Page 5 - 1913-11
P. 5

-— Să scuzaţi, dle, — zise de data asta femeea   totdeauna  aşa  ca  o  mulţumire  sufletească,  care-1  făceâ
  ropiindu-se cu paşi domoli de tânăr — să scuzaţi,   fericit  pe  ziua  ’ntreagă.  Nu  se  mai  simţiâ  părăsit  şi
  ir acum foloseşte fata mea odaia. — Dar, Elisabeto   singur în lumea asta.
   zise femeea din nou, puţin cam mânioasă — dom-          Intr’o zi zise cătră mama Elisabetei:
  il aşteaptă".                                            —  Vă  rog,  să  nu  spuneţi  domnişoarei,  că-s  acasă.
     Tânărul voi să reflecteze, că el mai are vreme,   Probele  ei  nu  mă  deranjază  de  loc.  Şi  nu  mă  mai  duc
  ir pe buzele lui nu veniâ de loc cuvântul. In sfârşit,   de-acu nainte de amiaz nicăiri.
  îeia se întoarse în broască, femeea zâmbi cu politeţă    In  ziua  următoare  însă  Elisabeta  n’a  mai  cântat,
   grăi:                                              zadarnic  a  aşteptat  s’o  audă...  Sc  nelinişti,  căci  auzise
      —  Acum,  dacă  poftiţi,  o  puteţi  vedeâ  —  şi  cu   paşii ei, prin urmare erâ acasă.
  ;ta deschise uşa.                                        Rămase  în  odaie  mai  mult,  ca  de  altădată  şi  când
      Erâ  o  odăiţă  simpatică,  mobilată  modest  şi  a-   în sfârşit plecă, în poartă se ’ntâlni cu stăpâna.
  injată  cu  mult  gust.  Tot  ce  erâ  în  ea,  aveâ  puţină   —  Scuzaţi, doamnă, e poate bolnavă domnişoara?
  aloare,  dar  în  întregul  ei  odaia  făceâ  totuş  bună  im-   —  Bolnavă?  Femeea  îl  privi  neînţelegătoare  şi
  resie.  Pe  masă  stâ  un  buchet  de  flori.  Nu  puteâ  însă   rosti: Nu, nu e .bolnavă.
  ă fie cadou, căci prea din puţine flori erâ făcut.       Trecură  câteva  zile  şi  nu  mai  auzi  nimic  de  fată.
      Tânărul  întră  şi  femeea  păşi  după  el  timidă;  privi   Probabil  îşi  ţine  probele  când  el  nu  e  acasă.  Deveni
  rin  geam  la  casa  veche  din  faţă,  se  întoarse  apoi,  se   nervos  şi  neliniştit.  Mereu  la  asta  se  gândeâ  şi  dacă
  :use  până  la  uşă  şi  îşi  purtă  odată  privirea  jur  împrejur,   plecă  de  acasă,  se  ’ntorceâ  iară  numai  decât,  crezând
  a  şi  când  şi-ar  luâ  adio  dela  odăiţă.  S-a  decis.  Nu  va   că  o  aude  cântând.  Sau  poate  e  supărată  pe  el,  pen-
  nchiriâ  odaia;  căci  înţelese  îndată,  că  închiriându-o,   trucă  a  închiriat  odaia  ?  Se  gândeâ  să  abzică  cvartirul.
  ata va fi nevoită să se mute din ea şi asta n’ar fi vrut-o.  Dar  de  hotărît  nu  se  puteâ  hotărî.  La  urmă  însă  totuş
      Voi  să  spună  că  nu  o  închiriază  şi  tocmai  căută   se  decise  şi  ’ntr’o  dimineaţă  trecu  la  stăpână,  să-i  spue,
  >rin  minte  cuvinte  potrivite,  ca  să  se  esprime,  când   că are să călătorească pentru câteva zile.
  >chii  lui  întâlniră  privirea  plină  de  îngrijorare  a  femeii.   Elisabeta  şi  mamă-sa  şedeau  tocmai  la  masă  şi
  Se  zăpăci  şi  simţi,  că  dacă  pleacă,  va  zdruncina  o  mul-   povesteau.  Deschise  uşa  cu  o  mişcare  stângace  şi  se
  ime  de  iluzii.  începu  să  se  simţească  neplăcut,  dar  nu   opri  dubitând  în  prag.  Elisabeta  îl  privi  şi  ochii  ei  se
  :e mai putu retrage.                                 măriră, ca şi când s-ar fi speriat deodată.
      Fata  deasemenea-1  priviâ  cu  băgare  de  seamă  şi   —  Scuzaţi,  numai  atâta  voiam  să  vă  spun...  Nu­
  a asta tânărul porni din nou spre geam.              mai  aceea  voiam  să  vă  anunţ,  că  mă  mut!  —  Rosti
      —  Admir  priveliştea  —  zise  el,  cerându-şi  aproape  cuvintele,  ca  şi  când  singur  n’ar  şti,  că  ce  voieşte  să
  scuze. Casa ceea veche din faţă, îmi place.          spună.
      —  O,  aici  e  foarte  frumos  şi  liniştit  totul  —  zise   —  Dta  vrei  să  te  muţi  ?  —  întrebă  Elisabeta  te-
  femeea, prinzând o fărâmă de nădejde. — Şi priveliştea...  mându-se  par’că  şi  fără  să-şi  deâ  seama,  surprinsă  aşa
      —  Da,  da  —  şi  privi  îndată  spre  fată  —  numai   în pripă.
  de nu te-aş lipsi pe dta de ea.                           —  Vrei  să  te  muţi?  —  întrebă  încet  mama  şi  pe
      —  O  nu,  odaia  fetii  mele  e  în  cealaltă  parte  a   faţa  ei  se  iviră  gânduri,  cari  păreau  a  spune,  că-i  teamă
  cvartiruîui  —  şi  făcând  o  mişcare  nehotărâtă  de  mână   că  va  aveâ  mult  să  aştepte  până-şi  va  căpătă  iară
  mai adause: „Numai de câteva zile a locuit aici".    chiriaş.
                           *                                Tânărul priviâ zăpăcit la femei şi zimbiâ ’n neştire.

       După  câteva  zile  tânărul  se  mută.  Elisabeta  în   —  Da, adecă nu, adecă... — şi priviâ desnădăj-
  fiecare  zi  făceâ  probe  de  muzică  artistică  la  pian  şi  din   duit spre Elisabeta. — Adecă... eu aşa de bucuros...
  când  în  când  cânta  şi  câte  o  melodie  simplă  de  lume.   Elisabeta-1 întrerupse:
  Cu  glasul  ei  slăbuţ,  necultivat  se  potriveau  bine  tonu­  —  Nu sunteţi mulţumit cu odaia ?
  rile  desacordate  ale  pianului  vechiu,  cu  care-şi  însoţiâ   —  O  nu,  nu  ăsta  e  motivul...  căci  eu  doar  aşa
  cântarea.  Tânărul,  îndată  ce  s’a  mutat,  a  declarat,  că   de  bucuros...  ba  dimpotrivă,  odaia  foarte  mult  îmi
  el  înainte  de  amiaz  nu-i  niciodată  acasă  şi  Elisabeta   place!  —  zise  el  repede,  mai  apoi  însă  îşi  recâştigă
  tocmai timpul acesta şi-l alesese pentru probele sale.  liniştea  şi  continuă  mai  domol.  —  Mă  tem,  că  vă  îm-
       —  Fată-mea  ia  lecţii  de  cant  —  i-a  esplicat  fe­  pedec  în  probele  de  cant.  Dtră  nu  mai  cântaţi...  pen­
  meea,  şi  pentru  asta  trebuie  să  facă  mereu  şi  acasă   tru asta mă mut.
  probe...                                                  Elisabeta  se  roşi.  Instinctiv  simţi  adevăratul  motiv
       Câteodată  însă  tânărul  rămâneâ  acasă  şi  înainte   al  acestei  vizite  şi  simţi  deodată  aşa  ca  o  fericire  fără
  de  amiaz  şi  cu  cât  auziâ  pe  fată  mai  des  cântând,  cu   de  margini.  Iată  un  tânăr,  căruia  îi  place  cântecul  ei,
  atât  mai  rar  se  depărtâ  din  odăiţă.  Numai  când  erâ   şi pentru care e atât de important, ca ea să cânte.
  sigur,  că  Elisabeta  s’a  sculat  dela  pian,  se  hotărâ  şi   —  Fata  mea  deocamdată  nu  ţine  acasă  probele
  el  să  plece.  Cu  vremea  i  se  născuse  o  adevărată  do­  —  se  grăbi  să  zică  mama.  —  Scuzaţi,  dar  n’a  voit  să
  rinţă  sufletească,  să  asculte  neştiut  de  nimeni  cum  cântă   vă conturbe.
  fata,  cum  face  probe  şi  cum  progresează.  Şi  simţea  în­  Tânărul zimbi dureros şi zăpăcit.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10