Page 5 - 1913-11
P. 5
-— Să scuzaţi, dle, — zise de data asta femeea totdeauna aşa ca o mulţumire sufletească, care-1 făceâ
ropiindu-se cu paşi domoli de tânăr — să scuzaţi, fericit pe ziua ’ntreagă. Nu se mai simţiâ părăsit şi
ir acum foloseşte fata mea odaia. — Dar, Elisabeto singur în lumea asta.
zise femeea din nou, puţin cam mânioasă — dom- Intr’o zi zise cătră mama Elisabetei:
il aşteaptă". — Vă rog, să nu spuneţi domnişoarei, că-s acasă.
Tânărul voi să reflecteze, că el mai are vreme, Probele ei nu mă deranjază de loc. Şi nu mă mai duc
ir pe buzele lui nu veniâ de loc cuvântul. In sfârşit, de-acu nainte de amiaz nicăiri.
îeia se întoarse în broască, femeea zâmbi cu politeţă In ziua următoare însă Elisabeta n’a mai cântat,
grăi: zadarnic a aşteptat s’o audă... Sc nelinişti, căci auzise
— Acum, dacă poftiţi, o puteţi vedeâ — şi cu paşii ei, prin urmare erâ acasă.
;ta deschise uşa. Rămase în odaie mai mult, ca de altădată şi când
Erâ o odăiţă simpatică, mobilată modest şi a- în sfârşit plecă, în poartă se ’ntâlni cu stăpâna.
injată cu mult gust. Tot ce erâ în ea, aveâ puţină — Scuzaţi, doamnă, e poate bolnavă domnişoara?
aloare, dar în întregul ei odaia făceâ totuş bună im- — Bolnavă? Femeea îl privi neînţelegătoare şi
resie. Pe masă stâ un buchet de flori. Nu puteâ însă rosti: Nu, nu e .bolnavă.
ă fie cadou, căci prea din puţine flori erâ făcut. Trecură câteva zile şi nu mai auzi nimic de fată.
Tânărul întră şi femeea păşi după el timidă; privi Probabil îşi ţine probele când el nu e acasă. Deveni
rin geam la casa veche din faţă, se întoarse apoi, se nervos şi neliniştit. Mereu la asta se gândeâ şi dacă
:use până la uşă şi îşi purtă odată privirea jur împrejur, plecă de acasă, se ’ntorceâ iară numai decât, crezând
a şi când şi-ar luâ adio dela odăiţă. S-a decis. Nu va că o aude cântând. Sau poate e supărată pe el, pen-
nchiriâ odaia; căci înţelese îndată, că închiriându-o, trucă a închiriat odaia ? Se gândeâ să abzică cvartirul.
ata va fi nevoită să se mute din ea şi asta n’ar fi vrut-o. Dar de hotărît nu se puteâ hotărî. La urmă însă totuş
Voi să spună că nu o închiriază şi tocmai căută se decise şi ’ntr’o dimineaţă trecu la stăpână, să-i spue,
>rin minte cuvinte potrivite, ca să se esprime, când că are să călătorească pentru câteva zile.
>chii lui întâlniră privirea plină de îngrijorare a femeii. Elisabeta şi mamă-sa şedeau tocmai la masă şi
Se zăpăci şi simţi, că dacă pleacă, va zdruncina o mul- povesteau. Deschise uşa cu o mişcare stângace şi se
ime de iluzii. începu să se simţească neplăcut, dar nu opri dubitând în prag. Elisabeta îl privi şi ochii ei se
:e mai putu retrage. măriră, ca şi când s-ar fi speriat deodată.
Fata deasemenea-1 priviâ cu băgare de seamă şi — Scuzaţi, numai atâta voiam să vă spun... Nu
a asta tânărul porni din nou spre geam. mai aceea voiam să vă anunţ, că mă mut! — Rosti
— Admir priveliştea — zise el, cerându-şi aproape cuvintele, ca şi când singur n’ar şti, că ce voieşte să
scuze. Casa ceea veche din faţă, îmi place. spună.
— O, aici e foarte frumos şi liniştit totul — zise — Dta vrei să te muţi ? — întrebă Elisabeta te-
femeea, prinzând o fărâmă de nădejde. — Şi priveliştea... mându-se par’că şi fără să-şi deâ seama, surprinsă aşa
— Da, da — şi privi îndată spre fată — numai în pripă.
de nu te-aş lipsi pe dta de ea. — Vrei să te muţi? — întrebă încet mama şi pe
— O nu, odaia fetii mele e în cealaltă parte a faţa ei se iviră gânduri, cari păreau a spune, că-i teamă
cvartiruîui — şi făcând o mişcare nehotărâtă de mână că va aveâ mult să aştepte până-şi va căpătă iară
mai adause: „Numai de câteva zile a locuit aici". chiriaş.
* Tânărul priviâ zăpăcit la femei şi zimbiâ ’n neştire.
După câteva zile tânărul se mută. Elisabeta în — Da, adecă nu, adecă... — şi priviâ desnădăj-
fiecare zi făceâ probe de muzică artistică la pian şi din duit spre Elisabeta. — Adecă... eu aşa de bucuros...
când în când cânta şi câte o melodie simplă de lume. Elisabeta-1 întrerupse:
Cu glasul ei slăbuţ, necultivat se potriveau bine tonu — Nu sunteţi mulţumit cu odaia ?
rile desacordate ale pianului vechiu, cu care-şi însoţiâ — O nu, nu ăsta e motivul... căci eu doar aşa
cântarea. Tânărul, îndată ce s’a mutat, a declarat, că de bucuros... ba dimpotrivă, odaia foarte mult îmi
el înainte de amiaz nu-i niciodată acasă şi Elisabeta place! — zise el repede, mai apoi însă îşi recâştigă
tocmai timpul acesta şi-l alesese pentru probele sale. liniştea şi continuă mai domol. — Mă tem, că vă îm-
— Fată-mea ia lecţii de cant — i-a esplicat fe pedec în probele de cant. Dtră nu mai cântaţi... pen
meea, şi pentru asta trebuie să facă mereu şi acasă tru asta mă mut.
probe... Elisabeta se roşi. Instinctiv simţi adevăratul motiv
Câteodată însă tânărul rămâneâ acasă şi înainte al acestei vizite şi simţi deodată aşa ca o fericire fără
de amiaz şi cu cât auziâ pe fată mai des cântând, cu de margini. Iată un tânăr, căruia îi place cântecul ei,
atât mai rar se depărtâ din odăiţă. Numai când erâ şi pentru care e atât de important, ca ea să cânte.
sigur, că Elisabeta s’a sculat dela pian, se hotărâ şi — Fata mea deocamdată nu ţine acasă probele
el să plece. Cu vremea i se născuse o adevărată do — se grăbi să zică mama. — Scuzaţi, dar n’a voit să
rinţă sufletească, să asculte neştiut de nimeni cum cântă vă conturbe.
fata, cum face probe şi cum progresează. Şi simţea în Tânărul zimbi dureros şi zăpăcit.