Page 15 - 1913-11
P. 15
2 s’ar spune — îi plac mult accen- Insfârşit, un succes trainic şi me gură stare sufletească din care ema-
;le melodramatice. In special pu- ritat. E o seară care are o influenţă nează celelalte toate, aşa, cum ema-
licul dela noi e amator de emoţii asupra sufletului omenesc şi răscum nează razele din soare. Fiecare rază
iolente: aceasta e cauza pentru care pără toate insuccesele de până a- în parte e caldă, e plină de viaţă,
mult admirat teatrul lui Henry cum ale companiei Marioara Voicu- dar soarele îl formează numai toate
lernstein, pe câtă vreme Porto-Riche, ^ escu * G. Hârsu. razele laolaltă. Bucuria, mulţumirea,
oate singurul autor de idei din tim- * avântul, eu mi le închipui ca tot a-
iul de faţă, cade, chiar cu o inter- Despre primăvară şi iubire tâtea raze ale unui soare sufletesc
•retare de merit, cum a fost cazul ce susţine întreagă fiinţa unui om.
u „Omul de altădată", jucată pe Niciodată sufletul omului nu e Şi despre acest soare sufletesc nu
cena Teatrului Naţional. mai primenit şi mai dornic de viaţă, mi-au povestit profesorii mei nicio
Aceasta e şi pricina pentru care decât în cele dintâi zile de primă dată. Despre acest soare sufletesc,
,Poliche“, deşi mai veche ca ele, a vară timpurie. Se deşteaptă în el a- care stăpâneşte universul şi căruia
renit în urma „Copilului din flori", tunci atâtea iluzii, atâtea doruri ră eu i-aş ridică altare, întocmai aşa
ii a altor piese. Aceasta e pricina văşite şi se coboară în el atâta lu după cum îi ridicaseră pe vremuri
Dentru care Teatrul Naţional care mină şi atâta căldură. O energie ne Grecii şi Romanii, nu mi-au poves
dispune de Soreanu, de Tony Bu- bănuită de viaţă se astrânge în ochi tit niciodată, ca despre un lucru, ce
andra şi de dna Lucia Sturza-Bulan- şi ’n grai tremură parcă ceva din nu merită amintire. Şi ar fi trebuit
dra a preferat să monteze „Marşul imensa fericire, ce stăpâneşte întreg să-mi vorbească. Eu aş vorbi elevi
nupţial" care, deşi slabă, a făcut văzduhul. lor mei. Le-aş vorbi în cea dintâi zi
serie aproape. * de primăvară, când sufletul simte ră
Insfârşit, compania dramatică Ma- De-atâtea ori am băgat de seamă sărind în el doruri necunoscute până
rioara Voiculescu epuizându-şi reper simptoamele acestea, şi-acum, când atunci şi noui avânturi. Aş vorbi
toriul a cântat o piesă de succes şi începe să adie un vânt uşor de pri despre acest soare al sufletului, care
a montat „Poliche" fiindcă prezintă măvară din nou, simţesc nu ştiu cum răsare mai mult ori mai puţin inten
o garanţie : numele autorului, sărbă în suflet şi eu ceva din mulţumi siv în zilele de primăvară în fiecare
toritul Henry Bataille. Şi aşa, în rea, ce râde pretutindeni. Cum stau inimă. Şi să fiu milionar — ca să
goana după succes, a montat cea proptit de zid, cu faţa cătră soare plagiez pe Carmen Sylva — eu i-aş
mai frumoasă piesă a lui Bataille. şi las să colinde razele lui călduţe ridică o boltitură imensă, cu fântâni
Poliche e un sentimental Didier peste ochii mei închişi, simţesc aşa săritoare, cu cotituri de cărări, cu
Meirenil. El iubeşte pe Rosina de ca un răsuflu dulce de femee pe lacuri limpezi şi cu frunzişuri tăi
Rinck care e atrasă nu de cel ce o faţă. Ciudată asămănare, şi cum îmi nuite. La răscruci aş aşeză statuia
iubeşte ci de cel care — ca să-şi vine în minte aşa pe nevrute, înfirip de marmoră alui Amor şi Psyche
ascunză firea — face pe paiaţa. Şi în pripă fiinţa gingaşă, care mi-e şi aş scrie pe table de granit, că
trăesc împreună pe ascuns aproape, dragă. In suflet mi se strecoară în nu-i demn de om decât un singur
— fiindcă, cum zice unul din perso cet, picur de picur, iubirea aceea cult, cel a iubirei...
nagii, poţi arăta un bărbat urât, dar fără de margini, pe care o simţeşti *
nu un amant urât — frumoasa Rosina în ceasuri de nostalgie, când te gân Iubirea, soarele sufletului, e poate
şi urâtul Poliche, care nu mai e nici deşti la cei, cari ţi-s sunt scumpi. Bag singura, ce ne poate face mai feri
tânăr. de seamă, că niciodată nu m’am gân ciţi. Şi cum mă gândesc la asta, îmi
Iată însă că Rosina se îndrăgos dit Ia ea, cu atâta dor, cu atâta dra vine în minte domnişoara Wagstaff,
teşte de un profesionist al dragostei, goste şi mă cert în conştiinţă, că o americană scrintită, care a scos
Saint-Vast. Poliche îi surprinde, se am fost atât de puţin atent până mai de unăzi o carte în care predică
stăpâneşte la început, şi, când ră acum. Gândul acesta, că mă pot în peire iubirei curate şi nevinovate.
mâne numai cu prietenul său Bondier, chipui vinovat faţă de ea, îmi uşu După domnişoara aceasta toţi aceia
cade în braţele acestuia plângând. rează nu ştiu cum sufletul şi stre cari simţesc în sufletul lor un dor
Fluturatecul Saint-Vast părăseşte coară în el ceva din pocăinţa omu vag, tulburător de dulce, după o
însă pe Rosina pentru prietena ei lui păcătos, care se reîntoarce iară fiinţă care li-e mai scumpă decât ei
Paulina Laub, şi atunci Bondier, vă la Dumnezeu şi cerşeşte îndurare. înşişi, ar trebui să fie trimişi într’o
zând pe Rosina surescitată şi pe De ce-i sufletul aşa de simţitor casă de nebuni...
Poliche îndurerat, dă pe faţă dra şi aşa de plin de poezie în zilele de Niciodată nu s’au rostit vorbe mai
gostea sentimentalului şi resemnatu primăvară ? Mi se îmbulzeşte fără de otrăvitoare împotriva iubirei plato
lui Poliche pe care Rosina începe voie întrebarea aceasta acum pe buze nice — iubirea senzuală dşoara Wag
să-l iubească. şi caut să mi-o esplic, după cum am staff o preamăreşte — şi cartea a-
Poliche şi Rosina s’au retras la auzit-o pe vremuri dela cei, cari îmi ceasta a produs între cetitorii din
ţară unde se cam plictisesc. Iată vorbeau de primăvară, de cântece lumea întreagă o indignare nemai
însă că o prietenă a lor aduce Ro- şi de tinereţă. Dar nu mă mulţumeşte pomenită. Eră indemn indirect spre
sinei vestea că Saint-Vast o doreşte esplicarea lor bazată pe renaşterea imoralitate ceeace predică dumni-
şi atunci, după o scenă violentă, naturei. E prea strimtă, e prea puţin şoara Wagstaff, şi a trebuit să fie
urmează o scenă emoţionantă şi Po cuprinzătoare. Renaşterea firei, în- combătută. A trebuit să fie combă
liche, ca totdeauna, se resemnează. muguritul pomilor şi cele dintâi flori tută, căci tindea să zdruncine sufle
Actul IV. se petrece în bufetul gă- plăpânde nu pot aduce mulţumirea tul imaculat al fetelor nevinovate şi
rei. Poliche însoţeşte la gară pe sufletească. Acestea numai, nu pot al tânărilor pentru cari întâia iubire,
Rosina care îl părăseşte, apoi, după strecură în suflet farmecul acela cu chiar şi când e fără de noroc, ră
ce a plecat trenul, pleacă zăpăcit şi rat, plin de avânt, care te transpoartă mâne vecinie o stea, spre care ochiul
lovindu-se de oameni, victima resem într’o dulce visare şi te face atât de întotdeauna se ’ndreaptă, ca să nu
nării sale. fericit. Peste tot, ele nu pot produce vadă mizeria şi năcazurile din viaţa
Interpretarea a fost aproape la bucuria, mulţumirea şi avântul dea- de toate zilele. R. M.
înălţime. * dreptul. Produc întâi altceva, o sin
