Page 7 - 1913-12

(Slrauă PĂRINTELE VIRON

T. MURĂŞANU
îmi varsă ’n suflet viaţa un picur de otravă
Din cupa ei de aur şi plină de plăceri —
Şi fiecare clipă e-un picur de otravă In ograda largă, umbrită de podoaba alor doi nuci
Ce mai în suflet cade, cu fiecare ieri... albi, uriaşi — a dat să-l rupă nu alta o căţea slăbă-
noagă, fătată de curând. Noroc, că şi-a scos capul bu-
Ascultă, ...parcă ceasul e-un deget care bate
Mereu, mereu în buza paharului plecat, hos Dănilă, clopotarul, de după un stog, ridicându-şi
Să curgă cât mai grabnic, o ! tot mai grabnic bate - braţele puternice şi izbind-o în spate pe nebunite, cu
Otrava grea de care tot nu m-am săturat... pălăria-i smolită, bătută de ploi...
— Nea de-acolo-o-o!..
Şi tu mai spui de mine, că nu mă mai cunoşti...
Şi tot ce spui de mine - eu tac şi te ascult... Pe sub crengile lungi, mirositoare se strecură re­
— Dar ce sunt eu de vină, că nu mă mai cunoşti, pede în coridor... Părintele, din întâmplare era singur
Când singur eu ştiu numai cât am iubit de mult... acasă; în faţa coridorului, sub umbra frăgarului, la mes-
cioara de marmură, citiâ gazetele mai proaspete, mân-
O! sufletul meu care e numai o ideiel... găindu-şi barba tomnatică şi trăgând arar rotogoale de
Şi marmura se sfarmă de picurul grăbit...
Dar sufletul meu care e numai o ideie, fum din pipa de spumă.
Gum vrei ca să rămână etern şi neclintit?... Când, cu învârtirea unei file, prinse cu ochii si­
lueta lui Ionică, privirile-i agere, pătrunzătoare i s’au
Ascultă ceasul!... Ceasul năuntrul meu trăeşte;
E o părere numai, că stă de zid legat... aprins mai viu şi faţa i s’a luminat, ca atinsă de fâl­
El numai pentru mine, şi doar aici, trăeşte fâirea unui vis, pe care l a trăit odată demult...
Şi el mă minte poate că nu m-am mai schimbat... O gură de vânt a trecut printre ramurile frăga­
rului, ca ’ntr’o învârtejire, şi un mănunchiu de foi,
Dar astăzi... azi sunt altul. Şi vezi, şi ştii cum sunt —
Atâta de departe de ce-aş fi vrut să fiu — bătând în culori de Septemvrie, a prins repede-repede
Dar de otrava vieţii săpat în suflet sunt să coboare spre pământ, c’o înfrigurare duioasă par’că...
Şi-otrava ce mai cade, nu cade în pustiu... „Ce păcat că nu-i acasă Neli“: — alese cu gândul
părintele, în sărutarea unui vis, întinzându-şi mâna cu
Of e grozav de vie — şi negrăit de tare!
Sunt fericiţi aceia ce beau paharu ’ntreg, degetele nodoroase spre Ionică...
Dar nu se bea deodată otrava cea mai tare, — Să fii sănătos"...
Şi cum să n-o primească, nici alţii nu ’nţeleg... Alături, lângă mescioara de marmoră, îl privi pe-o
clipă lung, apoi spre fereastra împodobită cu oale cu
...O! las încet să pice, încet, pe negândite,
Şi ea îşi merge drumul şi-şi face lucrul ei; — flori, par’că şi-ar aduce aminte de ceva...
Şi ’ntr’un târziu, odată, încet, pe negândite, Avea părintele mai adeseori prilegiuri la fel, când
Cât a lucrat de bine, tu numai seama iei... fiorul binecuvântat al vreunui crâmpeiu, în deosebi din
M. SĂULESCU vieaţa de seminarist, îl cuprindea, ca o căldură pe sub­

183