul al doilea. Tot restul iar actorul, rămâne marele său educator.