Page 9 - 1913-12
P. 9

„Straşnică  femeie  preuteasa...  Hm,  vrednică,  de   FLOAREA BETULIEI
   ita  pe  care  o  are...“  Nici  n-a  observat,  până  a  răsă-
                                                          ROMAN DIN EPOCA ASIRO-BABILONIANĂ
   it  cu  păhărelele  însângerate,  pe  marmura  mesii...  In
   lintea  lui  acum,  domol-domol,  cenuşa  celor  câteva  pă-    DE: ŞTEFAN LÂZÂR.
   echi  de  ciasuri,  a  prins  să-şi  înfiripe  fiinţa,  să-şi  ren-   TRAD. AUTORIZATĂ DE: ALEXANDRU CIURA
   oarcă  înţelesul  până  la  cele  mai  mici  amănunte;  să
                                                                                XVI.                 - 10 -
   :rească  huet  de  capitală;  să  se  resfire  fum  de  loco-
   notive grele...                                                         Carul imfamiei.
       Silueta  părintelui  l-a  captivat  deabinelea...  Dar
                                                             Şi  pe  cât  de  mare  erâ  tânguirea  Betuliei,  pe  atât
   'leii,  ce  priviri  frumoase  îi  arunca  arar,  rămânând  ca
                                                        era  de  viforoasă  bucuria  în  tabăra  asiriană.  Holofern  şi
   ntr’un vis, cu palma pe frunte.
                                                        cu  comandanţii  ieşiră  întru  întimpinarea  lui  Nabuzar,
       Huet  de  capitală  cu  intenzitate  uriaşă,  în  surdină;
                                                        felicitându-1:
   imintirile  părintelui;  pulbere  de  ochi  frumoşi;  aventuri
                                                             —    Slavă  ţie,  Nabuzar!  Numai  zeii  se  mai  pot
   :răite  ori  auzite...  şi  atâtea  alte...,  cum  înainta  în  ecoul
                                                        lupta aşa.
   paşilor  pustii  pe  ulicioara  adormită,  —  prin  întreaga
                                                             îi  strânsă  mâna,  şi  Nabuzar  îi  răspunse  măgulit,
   fiinţă  îi  alergau  în  vârtejuri,  se  alegeau  pe-o  clipă  şi
                                                        cu un aer de supunere:
   iar  se  ’nfiorau  şi  o  căldură  parfumată,  un  fior  dulce  simţi
                                                             —    Stăpâne,  eşti  prea  graţios...  Crede-mă,  vor­
   cum îi adulmecă pe subsuori.
                                                        bele tale îmi umplu sufletul de bucurie...
       ...Aveâ  senzaţia,  ca  şi  când  ar  zări  departe  for­
   mele  unui  castel  fermecat,  limpezindu-se  tot  mai  mult   Câţiva  principi  încă  îl  felicitară,  dar  cei  mai  mulţi
   printre neguri şi chemându-1 cu turnurile-i de argint...  tăceau,  căci  erau  mâhniţi  de  moartea  eroului  betulian.
                                                        De  ce  să  se  bucure  de  moartea  unui  om,  care  nu  le
                                                        greşise nimic? Bilbo tăceâ şi el, privind mortul.
                                                             Holofern zise:
                                                             —  S-a  prăbuşit  aşadar  o  columnă  a  Betuliei!  A
                                                        fost  viteaz  de  seamă,  îmi  pare  rău  de  el...  Priviţi-1,  ce
                                                        frumos e şi mort!
        Au plecat la câmp părinţii
        El a dat giăunţi la pui                               Rabsaris adause:
        Şi-acum bate de nădejde                              —  A fost o luptă grea.
        Două scânduri intr’un cui.                           Nabuzar ridică îngâmfat din umeri:
                                                             —  A  fost  o  jucărie...  Mi-e  aproape  ruşine,  că  a
        Ei... de-ar fi Grivei cu dânsul
        Nu i-ar fi urât de loc: —                       trebuit  să-mi  măsor  spada  cu  un  aşa  nevârstnic.  Dar
        Cum mai petreceau ei singuri                    s-a  isprăvit;  acum  zace  în  ţărână.  Mâne  vine  celalalt
        Ce mai larmă, ce mai joc!...                    la rând.
                                                              —  Salatiel?
        Dar e-aproape-o săptămână                             —  Da. Mâne îl omor şi pe el.
        De când sprintenul Grivei                               Sarezer zise, clătinând din cap:
        Şi-a uitat sub ţărna rece
        De copii şi de căţei...                               —  Dacă  te  vor  ajutoră  zeii,  căci,  vai  şi  acesta  a
                                                        fost  un  viteaz  vrednic.  D’apoi  încă  celalalt!  Iţi  aduci
        Şi, oftând, aşează ’n cruce                     aminte, că el singur a respins de pe deal o oaste întreagă?
        Scândurile prinse ’n cui                              —  Ce-mi  pasă?  Să  fie  stejar,  stâncă  sau  chiar
        Şi se duce s-o înfigă                            fulgerul,  mânia  cerului,  sau  furia  iadului  ce  zguduie  pă­
        Colo ’n mal pe groapa lui...
                                                         mântul  ;  va  peri  de  arma  mea,  căci  vai  de  acela,  ce  se
                              ELENA FARAGO               luptă cu Nabuzar.
                                                              Vorba lui aspră şi îngâmfată displăcu. Bilbo îi zise:
                                                              —  lngâmfatule,  eşti  nesuferit.  Eşti  ca  un  curcan,
                                                         ce  să  umflă  în  pene,  cu  mare  larmă.  Ia-ţi  piciorul  de  pe
   (9 a este...                            S             acest biet mort. A fost erou şi e vrednic să-l cinsteşti..'
                                                              —  Cadavrul  e  al  meu  şi  fac  cu  el  ce-mi  place.
        Şti, garoafa ofilită,                            Dealtcum  ce  te  amesteci,  nebunule  ?  S’ar  puteâ  miră
        Ce mi-ai dat alaltăsară,                         oricine, că stau de vorbă cu cel din urmă dintre oameni...
        Ca o dragoste rănită,                                 Thartan adause:
        A ’nflorit ieri noapte iară.
                                                              —  Dar  Bilbo  a  spus  adevărul.  Mortul  a  fost  erou
        Şi de-atunci de bucurie                          şi se cuvine să-l cinstim după vrednicie...
        Inima-mi întruna plâns-a —                            Nabuzar  îl  privi  pieziş,  cu  o  ură  suprimată,  şi  zise
        Biată viorea pustie,                             înţepat:
        A ’nflorit şi ea cu dânsa.                            —  Acum nu vroi! Şi aşa mi-a fost năcaz pe el...
                        f ELENA DINULESCU                     —  Bine, dar acum e mort!
   4   5   6   7   8   9   10   11   12