Page 14 - 1913-11
P. 14
FLORI DE-O ZI intenză şi bieţii ochi ai criticilor noş Vine acum dl Isac şi — în nu
~ '^W r tri, obişnuiţi numai cu licăriri de mele scriitorilor români — face cu
K
opaiţ, n’au putut să privească în faţa venita retractare de milog, minunân-
Don Quijote dela — Cluj acestui soare fascinator. Şi-au închis du-se, cum celebrităţi de talia unui
ochii, au închis şi cartea şi au scris Ignotus stau să discute cu un scrii
Cavalerul visător, cu faţa îndu abea câteva şire: „Domnule poet, tor... român.
rerată, cu gândul muncit de idealuri slăbeşte-ne, că ne prăpădeşti ochii... Noi nu avem nimic împotriva a-
pe care se simţiâ îndatorat, să le Eşti prea supra-om !" cestui articol; dl Isac poate să se
realizeze singur; c a v a l e r u l dela Poetul a râs cu un zimbet ce milogească cum vrea în faţa scriito
Mancha, care şi-a cheltuit vieaţa a- trebuiâ să se asemene cu acela al rilor unguri.
lergând după cai verzi pe pereţi lui Nietzsche. Dar avem şi noi un drept: bine-
— va rămânea deapururi între noi. De sigur că nu-1 înţelegeam. Cine voiască dl Isac a vorbi numai în nu
El este şi va rămânea acelaş pre putea oare să-l înţeleagă? Un obscur mele d-sale. Binevoiască a nu-1 numi
tutindeni, fie că e îmbrăcat în zalele de talia aşa numitului N. Iorga? Un pe Goga: „tovarăşul meu de litere",
şi armura evului mediu, fie că se critic răutăcios ca II. Chendi ? Un şi a nu folosi, cu atâta autoritate
plimbă plictisit pe bulevardele Clu poet parvenit ca Gog a, pe care nu-1 titlul ce revine aşa de des: „noi,
jului, — „oraşul-lumină", — al orop admiră decât cetitorii din Blaj şi scriitorii români ?“
sitului nostru Ardeal. Beiuş, alături de „preoţimea incultă Cine sunt aceşti „noi", d-le Isac?
E un centru cultural această me din Ardeal" ? (vorba e a d-sale, în In numele cui îţi iei îndrăzneala
tropolă, o mică Athenă, dacă vreţi: acelaş articol din „Vilăg" !) fără seamăn, de a glăsui atât de sus?
un Paris în miniatură, unde domici- Ei bine, — şi-a zis poetul — voi Vorbeşte, te rog, de aci nainte
lează una dintre gloriile cele mai scrie o dramă, o dramă cum nu s’a numai în numele d-tale, căci vei a-
puţin cunoscute a literaturii noastre mai scris în româneşte şi lumea va veâ un profit îndoit.
contimporane. rămânea extaziată. întâi: nu te vei simţi în tovără
Ce neam prost şi Românii ăştia ! A scris’o, s’a dus la Bucureşti; şia unor oameni la cari nu ţii, şi
Au ei, din mila lui Dumnezeu, aici, probabil, totuş îl vor înţelege cari — te asigur — au îndrăzneala
acolo un scriitor, un geniu, un su- oamenii, ce dracu! de a nu ţinea nici ei la d-ta!
pra-om chiar, în persoana dlui Emil Nu l-au înţeles nici aici; bucu- Al doilea: ai mână liberă de a
Isac şi nu afli un singur om să-l re reştenii sunt proşti şi ei. Piesa a că te preamări singur în presa maghiară,
cunoască, să-l admire şi să-l ridice zut cu glorie, probabil şi în urma cu risicul avantajos de a spune insi-
pe piedestalul, ce i se cuvine. machinaţiunilor d-lui Iorga, gelos de pidităţile cele mai mari.
Un neam prost Românii ăştia succesul unui nou astru, ce puteâ Iată, şi în articolul din chestie
zeu; şi — ierte-mi-se vorba — dar să-l eclipseze în o singură clipă. ai spus că nuvelele lui Caragiale şi
prost e şi un geniu de talia d-sale, Chiar dl Isac ne asigură — în po poeziile lui Coşbuc sunt — inter
când rămâne în legăturile literare menitul articol — că dl Iorga îl duş naţionale.
ale acestui neam de opincari, unde mănise cu acest prilej. Cel din urmă licean ar puteâ să
nimeni nu-1 cunoaşte şi — mai ales Ei bine să vorbim ca oamenii; te lămurească în acest punct, dacă
nimeni nu-1 înţelege. înţeleagă eminentul poet şi prozator d-ta n’ai fi un geniu atât de pro
Să se fi născut acest geniu între Isac, că dl Iorga făcea numai un gest digios.
Englezi sau Francezi, ori chiar şi nu de legitimă apărare. Ce se făcea a- Fie, dle Isac, noi nu ne împotri
mai între Unguri, azi ar fi alături de cest nenorocit, dacă dl Isac ieşiâ vim ; Nea Iancu a murit, iar pe ba
Lord Byron, Oscar Wilde şi Alfred la suprafaţă ? Nimic. Se cufundă în dea Gheorghe îl vom ruga şi noi
de Musset, ori, în cazul cel mai rău, întuneric, îşi da dimisia dela catedră, să-şi deâ dimisia, să lapede epitetul
alături de Molnăr şi Herczeg ai Un şi aruncă dracului condeiul. grosolan de „poetul ţărănimii" (dl
gurilor. N’a reuşit nici cu drama — din Dobrogeanu Gherea se va învoi şi
Aşa însă, că s’a născut român şi nenorocire pentru literatura noastră el!) şi să-l ia pe acela de „poet
încă dintr’o veche familie creştină, modernă şi probabil şi pentru d-sa, cubist".
cum ne asigură d-sa în articolul pu a recurs deci la o altă dramă. Mai Toate le facem dle Isac, numai
blicat în nrul de duminecă al jur erau la îndemână jurnalele ungureşti, ca să fie bine.
nalului „Vilăg", — pentru a-1 strivi în cari îşi traducea singur operele, Dar slăbeşte-ne cu dragostea;
pe bietul domn N. Iorga, care îl — întovărăşite de cuvenitul comen- vorbeşte de aci nainte numai în
făcea, cu multă răutate de sigur, a- tar elogios — mai erau polemicele numele d-tale, şi nu ne înşira şi pe
narhist şi jidan — nu ne-am ales cu literare, în cari d-sa îşi ridica tot noi între scriitorii români alături de
nici un profit. deauna cuvântul autoritativ, fără să-l d-ta, căci vom fi siliţi, spre marea
Literatura românească, căreia dl fi întrebat cineva vreodată de înalta-i noastră părere de rău, să protestăm.
Isac, în acelaş articol, regretă a-i a- opinie. Petronius.
parţineâ (noi ne bucurăm, că nu-i * *
aparţine!) n’a câştigat nimic, că n’a Jurnalele maghiare din săptă Cronica teatrală.
înţeles nimeni în acest neam de o- mâna trecută au comentat foarte viu
pincari, ce vrea să spună marele un articol alui Goga, în care se POLICHE comedie în patru acte de H. Ba-
geniu dela Cluj, în îngăimările lirei spunea — cu foarte mult temei — taille, jucată la Teatrul modern de campa
nia dramatică Marioara Voiculescu.
d-sale oscarwilde-ane, falş acordate. că literatura maghiară contimporană
Iar scriitorul însuş (poet-prozator-dra- nu mai are caracterul naţional, cum Din noianul de piese construite
maturg-cubist etc.) a cheltuit atâtea se reoglindează în scrierile lui Arany, cam toate la fel ale lui Bataille, se
mărgăritare degeaba. Petofi şi Mikszâth. distinge „Poliche" printr’o sentimen
A scos un volum, ca să scoată Scriitorii cei mai de seamă dela talitate resemnată.
pe deplin la iveală plenitudinea ta revista „Nyugat" şi Quintus dela Bataille e de obiceiu pasionat şi
lentului său scânteetor. „Az Ujsăg“ au comentat foarte sever uneori chiar violent. De aceea e a-
Tot degeaba! Lumina era prea dar şi elogios articolul lui Goga. preciat de publicul de azi căruia, or
