Page 9 - 1913-10

Grigore Manolescu care dorea să se facă actor, tindu-i opt galbini pe lună ca salar. Eră un pas spre
părăseşte şcoala, înscriindu-se la Conservator. Micul glorie, pas, pe care părinţii lui Manolescu îl consi­
fugar eră în clasa a doua gimnazială, când apare derau ca o necinste adusă familiei. Tatăl său înfuriat
pentru prima oară în faţa profesorului Ştefan Velescu, pe Millo, îl ameninţă pe artist cu parchetul, dacă nu
recitând c’un ton îngânat şi peltic poezia „Sburătorul" vrea de bunăvoe să concedieze pe fiul său din trupă.
a lui Heliade Rădulescu. Colegii râdeau în hohote de Dar gestul de disperare al bătrânului Manolescu, făcu
îndrăzneala lui Manolescu, care stă împetrit, ascultând pe Millo să-şi amintească de blăstemele şi prigonirile
observaţiunile aspre pe care Velescu i le făceâ, îndem- familiei lui, care mersese până acolo, încât să-l şuere
nându-1 chiar să se lase de teatru, căci nu va putea când apăru pe scenă, crezând că-1 va descurajă de
să facă niciodată nimic* Cine ar fi putut să bănu­ teatru. Ş-acum când aveâ în faţă pe tatăl lui Mano­
iască, că în corpul acela slab, disproporţionat, cu lescu, aceste amintiri îl făcură să zimbească cu amă­
braţe lungi, palme butucoase, picioare întoarse în- răciune, căci cel care se rugă şi-l ameninţă, nu re-
lăuntru în formă de x, trăia germenele unui talent prezentâ decât pe învinsul unor prejudecăţi sociale!
aşa de puternic. Acest început nenorocit, nu descura­ „Despre fuga lui Grigore de acasă; mai întâi,
jează pe Manolescu, care devenise acum obiectul de nu se poate numi fugă, ci a plecat în înţelegere ce
dispreţ al colegilor triumfători. Ghemuit într'un colţ, a avut cu tata şi iată cum: Fiindcă părinţii noştri nu
ascultă în fiecare zi, lecţiile admirabile ce le făceâ la voiau să-l vadă jucând pe scenă, găsind că ar fi o
Conservator Velescu. Nebăgat în seamă, el învăţa cu înjosire, (ca oameni bătrâni apucase alte timpuri şi
o sârguinţă mare toate rolurile, încât dacă lipsea un obiceiuri) tata a rugat pe Millo, care făcuse angaja­
replicam, Manolescu îl înlocuia cu succes, câştigând mentul cu dânsul, să nu-1 primească în trupă, că-i
încetul cu încetul încrederea profesorului. nenoroceşte copilu. Millo i-a răspuns că nu poate face
Intr-o zi Matei Millo a fost invitat de Velescu, nimica, adăugând că rău face că se opune, căci el
să-i vadă jucând elevii. vede un mare talent în acest băiat. Bietul tata ne mai
ştiind ce să facă şi neputândn-se obicinui cu ideea
Prin faţa marelui artist se perindară o serie de
elevi, floarea Conservatorului, dar care nu mulţumiră că băiatul lui ar fi să fie actor, s-a dus la parchet
de loc pe Millo. La sfârşit, Velescu puse să se joace şi a reclamat procurorului, cerând să-l aresteze ca fiu
nesupus părinţilor săi; procurorul i-a zis că nu poate
şi o piesă; lipsind un elev, acel rol neînsemnat a fost
face aceasta, deoarece nu este caz de urmărire, când
jucat de Manolescu cu atâta patimă, încât la un mo­
un copil îşi alege o carieră care nu convine părinţi­
ment privirile lui Velescu se întâlniră cu ale lui Millo,
întrebătoare şi mirate. Manolescu mai recită, după lor. Văzând tata că nu izbuteşte şi pe calea aceasta,
dorinţa lui Millo, poezia „Sburătorul", care făcu se a hotărît de ai propune să-şi aleagă una din două,
lăcrimeze pe marele artist!** ori rămâne în casa părintească urmând liceul în par­
ticular, ori se părăsească casa noastră, crezând că-1
„Pe lângă talentul pe care mi l-a dat Dumnezeu,
sperie. A preferat să plece, decât să se lase de teatru“*
sunt fericit că pot să prevăd şi să aleg pe cel care După acest incident familiar, Manolescu debu­
e hiretisit ca şi mine să joace pe scândurile blăstă- tează pe scena dela Bossel, jucând jolul Tochenbouri
mate ale scenei.
din piesa Un bal în lumea mare, alături de Millo.
Eu am descoperit, la clasul lui Velescu, pe Gri­ Succesul a fost desăvârşit şi toţi cari asistaseră la re­
gore Manolescu, acea figură unică din teatrul româ­
prezentaţie, a doua zi se întrebau, cine e tinărul artist
nesc, care îmi impunea respect şi mă făceâ să tremur
care a caracterizat aşa de bine acel rol. Millo mulţu­
de emoţie, când îmi dădeâ replicile la Bossel.“ *** mit de achiziţiunea făcută, îi ridică leafa şi pleacă
După audiţiuuea dela Conservator, Matei Millo cu Manolescu la Iaşi.
y
îl angajează pe Manolescu ca actor în trupa sa, plă- Din acea clipă, Manolescu părăseşte casa părin­
tească, rupând orice relaţii cu tatăl său, putând dea-
* Anul 1872. Toamna. Mătuşa-mea Teodorina, se împacă
cu publicul craiovean şi face trupă. cum înainte singur să-şi câştige existenţa şi să în­
Pe când se pregăteau angajamentele, eu eram însărcinată
cu corespondenţa. Printre alţii, mi-aduc aminte că am scris, din frunte piedicile ce i s-au pus în drumul spre glorie.
parte-i, lui Petreanu, un bun elev al Conservatorului. Acesta „Mulţi entuziaşti şi mulţi idealişti am întâlnit;
n-a răspuns, — însă, ca un schimb întâmplător, am primit o
propunere dela un coleg al său, Grigore Manolescu. Teodorina, dar atâta voinţă şi dragoste de teatru ca la Mano­
a cerut referinţe la Bucureşti. Ştefan Velescu, care în nenumă­ lescu, n’am văzut în cariera mea de artist!“ **
rate rânduri sfătuise pe Manolescu să se lase de teatru, i-a
răspuns că nu e bun de nimica şi atunci a fost angajat un Octav Minar.
oarecare Vasiliu *
(Aristizza Romanescu: 30 de ani, pag. 25).
* Dintr’o scrisoare adresată de Maria Strâmbeanu, sora
** lntr’o cronică teatrală din ziarul „Românul", citesc ur­ lui Manolescu, autorului acestui studiu.
mătoarele: „Gesturile îi sunt măsurate şi rotunde, ceeace denotă ** Un fragment din aceeaş scrisoare citată mai sus, adre­
studiu şi inteligenţă... căci studiul, studiul psyhologic, este indis­
pensabil spre a înţelege şi a interpretă simţemintele şi pasiu­ sată de Millo lui Pantazi Ghica.
nile". E părerea lui G. Dem. Teodorescu asupra lui Manolescu,
când s-a produs la examenul de fine de an al Conservatorului,
jucând pe Cimbru, din piesa „Influenţa Morală" a lui G Sion. (1873).
*** Rânduri dintr’o scrisoare a lui M i l l o , adresată lui
Pantazi Ghica, prietenul său intim.