Page 4 - 1913-13
P. 4

El  nu  niă  iubeşte,  ce  e  drept,  dar  ţine  seamă  de   O LACRIMA TÂRZIE
           tot ce îi zic şi, pe urmă, se răzgândeşte.
                îl  întâmpin  în  clipele  tui  cele  mai  fericite  şi  îi   VENIAMIN NEGRU
           zic:  „la  seama,  prietine,  că  prea  te  încrezi!  Ce  crezi
           tu,  că  lumea  e  alcătuită  numai  de  dragul  tău  ?  Nu   Domnul Vespasian Petraşcu, fost beamter pe vre­
           vezi,  că  al|ii  se  prăpădesc  de  greul  muncii  şi  al  sără­  mea  absolutismului  şi  actual  subjudecător  în  pensiune,
           ciei,  în  vremece  tu  îrmoţi  în  belşug  până  peste  cap?“   fiindcă  a  bătut  tocmai  în  clipa  aceasta  douăsprezece  şi
                El  mă  ascultă,  o  vreme,  apoi  iarăş  mă  dă  uitării.  jumătate,  a  intrat  în  cafenea.  Domnul  Vespasian  s-a  a-
                Atunci  mă  apropiu  de  el,  mai  stăruitor.  Noaptea,  şezat  la  măsuţa  lui  obicinuită  şi  şi-a  cerut  şvarţul  şi...
           când  doarme  mai  dulce,  îi  pun  degetul  rece  pe  frunte,  şi  se  poate?  Domnul  Vespasian  nu  are  nici  o  privire
          îi  zgâlţâi  perna  şi  el  se  deşteaptă  înfuriat.  îi  zic  atunci   macar  pentru  Fremdenblatt.  Foaia  stă  pe  masă,  miti­
           cu  compătimire:  „Regret,  sire,  că  te-am  conturbat,  dar  tică  şi  grăsulie,  ca  o  vieneză  adevărată,  cochetă  şi
           prea  durmiai  liniştit  şi  ţara  geme  de  atâtea  poveri  şi   proaspătă,  fără  să  se  gândească  câtuş  de  puţin  la  gra­
           sângerează din atâtea rane deschise... Plimbă-te puţin..*,  vul  ei  cuprins,  se  îmbie  foaia,  şi  el,  el!...  Dar  nu  se
           aprinde o ţigară...                                   poate,  frate!  şi,  iaca,  totuş  se  poate.  Domnul  Vespa­
                Şi  el  se  ridică din aşternut,  mă  priveşte cu  groază   sian  n-o  încrestează  nici  cu  coada  ochiului.  Comedie
           şi  se  plimbă  până  în  zori,  fără  şă-şi  mai  poată  în­  ca asta!... Domnule Vespasian?!...
           chide ochii, nici când încearcă să se întindă în aşternut...  In  cafenea,  afară  de  el,  nu  este  nici  un  oaspe.
                îi  strecor  uneori  scrisori  şi  bileţele  sub  tacâmuri,
                                                                 Chelnerii  stau  prin  colţuri  pe  la  mese:  ei  sunt  oaspeţii
           descarc  câte  un  foc  de  revolver  alături  de  el  şi  glon­  acum.  Din  bucătărie  se aude o sforăială uşoară:  doarme
           ţul  îi  trece  şuerând  pe  la  ureche.  El  se  întoarce  palid   bucătăreasa.  Casieriţa  stă  şi  ea  pe  tronul  ei  şi  —  ce­
           de  spaimă;  eu  îl  liniştesc  cu  un  gest:  „Eu  sunt...  nu   teşte  gazete.  O  linişte!...  Cu  toate  aceste  domnului
           e nici o primejdie... să iei sama!... Ne mai întâlnim noi!..“   Vespasian  nici  prin  gând  nu-i  trece  să-şi  răsfoiască
                Dela  o  vreme  se  obişnueşte  cu  mine  aşa  de  mult,   Fremdenblatt-ul,  Fremdenblatt-ul  lui  de  toate  zilele.
           încât  nu  se  mai  sperie,  decât,  arare,  când  îi  vorbesc
                                                                 Trec  clipele  una  după  alta,  trec,  şi  el  se  uită  pe  fe­
           pe un ton cu totul ameninţător...
                                                                 reastră.  Ce-o  fi  văzând  pe  fereastră?!...  De-o  jumătate
                Şi  aşa  îl  voi  întovărăşi  toată  vieaţa,  ca  o  umbră
                                                                 de  ceas  se  tot  uită.  Da,  da,  de-o  jumătate  de  ceas:
           nedespărţită  şi  numele  meu  se  va  scrie  alături  de  al   Eins,  zzvei,  drei,  vier:  eins!...  Tocmai  acum  a  bătut
           lui, în istorie.
                                                                 unu. Şi domnul Vespasian ? Domnul Vespasian!... Dom­
                Eu  sunt  umbra,  ce  se  ghemueşte  la  treptele  tro­
                                                                 nule  Vespasian,  au  «ă  vină  partnerii,  vine  calabriasul,
           nului,  sunt  diamantul  negru  din  podoabele  coroanei   şi  nu  mai  ai  vreme!...  Aş!...  Ori  el,  ori...  Se  uita  pe
           de aur...
                                    *                            fereastră, seee uitâ.
                îşi  întinse  mâna  ei  osoasă  şi  ridică  băiatul  din­  Ce  drac  o  fi  cu  fereastra  aia?  De-ar  fi  cel  puţin
           tre scutece.                                          muşte  pe  ea!  Ai  zice  că  se  uită  la  muşte,  cum  s-a  mai
                Ursitoarele dispărură, ca la suflul unei vijelii turbate.   uitat  şi  de  altedăţi.  Dar  nu  sunt.  Nu  fiindcă  în  Europa
                Şi fantoma desfăcu broboadele dantelate şi să­   n-ar  fi  de  obiceiu  muşte,  dar  fiindcă  nu  sunt  muşte  pe
           rută mânuţa plăpândă a copilului:                     vremea  aceasta  nicăiri.  Pe  fereastră  nu  sunt  decât,
                —  Mititelul  de  el...  cum  doarme  de  drăguţi..  El   poate,  urme  de  muşte,  iar  de  astea,  har  Domnului,  ar
           va  urca  treptele  aurite  ale  tronului  şi  eu  mă  voi  aţinea   putea  să  vadă  destule  şi  la  el  acasă,  la...  Frâu  Hen-
           pe  urma  lui...  Şi  tot  al  meu  va  fi  odată,  când  ne  vom   sel.  Dar  el,  nu!...  Nur  zum  Trotzl...  Se  uită.  Ai  crede
           întâlni pentru ultima oră, la — Salonic...            că-i  amorezat,  dacă  nu  ţi-ar  fi  oarecum  de  cele  şapte­
                                                                 zeci  şi  cinci  de  primăveri  ale  dumisale.  Numai  amore-
                                                                 zaţii se uită doar aşa, cam tembeli, cam gânditori, ca el.
           (sân tec                                                   Dar, iaca, Fritz chelnerul. Poate că află el ceva:
                                                                      „Facem asta jos, mă rog?
                Frumoasă tu, ce vis pluteşte                          —  Ce?
                Pe urma farmecului tău,                               —  Perdeaua.
                C’adeseori gândind la tine
                îmi sfărm părerile de rău.                            —  Ba!“
                                                                      Aşaa!  Va  să  zică  soarele.  La  soare  se  uită  dom­
                Lovesc in pălmi... mă las de-un cântec           nul  Vespasian  cu  atâta  perseveranţă.  Nu-i  vorbă:  fru­
                Şi nu ştiu cum, ca ’ntr’un avânt                 mos  soare.  Soare  de  primăvară.  Astăzi  luceşte  mai  în­
                Cuprind în braţe par că zarea...
                Şi iar pornesc pe sbeng şi cânt.                 tâi  în  toată  primăvara  lui.  Se  poate  uitâ  omul  în  el.
                                                                 E bun şi vesel ca nealtădată.
                Alerg şi cânt... şi stau pe-o clipă                   Foarte  bine  face  că  se  uită.  Se  vor  mai  fi  ui­
                Privind spre culmile pustii,
                Aşa cum stai, când simţi în suflet               tând  şi  alţii  acum  la  el.  Şi  de  ce  nu  s-ar  bucură  şi  el
                Fiorul unei poezii.                              de  soare?  Razele  soarelui  se  joacă  doar  şi  cu  el,  ca
                                          T. MURAŞANU            şi cu oricine, cu părul lui, ca şi cu părul unei fete de
   1   2   3   4   5   6   7   8